Rapoarte: Organizaţia Hezbollah depozita nitrat de amoniu prin diverse locuri din Europa

Explozie masivă în Beirut (Captură video social media)
A.P.
06.08.2020

După explozia masivă care a zguduit marţi capitala libaneză Beirut - a înregistrat peste 100 de morţi şi peste 4.000 de răniţi -, distrugând un întreg cartier al oraşului şi cauzând distrugeri la câţiva kilometri distanţă, atât guvernul israelian, cât şi organizaţia Hezbollah au negat vreo implicare în incident, afirmând că nu a survenit de pe urma vreunui atac cu rachete, sabotaj sau bombă.

Explicaţia oficială a guvernului libanez a apărut după ce premierul a identificat că explozia a apărut din cauza a 2.750 de tone de nitrat de amoniu care erau stocate în port din 2013.

Acum, surse mass-media israeliene şi occidentale aruncă o privire nouă asupra activităţilor Hezbollah legate de compusul chimic utilizat în mod obişnuit în îngrăşăminte, folosit în multe incidente teroriste.

The Jerusalem Post relatează miercuri: Hezbollah a păstrat trei tone de azotat de amoniu, explozivul la originea exploziei din Beirut săptămâna aceasta, într-un depozit din Londra, până când MI5 şi Poliţia Metropolitană din Londra le-au găsit în 2015.

Grupul terorist libanez a depozitat şi sute de kilograme de nitrat de amoniu în sudul Germaniei, care au fost descoperite la începutul acestui an.

Deşi în cele din urmă raportul nu prezintă nicio dovadă că organizaţia Hezbollah ar fi fost implicată, sau ar fi fost la originea dezastrului de marţi, care a şters cartierul portului, mass media israeliană sugerează cu tărie că ar putea există o legătură.

O sursă în The Telegraph, susţinea că nitratul de amoniu trebuia folosit pentru „terorismul organizat corespunzător” şi ar fi putut provoca „multe pagube”.

MI5 a arestat un bărbat de 40 de ani sub suspiciunea că ar fi planificat atacuri teroriste, dar nu a găsit dovezi legate de planificarea unui atac în Marea Britanie.

... Se pare că un guvern străin a avertizat MI5 cu privire la depozitul de explozibili din Londra, iar KAN a raportat că Mossad este cea care a furnizat informaţiile britanicilor.

"MI5 a lucrat independent şi îndeaproape cu partenerii internaţionali pentru a neutraliza ameninţarea intenţiei maligne din partea Iranului şi a reprezentanţilor săi din Marea Britanie", a declarat pentru The Telegraph o sursă de informaţii.

Ancheta care a descoperit presupuse stocuri de nitrat de amoniu plantată de Hezbollah, a implicat şi Mossad.

Toate acestea sugerează desigur că, în Beirut, cauza precisă a exploziei ar putea fi alta decât cea vehiculată oficial. În zilele următoare, probabil că acuzaţiile şi contra-acuzaţiile vor continua să apară pe măsură ce vechii duşmani din regiune vor găsi noi suspiciuni şi motive de acuzare.

Peste toate acestea, preşedintele american Donald Trump a pus paie pe foc în privinţa suspiciunilor că ar exista motive teroriste, marţi seară, afirmând că generalii săi „par să creadă că a fost un atac. O bombă, ceva".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor