Explozia din Beirut: Proprietarul nitratului de amoniu nu apare nicăieri, unele acte lipsesc

Anchetatorii libanezi şi internaţionali nu au identificat încă proprietarul celor 2.750 de tone de nitrat de amoniu care au zăcut în portul Beirut timp de şapte ani înainte de a exploda, explozie cauzată, potrivit variantei oficiale, de un incendiu minor, accidental, ce a avut loc în depozit pe 4 august, ucigând peste 200 de oameni, rănind peste 6.000 şi ruinând zone vaste din Beirut.

Se estimează că nitratul ar fi valorat 700.000 USD la preţurile din 2013, dar nimeni nu s-a prezentat vreodată să revendice încărcătura. Proprietarul rămâne încă un mister chiar şi după ce autorităţile cipriote, la solicitarea Interpol, la sfârşitul săptămânii trecute, au intervievat în sfârşit bărbatul care a abandonat iniţial nava moldovenească Rhosus - un om de afaceri rus, numit Igor Grechushkin. Nava a fost abandonată în timpul transportării nitratului de amoniu către Mozambic, fiind destinată unui producător de explozibili.

Reuters şi alte agenţii au investigat nava, care s-a scufundat în timp ce era acostată în portul Beirut, în 2018. În urma anchetelor, misterul cu privire la proprietarul încărcăturii sale explozive nu a făcut decât să se adâncească: „Printre întrebările încă neelucidate: cine a plătit azotatul de amoniu şi de ce nu a încercat vreodată să recupereze încărcătura când Rhosus a fost sechestrată? Şi dacă nu a încercat, de ce nu a încercat?"

Reuters susţine că a descoperit numeroase lucruri ciudate. Pentru început:

În conformitate cu convenţiile maritime internaţionale şi unele legi interne, navele comerciale trebuie să aibă o asigurare pentru a acoperi evenimente precum daune de mediu, pierderi de vieţi sau daune cauzate de o eventuală scufundare, pierderea încărcăturii sau coliziune. Cu toate acestea, Rhosus nu era asigurat, potrivit a două surse ce aveau cunoştinţe despre dosar.

Pe lângă amănuntul bizar că nava nu avea asigurare şi nicio persoană fizică sau o companie nu a fost dispusă să solicite dreptul de proprietate al încărcăturii, există un traseu incomplet al documentelor, care sugerează încercări de a ascunde, peste care s-au aşternut ani de acoperire sau protejare a responsabilităţii.

"Dar interviurile şi căutările documentelor întreprinse de Reuters în 10 ţări în căutarea proprietarului iniţial al acestui lot de 2.750 de tone au arătat în schimb o poveste complexă despre documentaţie lipsă, secrete şi o reţea de companii mici şi obscure care se întinde pe tot globul", se arată în raport.

Reuters continuă: „Cei implicaţi în transport şi intervievaţi de Reuters au negat că au cunoştinţă despre proprietarul iniţial al mărfii sau au refuzat să răspundă la întrebare. Cei care au spus că nu ştiu sunt căpitanul navei, producătorul de îngrăşăminte din Georgia care a produs marfa şi firma africană care a comandat-o, dar care a spus că nu a plătit niciodată factura pentru marfă".

Compania de îngrăşăminte din Georgia care a produs nitratul de amoniu a fost dizolvată în 2016, în timp ce societatea comercială prin care a fost comandată - mijlocitorul - Savaro Ltd - a refuzat să răspundă la orice întrebare.

Cu toate acestea, s-a aflat un singur lucru: „O sursă familiară cu funcţionarea tranzacţiilor comerciale ale companiei Savaro a menţionat că a vândut îngrăşăminte din statele din Uniunea Sovietică către clienţii din Africa”, potrivit Reuters.

Aşa cum descrie raportul, în mod ironic, lanţul de proprietari referitor la orice marfă cu regim special ar trebui să fie aspectul cel mai uşor de clarificat al unui transfer. Cu toate acestea, în dosarul exploziei din portul Beirut, rămâne elementul cel mai neclar.