Fără jenă - Trump a întrerupt întâlnirile cu liderii europeni pentru a-şi suna prietenul de la Kremlin

Vladimir Putin, Donald Trump, Buenos Aires, 30 noiembrie 2018 (Mikhail Svetlov/Getty Images)
Redacţia
19.08.2025

Donald Trump a semnalat că SUA ar ajuta, într-o oarecare măsură, cu garanţii de securitate, ca parte a unui acord „pământ în schimbul păcii” între Ucraina şi Rusia, deşi sitagma pare să nu facă altceva decât să inchete conflictul existent, în favoarea Rusiei.

Iar Kievul, conform lui Trump, ar avea nevoie de acest ajutor – teritoriul pe care Kremlinul îl doreşte este cea mai bună apărare a Ucrainei.

Dacă Ucraina ar accepta cererile lui Vladimir Putin, cedând o mare parte din provincia Donetsk – unde Moscova controlează în prezent aproximativ 70% – ar înmâna preşedintelui rus unele dintre cele mai bune redute şi cei mai curajoşi apărători ai Ucrainei.

Aceasta ar include mii de kilometri de tranşee pregătite în prealabil, capcane pentru tancuri care şerpuiesc peisajul accidentat şi poziţii de ambuscadă pregătite în prealabil – o linie Maginot modernă, construită de armata ucraineană.

Ministerul britanic al apărării a estimat că Rusia ar avea nevoie de „4,4 ani” şi aproape 2 milioane de victime pentru a cuceri cele patru provincii pe care Putin vrea să le revendice, scrie Independent.

Un acord de îngheţare a liniilor frontului în starea actuală, dar cu Rusia mulţumindu-se cu teritoriile pe care le-a cucerit plus bonusul Donetsk, ar economisi probabil câţiva ani de luptă.

Dacă bătălia pentru Bakhmut este un indiciu al cât de greu câştigate sunt avansurile ruseşti, atunci o pauză a maşinii de tocat, care este acum linia frontului, este un rezultat uriaş pentru Putin, care a pierdut 60.000 de soldaţi acolo.

Kramatorsk, situat la nord de Doneţk, ar fi o luptă mai grea. La fel şi Slaviansk, situat în apropiere. Sute de mii de ruşi ar muri în luptele pentru aceste oraşe-fortăreţe. Slaviansk a fost lovit de rachete noaptea trecută, dar, cunoscând locuitorii săi, aceştia ar lupta împotriva ruşilor invadatori cu cozi de mătură, dacă ar fi nevoie.

Dar dacă Trump poate convinge Ucraina să accepte să cedeze teritoriul, Putin va economisi oameni şi arme pe care le va putea folosi în viitor.

Luni seara, Trump s-a retras din negocierile cu Volodimir Zelenski, liderii Marii Britanii, Germaniei, Franţei, Italiei, Finlandei, precum şi cu reprezentanţii de vârf ai NATO şi ai UE, pentru a-l suna pe Putin în timpul summitului multilateral.

Se pare că au vorbit timp de 40 de minute.

Trump a petrecut o mare parte din acest an încercând să obţină un acord de încetare a focului în Ucraina. El a manifestat o iritare neobişnuită faţă de cererile maximaliste ale Rusiei şi faţă de refuzul lui Putin de a respecta apelurile la depunerea armelor, chiar şi pentru o pauză.

Preşedintele SUA a ameninţat chiar cu sancţiuni economice şi a sancţionat India, al doilea importator de petrol rusesc, în efortul de a-l determina pe liderul rus să se conformeze.

Dar Putin, un criminal de război acuzat şi un politician viclean, a reuşit să obţină o vizită în Alaska şi un summit cu preşedintele SUA, unde l-a convins pe Trump că un armistiţiu nu este necesar.

De asemenea, a reuşit să devieze dezbaterea despre viitorul Ucrainei către „schimburi de teritorii” şi discuţii despre ce părţi din teritoriul său ar renunţa Ucraina în schimbul unor angajamente vagi ale lui Trump privind „garanţii de securitate”.

Acest lucru nu are niciun sens. Ucraina a fost invadată. Liderii europeni au afirmat clar că susţin Ucraina, că doresc un armistiţiu înainte de orice alte negocieri şi că vor cumpăra armele pe care America a încetat să le mai furnizeze Ucrainei.

Financial Times a relatat că Ucraina i-a oferit lui Trump un acord de furnizare de arme în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat de Europa, ca parte a unui pact.

Trump are toate motivele să-l ţină pe Putin sub presiune şi să-i ceară să se retragă din Ucraina – sau să ardă.

SUA ar putea să se alăture aliaţilor săi din Ucraina pentru a apăra Europa, ar putea să susţină cererile legale ale acesteia privind integritatea teritorială şi aderarea la NATO şi să sărbătorească faptul că este o democraţie, nu o dictatură. Ar putea, de asemenea, să câştige bani vânzând arme şi exploatând vastele zăcăminte minerale ale Ucrainei.

Trump ar putea arăta Kremlinului că ar putea pierde acest război – nu să-i ofere lui Putin un bonus de război sub forma celui mai bine apărat teritoriu aflat în prezent în mâinile Ucrainei.

Dar, în timp ce stătea cu telefonul în mână, vorbind cu un om pe care îl admiră foarte mult, este clar că nu va face nimic din toate acestea.

Se gândeşte cum să trădeze ceea ce ţara sa a reprezentat odată, pentru un om care este tot ceea ce ţara sa a combătut odată. Şi probabil că l-a sunat pe acel om pentru a-l ajuta să facă acest lucru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor