Eroul de la Sevilla, Helmut Duckadam, a încetat din viaţă la doar 65 de ani
Helmut Duckadam, eroul de la Sevilla şi omul care a contribuit enorm la câştigarea Cupei Campionilor Europeni din 1986, din postura de portar al Stelei Bucureşti, a murit la vârstă de 65 de ani.
Anunţul a fost făcut de Marcel Puşcaş.
"Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guinness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reuşit să facă o ţară fericită. Am vorbit acum o săptămână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a declarat Marcel Puşcaş.
Fostul preşedinte de imagine al clubului de fotbal FCSB s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, iar în septembrie 2024 a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis, relatează Prosport.ro.
"La mână am avut vreo 5 operaţii. Apoi mi-am pus şi o proteză la genunchi… am destule operaţii! Când trec prin aeroport, ţiuie toate aparatele alea. De 34 de ani, iau zilnic în jur de 18-20 de pastile", spunea Duckadam, în 2020.
Adevăratele probleme de sănătate cu care s-a confruntat au fost însă altele. În septembrie 2024, Helmut Duckadam a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis.
În stilul caracteristic, fostul portar al Stelei a afişat un optimism molipsitor după ieşirea din sala de operaţie şi le-a transmis reporterilor că totul a decurs perfect: "A reuşit, acum vedem mai departe”, spunea Duckadam, citat de As.ro.
În acelaşi timp, câştigătorul Cupei Campionilor Europeni mărturisea că îl aşteaptă o perioadă foarte dură de recuperare:
"Durează recuperarea… e grea de tot, dar asta e. (n.r.: Doctorii ce spun? A fost bine?) Da! Totul a fost în parametri, acum vedem mai departe", completa Helmut Duckadam, în septembrie 2024, potrivit sursei citate.