Evoluţia pieptănăturilor şi a modei din antichitate

Se crede că primele seminţe ale modei (aspectul îngrijit al corpului) au apărut în Egiptul antic odată cu apariţia veşmintelor elegante de la curtea faraonilor. Până atunci, hainele aveau doar scopul de a feri corpul de frig, căldură şi farmece. Lucrurile însă au evolut rapid şi veşmintele devin încet, încet atrăgătoare şi mai rafinate, acordându-se multă atenţie materialelor, pieptănăturilor şi accesoriilor din care nu lipsesc faimoasele bijuterii.

Fiecare cultură în parte avea o anumită conduită şi un model de urmat în ceea ce priveşte îmbrăcămintea şi pieptănătura pe care membrii comunităţii urmăreau să-l atingă. Din dorinţa de a atinge un ideal în frumuseţe, de a fi mulţumiţi de aspectul lor, dar şi de a fi admiraţi de cei din jur, s-a născut conceptul de modă.

Moda a fost un mijloc foarte eficient pentru a ascunde imperfecţiunile corpului uman, moştenite sau dobândite de persoanele importante de la curţile regale. Astfel soţia regelui Franţei Filip al III-lea a inventat gulerul înalt pentru a-şi ascunde gâtul foarte lung, iar Henric al II-lea avea guşă şi astfel s-a creat moda gulerelor ample.

La curtea regelui Ludovic al XIV-lea, peruca devine un accesoriu absolut obligatoriu, de la rege până la ultimul lacheu, deoarece acesta avea noduli pe cap care trebuiau ascunşi privirilor indiscrete.

Toate ţinutele începeau cu îngrijirea capului prin diferite tunsori şi coafuri, acesta fiind elementul principal în orice ţinută. Să vedem din antichitate cum au apărut primele tunsori şi artificiile folosite.

Egiptenii au fost pionieri în arta coafatului deoarece considerau părul un element de seducţie. Frizerii sclavi aplicau stăpânilor lor coloranţi, grăsimi şi parfumuri când le tăiau părul. Ei sunt cei care au inventat perucile de lână sau din păr natural pentru gustul timpului: moi, de multe ori răsucite, cu sau fără breton şi bentiţe care credeau că fac obiectul tinereţii veşnice.

Grecii au preferat, totuşi, cocul, care era bazat pe bucle care se împodobeau cu ornamente simple. Ei au creat şcoli de coafură şi au apărut chiar câteva tratate.

Moda Romei era influenţată de cea a altor popoare. Cea mai puternică influenţă în ţinuta romanilor a provenit de la etrusci şi eleni. S-au înregistrat şi influenţe minore de la alte popoare asimilate imperiului, ţinuta şi tunsoarea romanilor devenind foarte variată. La bărbaţi, era la modă tăiatul părului în formă de capac, în timp ce doamnele încep să se facă blonde, ungându-şi părul cu grăsime de capră, frasin, fag şi muşeţel. În vechea Peninsulă Iberică însă, pieptănătura este îmbogăţită cu flori şi piepteni. Lucrurile se schimbă şi se adaptează nivelului de dezvoltare, cât şi condiţiilor geografice.

În Evul Mediu standardul scăzut de viaţă nu a permis tunsori estetice foarte sofisticate. Cu toate acestea, doamnele din clasele superioare îşi decorau părul cu pietre şi bijuterii. În schimb, a devenit la modă acoperirea părului cu voaluri, având în vedere dificultatea menţinerii igienei.

Renaşterea în schimb vine în forţă şi aduce lumina pierdută la coafura de sex feminin; negrul nu a favorizat muzele, fiind preferat blondul şi zulufii, şi tot acum se impun meşele şi panglicile decorate în diferite forme. Este o explozie de culoare şi rafinament ce va caracteriza toată această epocă.

Barocul care este asociat cu epoca regelui Ludovic al XIV-lea - Regele Soare - este cel mai strălucit, cel mai magnific şi mai elegant stil din istoria artei şi din istoria costumului. În această perioadă, pieptănăturile şi vestimentaţia au fost foarte complicate, dar în acelaşi timp incredibil de frumoase. Stilul barocului francez (în acest stil a strălucit şi moda spaniolă a secolului al XVI-lea) este stilul unei sărbători veşnice. În baroc, salonul de coafură a devenit o artă, chiar o "ştiinţă"; arta de a aranja părul în această perioadă a ajuns să cuprindă 3.774 modalităţi de pieptănare. Perucile perioadei Ludovic al XIV-lea impun numeroase bucle, iar frizerii concurează pentru originalitatea ornamentelor şi a coafurilor de volum pentru clienţii lor. Ne aflăm prin anii 1700, când 80% din vestimentaţie era lucrată de mână, iar calitatea şi aspectul depindea de talentul croitorului.

Industria modei - prin modă înţelegem atât vestimentaţia cât şi coafura - capătă forme diferite prin anii 1850, când genurile şi stilurile de orice fel încep să curgă unul după altul, aducând de fiecare dată ceva nou, diferit. Putem vorbi despre eleganţă şi rafinament inclusiv în anii 1968, când se retrage din activitate marele geniu Cristobal Balenciaga, creatorul artei houte couture care a afirmat:

"Un bun designer trebuie să fie un arhitect pentru formă, pictor pentru culoare, muzician pentru armonie şi filozof pentru măsură”.