Continuă raidurile israeliene asupra Fâşiei Gaza. Peste 150 de decese

În timp ce rachetele continuă să cadă în Israel, fie în Ierusalim fie in Tel Aviv, doar ieri, în Fâşia Gaza, au existat cel puţin 45 de decese, inclusiv femei şi copii. Bilantul total a crescut, astfel, la aproximativ 150 de decese si mai mult de 1000 de răniţi.
Bombardamente israeliene în Fâşia Gaza, 10 iulie 2014 (JACK GUEZ/AFP/Getty Images)
Nina Cîmpeanu
13.07.2014

În timp ce rachetele continuă să cadă în Israel, fie în Ierusalim fie in Tel Aviv, doar ieri, în Fâşia Gaza, s-au înregistrat cel puţin 45 de decese, inclusiv femei şi copii. Bilantul total a crescut, astfel, la aproximativ 150 de decese şi peste 960 de răniţi, iar reprezentantul palestinian la ONU a declarat că 78% dintre cei morţi sunt civili.

Raidul cel mai puternic a avut loc seara şi, conform armatei israeliane, atacul a vizat casa şefului poliţiei Hamas, dar potrivit unor surse medicale palestiniene, a lovit o clădire şi o moschee din centrul oraşului Gaza (oraşul principal al Fâşiei Gaza) omorând cel puţin 16 oameni. Spectrul unei posibile intervenţii terestre pare să devină din ce în ce mai concret, aşa cum a anticipat postul de televiziune Canal 10 şi a confirmat un purtător de cuvânt al armatei.

Israelul a adresat, deja, un mesaj de avertizare pentru populaţia din diferite raioane ale nordului oraşului Gaza, sugerându-le să-şi părăsească locuinţele, deoarece aceste zone se vor transforma într-un câmp de luptă.

Membri ai Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite au lansat un "apel la dezamorsarea situaţiei" în Gaza. De asemenea, se solicită "respectarea dreptului umanitar internaţional, inclusiv normele privind protecţia civililor'' şi îşi reafirmă sprijinul "pentru reluarea negocierilor directe între israelieni şi palestinieni".

Ministrul britanic de externe William Hague a anunţat că astăzi Marea Britanie, Statele Unite, Franţa şi Germania vor discuta, la Viena, o propunere de încetare a focului în Gaza. Hague a relatat că a discutat atât cu omologul său israelian, Avigdor Lieberman, cât şi cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas. Lui Lieberman, Hague i-a solicitat încetarea focului între Israel şi Gaza ca urmare a acordului încheiat între părţi în 2012, în timp ce pe Mahmoud Abbas, şeful diplomaţiei britanice l-a rugat să "facă tot posibilul" pentru a pune în practică acest obiectiv.

Preşedintele francez, Francois Hollande, a avut o convorbire telefonică cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru a discuta despre "situaţia gravă din Gaza" şi pentru a acţiona în favoarea unui acord de încetare a focului între israelieni şi palestinieni.

Egiptul lui Fattah al Sisi pare să-şi fi regăsit rolul său de mediator activ între părţi. Mass-media israeliană a raportat deja că Israelului şi mişcării Hamas le-a fost prezentat, din partea Egiptului şi a unui alt stat arab, probabil Qatar, un acord de încetare a focului ce va cuprinde două puncte: unul cu privire la siguranţă şi altul legat de aspecte ce privesc factori socio-economici.

Televiziunea israeliană a menţionat, de asemenea, posibilitatea unui armistiţiu umanitar de 12 ore. Aseară, ziarul Haaretz a relatat o declaraţie a purtătorului de cuvânt al Hamas, Sami Abu-Zuhri conform căruia fracţiunea islamică trebuie să primească o "ofertă concretă", pentru o încetare a focului. "Dacă vom primi - a adăugat el - o propunere serioasă, ea va fi studiată şi vom răspunde. Pentru moment, forţele de rezistenţă continuă să lupte împotriva ocupaţiei ".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor