Despre comunism şi întuneric

Continuarea existenţei comunismului printre noi este cu adevărat bizară, dacă luăm în consideraţie faptul că această doctrină este responsabilă de un număr ameţitor de victime - sute de milioane de oameni ucişi, conform Cărţii Negre a Comunismului - dar şi de deportări în masă, programe de spălare pe creier la nivel naţional şi campanii de eradicări fizice.

Cu toate acestea, într-o lume în care informaţia este mai accesibilă ca niciodată, doctrina inundă încă dezbaterile publice şi creierul elitelor, atât în est, cât mai ales în Occident.

Deşi este considerată o filozofie, cu alte cuvinte un sistem de concepte care să permită înţelegerea lumii. Cu toate acestea, încă de la începuturile sale, comunismul s-a arătat a fi ceva complet diferit. Ca model, a propus explicarea societăţii şi a relaţiilor sociale pe baza teoriei luptei de clasă - şi - chiar mai primejdios, a derapat într-o dimensiune militantă, jihadistă, chiar - propunând modificarea, "perfecţionarea" lumii existente pe calea violenţei.

Modelul prin care explică relaţiile sociale - lupta dintre clasele sociale, exploatarea unor clase de către celelalte etc - s-a dovedit pe cât de simplist pe atât de incorect. Cât despre rezultatele implementării sale - societăţile distopice create în Europa de Est şi mai ales Asia - nu mai încape vorbă, au fost fără excepţie un adevărat coşmar pentru populaţiile ţărilor respective şi un dezastru economic.

Trece deseori neobservat faptul că această doctrină cerea loialitate absolută din partea populaţiei ţărilor unde a fost implementată şi că, în cele mai multe cazuri, Partidul Comunist - reprezentarea comunismului în societate - nu s-a sfiit să impună această loialitate prin teroare.

Tocmai aspectul acesta de impunere de tip "crede şi nu cerceta", însoţită deseori de absolutizări şi teroarea cu care a încercat să distrugă orice dezbatere filozofică, precum şi modul complet în care comunismul a înţeles să captureze întreaga societate - economia, resursele, etc. dar mai ales gândirea - pe care a încercat să o controleze cvasi-total - face ca doctrina să semene mai mult cu un cult malefic decât cu o filozofie.

Acest aspect scapă deseori atenţiei istoricilor, fiind subliniat mai mult de victimele comunismului - în special deţinuţii politic - adică exact cei care au experimentat pe pielea lor acest flagel al secolului XX şi nu numai.

“Comunismul nu este decât prezenţa Satanei pe pământ. Comuniştii au făcut din ideologia lor o religie, care, în opoziţie cu aceea creştină, este religia urii, a minciunii şi a crimei, ridicate la rangul de "virtuţi”; nu se răspândeşte decât prin minciună, neîncredere, teroare şi frică.

Pe plan spiritual, scopul său este dezumanizarea omului, iar pe plan material: mizerie, foamete şi lipsuri. Cum s-ar explica altfel atâta ură, bestialitate, cinism şi plăcere sadică de a-ţi chinui semenul şi a-l ucide? “ (Mărturisiri din mlaştina disperării - Dumitru Bordeianu)

"Un spectru bântuie Europa - spectrul Comunismului” - începe Manifestul Comunist, Carta comunismului globalist, scris în 1848 de Marx şi Engels. ‚Spectru’- un termen cel puţin ciudat ales de întemeietorii comunismului pentru a defini un sistem politic. Cincizeci de ani mai târziu, acest spectru căpăta un corp concret, extinzându-se asemenea unui cancer, ucigând vieţi, distrugând minţi şi suflete.

În esenţa sa omul se opune violenţei. Omenirea a condamnat marile evenimente care au produs crime - persecuţia creştinilor, Inchiziţia, războaiele, fascismul, etc. Pe de altă parte teza comunistă este profund violentă, promovează "lupta de clasă” ura între semeni, fiind, în esenţă, criminală. Atunci cum pot oamenii solidariza uneori cu ideile (criminale ale) liderilor comunişti? De exemplu, cu privire la masacrul studenţilor din 4 iunie 1989, unii spun: "Dacă eu aş fi fost Deng Xiaoping, şi eu aş fi înnăbuşit protestul cu tancuri”. Sau "Bine le-a făcut Iliescu că a chemat minerii în Bucureşti”. Ce mutaţii în conştiinţa umană a produs acest sistem astfel încât să facă oamenii normali să treacă de partea crimelor şi terorii? Cum au putut fi răsturnate, inversate binele şi răul în fiinţa umană, cum să fie răul considerat bun?

Analizând natura Partidului Comunist (indiferent de ţară, el are aceeaşi natură, un alt aspect bizar) vom înţelege uşor care este logica cu care operează comunismul.

O lucrare fundamentală în acest sens este "Nouă Comentarii despre Partidul Comunist”, tipărită de publicaţia The Epoch Times.

Lucrarea analizează resorturile intime care au pus în funcţie mecanismul partidului comunist, şi chiar dacă exemplul principal îl constituie Partidul Comunist Chinez (PCC), acesta analiza întregeşte şi explica maşinăria Partidului Comunist în sine, în orice ţară s-ar afla el.

"...controlul politic total al Partidului Comunist ne-a marcat atât cultura cât şi modul de gândire, încât chiar şi criteriul cu care judecăm Partidul este creat tot de Partid. Oamenii gândesc conform logicii Partidului...” (Nouă Comentarii). Fiind forţaţi să renunţe la logica umană şi cea divină, trecând de partea Răului oamenii au făcut un fel de "pact cu diavolul”, nefiind întotdeauna conştienţi de implicaţiile unui asemenea ‚pact’ asupra calităţii de fiinţă umană.

De-a lungul mileniilor omenirea s-a putut dezvolta, evolua, prospera datorită unui cod al valorilor, a unei tradiţii culturale şi spirituale. Tradiţiile sunt tot atât de vechi precum omenirea însăşi şi sunt de transmisie divină. Indiferent de unde vin ele- cea mai fundamentală moralitate umană, normele de comportament şi standardele de judecată a binelui şi răului sunt relativ stabile; de mii de ani ele au stat la baza reglării comportamentului uman şi menţinerii ordinii sociale. Dacă omenirea îşi pierde normele morale ce vor deveni oamenii? Istoria a dovedit în multe rânduri că atunci când oamenii îşi pierdeau tradiţia, nu respectau moralitatea, societatea era supusă declinului. Negând tradiţiile culturale, oamenii s-ar fi negat de fapt pe sine iar naţiunea s-ar fi confruntat cu o criză de identitate.

Comunismul a fost singura doctrină care s-a opus cu sălbăticie oricărei tradiţii, smulgând din sufletul oamenilor principiile binelui pe care acestea erau clădite. În Manifestul Comunist al lui Marx — documentul principal al partidelor comuniste- se expune făţiş rolul malefic al doctrinei: "Revoluţia comunistă reprezintă ruptura cea mai radicală cu relaţiile tradiţionale; nu este de mirare că dezvoltarea sa implică ruptura cea mai radicală cu ideile tradiţionale”.

Comunismul s-a impus încă din primele sale zile cu cea mai mare şi nejustificată violenţă pe scena istoriei iar iniţiatorii săi ştiau că oamenii care credeau în valori nu-l vor putea accepta.

Omul crede în mod natural în bine- înţelepciunea antică chineză crede că "oamenii sunt la naştere în mod natural buni” (Trei versuri Sang Ji Zing, text tradiţional chinez de educaţie elementară), "toţi oamenii au o inimă cu compasiune” (Mencius, Cartea a-VI-a). A desfiinţa legile morale înseamnă a desfiinţa conştiinţa umană.

Nu era uşor să alterezi conştiinţa umană formată de veacuri, dar Partidul avea metodele sale. Astfel că pe lângă cele mai sinistre forme de violenţa fizică şi teroare psihică a pornit spre falsificarea oricăror idei şi concepte prin inversarea logicii normale, cu ’logica de partid’ găunoasă, înşelătoare şi imorală. Mao Zedong spunea: "Dacă vrem să răsturnăm o autoritate, trebuie mai întâi să facem propagandă şi să muncim în zona ideologiei” (Din discursul lui Mao Tse Dun la Sesiunea a Opta a celei de-a Zecea Plenare a PCC

Ce autoritate voia comunismul să răstoarne? Am văzut că voia să distrugă însăşi tradiţia culturală moştenită de veacuri, catalogând-o printre "prejudecăţi burgheze”. Se opunea cu înverşunare religiei (numind-o "opium pentru mase”), pedepsind şi omorând oamenii care nu renunţau la credinţă. Alungând tradiţia şi pe Dumnezeu din sufletul oamenilor, nu ar fi distrus în acest caz chiar sufletul lor?

Biblia ne învaţă că Dumnezeu l-a creat pe om "după chipul şi asemănarea Lui”, omul fiind considerat ca o "încoronare a creaţiei”. Marx l-a determinat pe om să-şi piardă respectul faţă de sine, marxismul fiind primul sistem filozofic care limitează drastic noţiunea de om. Nu e de mirare că el a elogiat darwinismul. Astfel în 1861 îi scria lui Ferdinand Lasalle: "Cartea lui Darwin [Originea omului] este foarte importantă, oferindu-mi fundament în ştiinţele naturale pentru interpretarea istorică a luptei de clasă.”

Partidul Comunist aplica darwinismul social pretextând că ‚lupta de clasă’ este singura forţă care determină dezvoltarea societăţii. Astfel lupta devine "credinţa” principală a Partidului Comunist, o unealtă în obţinerea şi păstrarea controlului politic.

Partidul Comunist nu crede în Dumnezeu şi nu respectă nici măcar natura fizică. Motto-ul PCC în timpul Revoluţiei Culturale era:

"Luptă-te cu Cerul,

Luptă-te cu Pământul,

Luptă-te cu oamenii

Aşa vei descoperi o bucurie nemărginită.”

Chinezii cred în mod tradiţional în unitatea dintre Cer şi oameni. Lao Tze spunea în Dao de Jing (Tao-Te Ching): “Omul urmează Pământul, Pământul urmează Cerul, Cerul urmează Calea, şi Calea urmează ce este natural.” (Dao De Jing, Capitolul 25)

"Omenirea se integrează cu Cerul şi Pământul şi între ele există o dependenţă mutuală. Calea universului nu se schimbă. Universul se mişcă în mod ordonat, urmând Calea. Pământul urmează schimbările Cerului. Respectând Cerul şi Pământul, omenirea se bucură de o viaţă armonioasă plină de mulţumiri şi binecuvântări.

Partidul Comunist este un soi de fiinţă. Totuşi se opune naturii, Cerului, Pământului şi omenirii. Este un spectru malefic opus universului.” (Nouă Comentarii- Comentariul 4: De ce este PCC o forţă împotriva universului).

Din preistorie până astăzi, omenirea a crezut în existenţa unor legi care domnesc în univers.

Adevăraţii oameni de cultură, de ştiinţă au o viziune foarte largă asupra universului şi nu vor nega nelimitatul "necunoscut” de dragul noţiunilor personale limitate. De ex . Newton (în lucrarea sa Principiile Matematicii) a explicat că oferă doar o descriere a fenomenelor de suprafaţă şi că nu îndrăzneşte să vorbească despre adevăratul motiv pentru care Dumnezeu a creat Universul. În filozofie, Platon considera Binele ca fiind valoarea supremă. Pentru el, politica trebuie să se subordoneze moralei. Fără Binele suprem, egalitatea sau dreptatea ar fi fără valoare. La Socrate, chestiunea principală pusă de el a fost : cum trebuie să trăim pentru a trăi conform binelui? La sfântul Augustin legea era iubirea. La Kant, imperativul categoric este poruncă pură (a priori) a legii morale. A fi liber- după Kant- înseamnă a acţiona "în aşa fel încât maxima voinţei tale să poată servi în acelaşi timp şi drept principiu al unei legislaţii universale.” (Jeanne Hersch- Mirarea filozofică, cap. Immanuel Kant).

Ce contrast izbitor cu tot ceea ce ne oferă gândirea marxistă care face mereu apologia distrugerii şi a violenţei. (“Violenţa este moaşa cu ajutorul căreia noua societate ia naştere din pântecul celei vechi”.)

Mulţi occidentali, dar nu numai, cred încă în ’umanismul’ doctrinei marxiste, mai cred în ‚bunele intenţii’ ale unei societăţi ce se vrea "raiul pe pământ”- şi care oferea o aşa zisă egalitate între oameni. Nimic mai fals. Manifestul Comunist afirma fără echivoc: "Mai sunt deasemenea şi adevăruri eterne precum Libertate, Justiţie, etc., care sunt proprii tuturor statelor societăţii. Dar comunismul desfiinţează adevărurile eterne, desfiinţează întreaga religie şi întreaga moralitate în loc de a le constitui pe acestea pe o bază nouă; astfel că acesta (comunismul) acţionează în contradicţie cu întreaga experienţă istorică din trecut” (Manifestul Comunist, cap II — Proletarii şi comuniştii "”).

Toate guvernările comuniste s-au hrănit cu asemenea principii. Ele sunt acum internaţional recunoscute ca fiind totalitare şi violente, fie că e vorba de partidele comuniste din România, Rusia, China, Cambodgia, Coreea de Nord, Cuba etc, ele fiind create din aceeaşi substanţă şi animate de acelaşi crez. În comunism valorile sunt inversate şi semnificaţia cuvintelor mari este exact opusă. Astfel "raiul” comunist adus de "luptă de clasă” poate fi uşor identificat în situaţia dezastruoasă din ţările comuniste.

"Din 1949 numărul deceselor cauzate de violenţa Partidului Comunist Chinez (PCC) a depăşit numărul total de decese din timpul războaielor purtate între 1927-1949 (se estimează un număr de 80 de milioane de oameni omorâţi. În timpul "curăţeniei” declanşate de Stalin în 1930, Partidul Comunist sovietic a masacrat peste 20 milioane de aşa-zişi spioni şi trădători, şi persoane suspectate ca având opinii diferite.” (Nouă Comentarii..., Com.1). Partidul Khmerilor Roşii, al lui Pol Pot, a ucis în Cambogia (ţară mică cu numai 8 milioane de locuitori) în cei 4 ani de existenţă, (1975-1978) mai mult de 2 milioane de oameni.

Se pune întrebarea firească: De ce aceasta luptă necontenită şi nemiloasă? Împotriva cui? Era îndreptată o asemenea revoltă dusă la paroxism doar împotrivă unei vechi ordini sociale sau era mai mult de atât?

**************************************************

Un răspuns convingător la aceste întrebări ni-l oferă pastorul Richard Wurmbrand, în cartea sa "Marx şi Satan”. Richard Wurmbrand, om de cultură şi de mare fineţe intelectuală, a fost şi el victimă a detenţiei comuniste.

Iată cum şi-l aminteşte Alexandru Virgil Ioanid pe Richard Wurmbrand: “…evreu, fost comunist militant, convertit la creştinism în împrejurări excepţionale, se remarcase prin atitudinea de dârză mărturisire a lui Hristos şi de combatere a comunismului ateu ce se instaura în ţară. Ca urmare, a fost arestat şi ţinut în regim de exterminare, singur în celulă, timp de ani de zile. Adus în stare de mizerie fiziologică, cu 22 de plăgi tbc osoase, care supurau pe trup, nici nu se putea ţine pe picioare, când a sosit la Târgu Ocna.”

Pentru cei care mai cred încă în umanismul lui Marx sau al comunismului cartea lui Wurmbrand şochează prin contrastul între ceea ce unii cred că înseamnă "idealurile comuniste” şi ceea ce însemnau ele de fapt. Astfel autorul citează din unele poeme ale lui Marx şi din alte scrieri de-ale sale şi ale altor cunoscuţi comunişti, din care se vede clar ca lumina zilei ’umanismul’ marxist. Într-unul din poemele sale, Marx scria:

"Aburi infernali se ridică şi umplu creierul,

Până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârşire.

Vezi această sabie?

Prinţul întunericului mi-a vândut-o.

Pentru mine el este cel care măsoară timpul şi dă semnalul[...]".

Autorul remarcă în poemul Strigătul unui deznădăjduit- "[...]

Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea

Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului

Vârful lui rece va fi înspăimântător[...]-

asemănarea cu laudele îngâmfate ale lui Lucifer:

"Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu”(Isaia 14:43)”.

Cine vorbeşte prin Marx în aceste versuri? Care este dumnezeul lui Marx? Răspunsul nu trebuie să-l deducem, el este exprimat fără echivoc.

Marx, demonstrează Wurmbrand, "nu a fost nici o clipă însufleţit de nobilul ideal de a ajuta omenirea, (pe care o ura, cum ura toate naţiunile şi "toţi zeii”). Pastorul susţine că Marx ar fi văzut în religie o piedică în calea realizării acestui ideal şi că din această cauză ar fi adoptat o atitudine antireligioasă.[...] ”Socialismul nu era decât momeala cu ajutorul căreia să-i ademenească pe muncitori şi pe intelectuali să îmbrăţişeze acest ideal diabolic. Acesta se aşteptau de la Marx cei care l-au iniţiat în misterele satanismului” (R. Wurmbrand - Marx şi Satan).

Bakunin, unul din tovarăşii lui Marx de la Internaţionala I, nu numai că îl lăuda deschis pe Lucifer, ci avea şi un program concret de revoluţie. Scopul nu era de a-i elibera pe săraci de sub exploatarea celor bogaţi. El scrie: "În aceasta Revoluţie va trebui să-l trezim pe diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele josnice.”

Astfel că Marx şi tovărăşii săi, "deşi se declaraseră împotriva lui Dumnezeu, nu erau atei [...] Ei nu contestau existenţa lui dumnezeu, ci supremaţia Lui” (R. Wurmbrand - Marx şi Satan).

Cât de departe erau toate acestea de idealurile societăţii perfecte în care erau oamenii forţaţi să creadă că sunt întruchipate în teza marxistă. "Dealtfel, cel care poza ca luptător pentru cauza proletariatului, numea această clasă socială "prostovani, golani, măgari”. Engels ştia prea bine că: "nici democraţii de coloratură roşie, nici măcar gloata comunistă nu ne vor iubi vreodată”.

De aceeaşi ideologie satanistă era dominat şi Lenin, care, "la 16 ani şi-a rupt crucea de la gât, a scuipat pe ea şi a călcat-o în picioare” (Troţki-Tânărul Lenin)-acesta fiind un binecunoscut ritual satanic, iar exemple de lideri comunişti dezaxaţi sunt multe - Stalin nu avea "nici o trăsătură umană”după cum îl caracteriza cumnatul şi colaboratorul său. Lui Mao Tze Dun îî plăcea să fie aclamat ca "cel a cărei minte a creat lumea”. Kim Ir Sen, dictatorul din Coreea de Nord a construit un cult al personalităţii care sfida orice raţiune, iar Nicolae Ceauşescu s-a întors fascinat din Coreea de Nord, încercând să construiască un cult al personalităţii asemănător.

În cartea sa, Richard Wurmbrand dă un exemplu de cruzime satanică, citând din Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin: "hobby-ul ministrului afacerilor interne al Uniunii Sovietice, Yagoda, era de a împuşca - dezbrăcat în pielea goală - icoanele cu Iisus şi cu sfinţi. Câţiva tovarăşi îi ţineau companie. Acesta era un ritual satanist practicat la nivelele superioare ale ierarhiei comuniste.”

Ziarul comunist Vecernia Moskva a lăsat, la un moment dat, să-i scape următoarea mărturisire involuntară: "Noi nu luptăm împotriva credincioşilor şi nici împotriva preoţilor. Noi luptăm împotriva lui Dumnezeu pentru a smulge sufletele credincioşilor din mâna Lui.” Mai este nevoie de o altă profesiune de credinţă’ comunistă mai bine conturată?

Iar dacă ţelul comunismului era să smulgă sufletele credincioşilor din mâna lui Dumnezeu, cui aveau să le încredinţeze? În ce trebuiau să creadă oamenii atunci? Răspunsul îl ştim deja: oamenii trebuiau să creadă numai în Partidul Comunist, să asculte doar de Partidul Comunist, să mintă, să ucidă, să-şi trădeze până şi familia, dacă interesele Partidului o cer, să nu aibă alte credinţe şi idealuri decât cele ale Partidului.

Astfel, oamenii trebuiau să renunţe la credinţă şi morală pentru ca acestea ar fi fost ‘burgheze’, ‘obscurantiste’ şi ‘demodate’ şi ar fi încurcat progresul societăţii, după cum susţinea Partidul - pentru ca acesta să pună stăpânire atât pe trupul cât mai ales pe mintea oamenilor, pentru a-i poseda total, necondiţionat, pentru a-i lăsa fără urmă de conştiinţă umană şi a-i transforma în roboţii docili şi dezumanizaţi ai Partidului.

Să ne mai întrebăm atunci de ce comunismul a înjosit mereu religia, de ce a dezlănţuit o persecuţie atât de acerbă împotriva credincioşilor şi a celor cu valori spirituale care trebuiau “re-educaţi” în lagăre de concentrare prin chinuri şi torturi groaznice, ca apoi şi ei, la rândul lor să devină torţionari?

În spatele tuturor acţiunilor Partidului se poate întrevedea o substanţă diabolică. Vorbind despre rolul Ocultei Comuniste, Ovidiu Voinea, el însuşi torturat la Piteşti, în cartea sa Masacrarea studenţimii române dezvăluie:

"Această ocultă s-a instalat în tainiţele moscovite prin mijlocirea ocultei internaţionale cu sediul în U.S.A., şi astfel a dărâmat din umbră imperiul şi biserica rusă.

Tot ce a fost otravă pe pământ s-a concentrat la Kremlin într-un amestec bine dirijat şi cu scopuri precise.

De la Moscova se răspândeau şarlataniile comuniste popoarelor din Asia, Africa, America latină, Europa occidentală etc. Acolo şi-au făcut instructajul marii maeştrii ai Cambodgiei. Ceasul istoriei le-a fost prielnic, terenul pregătit şi şmecheria folosită a fost din cele mai ieftine.

Urmare a "spălării creierului", tineretul a fost bestializat. Din îngeri au fost transformaţi în demoni. Apoi aceşti oameni satanizaţi urmau să fie răspândiţi prin celelalte închisori politice. De data aceasta, prin aceleaşi metode, dar folosindu-se de victime, să continue aceşti monştri, creaţi artificial, procesul de dezumanizare a deţinuţilor.

Adevăraţii călăi stăteau în umbră şi manevrau victimele după principiul "Nu-i ucideţi voi, lăsaţi-i pe ai lor să-i ucidă".

De cele mai multe ori nici unul din cei trei nu erau informatori, dar se crease psihoza şi asta conta. La urma urmei acesta era chiar scopul Ocultei: Distrugerea încrederii reciproce.”

Victimele "experimentului Piteşti” au scris despre aceste orori, au explicat mecanismele şi metodele prin care, "după ce şi edificiul credinţei în Dumnezeu era dărâmat, individul devenea satanizat ”. În acea stare de pustiu sufletesc, după torturi neîntrerupte era forţat să-şi bată la rândul său prietenul sau colegii de celulă. “Spaima, la închisoarea Piteşti a fost atotstăpânitoare. Doi ani a durat masacrul luciferic al "Piteştiului", doi ani a durat coşmarul. Această spaimă s-a instalat nu numai la nivelul sistemului central, ci în fiecare celulă a trupului până la cea mai neînsemnată. Aveai impresia că nu capul conduce, ci un centru nervos situat undeva în măduva spinării. Simţeai un fel de dedublare... O conştiinţă - parcă depărtată - privea neputincioasă la un robot fără milă şi simţire cum loveşte şi distruge.

Calea prin care victima a devenit în timp - dedublată, multiduplicitară - era teroarea:

Una gândea în suflet, alta vorbea aparent.

Una simţea în suflet şi alta făcea aparent.

Dar când apărea stimulul, spaima le inhiba pe toate rămânând doar robotul. ” (Ovidiu Voinea- Masacrarea studenţimii române)

La Piteşti deţinuţii erau forţaţi la ritualuri satanice. Richard Wurmbrand consemnează: "preoţii au fost siliţi de către marxiştii din România să rostească liturghia deasupra excrementelor şi a urinei. ...creştinii au fost torturaţi pentru a se împărtăşi cu aceste excremente în locul elementelor necesare sfintei împărtăşanii.” Un preot ortodox român, Roman Braga, scrie: " i-au fost smulşi dinţii, unul câte unul, cu o bară de fier pentru a-l face să hulească”. Comuniştii i-au explicat, nu numai lui : ,,Dacă noi vă omorâm pe voi, creştinii, vă veţi duce în Cer. Nu vrem să deveniţi martiri. Mai întâi trebuie să vă facem să-L blestemaţi pe Dumnezeu pentru ca apoi să vă duceţi în iad."

Din cartea domnului Traian Popescu (Experimentul Piteşti) el însuşi deţinut al Reeducării, extragem: "În "laboratorul" Piteşti trebuia distrusă conştiinţa apartenenţei la un neam, nimicit "virusul spiritualităţii" şi INDUMNEZEIRII OMULUI"[...]

"Reeducarea întreprinsă la închisorile Piteşti, Gherla, Aiud, Târgşor de către agentul regimului comunist, sovieto-kominternist, a fost un experiment identitar desfăşurat în mediul concentraţionar şi carceral cu scopul distrugerii identităţii etnice, religioase, morale, la scara individuală şi de grup.

Rostul acestui experiment era de a depista mecanismele care pot contribui la modificarea identităţii şi de a determina condiţiile diseminării unor operaţii de schimbare a identităţii în sânul întregii societăţi, pentru a-i disloca sentimentul etnic religios şi a declanşa astfel o mutaţie etnico-religioasă la scara întregii comunităţi naţionale". (Prof. univ. Ilie Bădescu şi Dan Dungaciu - EXPERIMENTE TOTALITARE - modelul reeducării Piteşti, Gherla, Canal 1949-1952.) (Traian Popescu - Experimentul Piteşti, Terorismul din închisorile Piteşti; Gherla; Canal Tg. Ocna)

"Piteşti era "centrul satanic de acţiune pentru a distruge sufletele şi pentru a transforma oamenii buni în oameni răi, sau chiar în demonizaţi — cum îl numeşte Părintele Calciu. Dar acolo “rugăciunile nu încetau niciodată.”

Putem astfel vorbi despre martiri, sfinţi ai închisorilor. Eugen Dimitriu din Suceava, fost deţinut politic, l-a cunoscut pe Valeriu Gafencu la închisoarea-sanatoriu din Târgu Ocna. Ne-a lăsat în cartea sa, Dreptul de a muri mai repede, o mărturie excepţională, încheiată cu un îndemn: “Cercetătorii Experimentului Piteşti trebuie să abordeze cu seriozitate — ca o contrapondere — fenomenul Târgu Ocna, unde s-a dovedit că oamenii pot deveni sfinţi”. “Tânărul Valeriu a trecut şi acel ultim examen, mlaştina deznădejdii, deşi fusese torturat bestial, deşi era îngenuncheat de boală. În loc de apostazia cerută de ighemonii antonescian şi comunist, în loc de căderea în deznădejde, Valeriu Gafencu a privit la Hristos şi a zâmbit serafic camarazilor îndureraţi, având mereu pe buze rugăciunea inimii. Chipul său emana mereu, în mod misterios, o luminozitate şi o energie de neimaginat azi, într-o lume dominată de necredinţă şi de păcate împotriva Sfântului Duh.”

Revoluţiile nu duc la triumful dragostei ci, la mania de a ucide. În revoluţiile din Rusia şi China, după uciderea a zeci de milioane de nevinovaţi, comuniştii nu s-au mai putut opri şi au început să se omoare unii pe alţii.

Dostoievski avertizase, prin gura unui personaj de-al său: “Dacă Dumnezeu nu există înseamnă că totul este permis.” Dealtfel, Marx afirma în Manifestul Partidului Comunist că urmărea nu numai abolirea tuturor religiilor, ci şi a oricărei morale. În timpul Revoluţiei Culturale din China era ceva obişnuit ca taţii şi fiii să se tortureze unii pe alţii, soţii şi soţiile să se lupte unii cu alţii, mame şi fiice să se denunţe reciproc, şi studenţi şi profesori să se trateze unii pe alţii drept inamici. În aceste cazuri conflictele şi ura au fost motivate de "natura Partidului” , care înlocuia şi elimina natura umană.

Acesta a fost trecutul comunismului, cu râurile sale de sânge şi teroarea care a schingiuit sufletele. Iar pentru cei care cred că totul a trecut acum, voi spune că nici prezentul nu este diferit.

Oficial în Europa de Est comunismul s-a încheiat, (cu toate că el mai persistă încă, în forme mai subtile, infiltrat în partide pretins democratice, sau sub masca marxismului cultural occidental etc.) mai sunt încă ţări în care el face ravagii, omoară oameni, distruge conştiinţe.

Genociduri moderne: China

Un studiu de caz: cea mai mare putere comunistă a momentului - China - organizează o campanie de eradicare împotriva mişcării spirituale Falun Gong în China de astăzi. La baza exterminării la scara naţională a aderenţilor Falun Gong stă aceeaşi dorinţă de a eradica virtutea şi morala, pe care Partidul a manifestat-o de la începuturile sale. Încă o extensie a ideologiei malefice, în plin secol 20 - interzicerea, de către Partidul Comunist, în ultimii ani, a şcolii Falun Gong ai cărei practicanţi susţin principiul “Adevăr, Compasiune, Toleranţa” face parte din acelaşi plan de implementare a doctrinei comuniste de "luptă împotriva Cerului”.

O consecinţă inevitabilă a menţinerii controlului prin forţă şi teroare, împotriva voinţei oamenilor este că Partidul se simte intimidat atunci când un număr mare de oameni care nu vor să mai mintă şi nu mai pot fi minţiţi, sunt buni unii cu alţii şi nu mai pot fi constrânşi să se trădeze reciproc, sunt toleranţi şi răbdători cu semenii lor.

Speriat de forţa cu care, la începutul deceniului '90, în China, membrii Partidului aderau la mişcarea Falun Gong, dictatorul chinez al momentului, Jiang Zemin, a lansat o campanie de calomniere şi persecuţie în care a implicat armata, mass media, securitatea, politia, bisericile (false) etc.

Jiang Zemin cerea, într-un document intern al Partidului, exterminarea mişcării Falun Gong "în 3 luni de pe faţa pământului”, iar planul său cuprindea: "ruinarea reputaţiei practicanţilor Falun Gong, falimentarea lor financiara şi distrugerea lor fizică”.

În ultimii ani, conform Raportului independent Kilgour-Matas, acest diabolic plan a culminat cu organizarea unei industrii la scara naţională, în care deţinuţilor din lagărele de muncă li se extrag pe viu, cu forţa, organe, care sunt mai apoi vândute pe piaţa neagră a organelor de transplant din China.

Deşi guvernul chinez neagă acuzaţiile, autorii raportului - Dr. David Kilgour (ex-secretar de stat din Canada) şi Dr. David Matas - au ajuns la concluzia că afirmaţiile în legătură cu recoltarea ilegală de organe sunt adevărate, numind acesta operaţiune de exterminare - "o formă grotescă de rău care, în ciuda tuturor depravărilor pe care le-a cunoscut umanitatea, este nouă pe aceasta planetă”. Raportul poate fi citit în peste 18 limbi la http://organharvestinvestigation.net/

De peste 5000 de ani, cultura chineză a îmbrăţişat preceptele înţelepciunii taoiste şi confucianiste, aşa încât, de-a lungul istoriei naţiunea chineză a rezistat datorită acestei culturi, a cărei esenţă a fost transmisă neîntrerupt. "Mările învăţături promovează cultivarea virtuţii”, spunea Confucius, în urmă cu mai mult de 2000 de ani, transmiţând societăţii ideile sale sub forma celor cinci virtuţi esenţiale: bunăvoinţă, dreptate, corectitudine, înţelepciune şi credinţă. Au fost nevoie de 50 de ani de teroare comunistă pentru ca aceste valori să fie răsturnate, schilodind astfel sufletul unui popor cu o mare cultură.

Mao Tse-Dung, cel care a implementat comunismul în China, producând zeci de milioane de victime, scria în memoriile sale: "De la opt ani l-am urât pe Confucius. În satul meu se afla un templu confucianist. Doream din toată inima un singur lucru: să distrug din temelii acest templu”.

Partidul Comunist Chinez este singurul regim care a încercat distrugerea simultană a celor trei religii - confucianismul, buddhismul şi taoismul. Imediat după venirea la putere, Partidul a pornit un program naţional de distrugere a templelor, ardere a scripturilor, forţând călugării buddhişti şi taoişti să se reîntoarcă la viaţa seculară. Pe străzi erau organizate procesiuni în care mulţi călugări erau umiliţi public, pentru nicio altă vină decât credinţa lor. În Tibet au fost deteriorate 90% din temple. Chiar şi azi Partidul continuă persecuţia religioasă, întemniţând zeci de mii de creştini independenţi.

"Partidul Comunist Chinez afirma că Falun Gong concurează cu partidul în atragerea maselor şi că este o religie. De fapt ceea ce dă Falun Gong oamenilor este o cultură şi un mod de viaţă. Este o cultură străveche, rădăcină tradiţiilor chineze, pe care poporul chinez a pierdut-o cu mult timp în urmă.” (Nouă Comentarii, Com.5)

După masacrul din 4 iunie 1989, ideologia comunistă a devenit complet falimentară, Partidul Comunist Chinez n-a mai fost capabil să-şi unească membrii sub stindardul doctrinelor marxismului, leninismului şi maoismului. Confruntat cu o criză de supravieţuire Partidul a deschis larg poarta corupţiei pentru membrii săi, cerându-le în schimb loialitate absolută. Pornografia, jocurile de noroc şi drogurile au scăpat de sub control în toată China.

În schimb standardul moral ridicat demonstrat de practicanţii Falun Gong, care practică "Adevăr, Compasiune şi Toleranţă” a rezonat cu bunătatea din inima maselor. Mai mult de 100 de milioane de oameni s-au simţit atraşi şi au început să practice Falun Gong. Falun Gong este o oglindă a integrităţii care, prin însăşi natura sa, pune în evidenţă şi contrastează cu indecenţa Partidului. "Pacea adevărată poate fi găsită în cultivarea universală a virtuţii” - afirmă maestrul şcolii Falun Gong - "Dacă oficialii nu sunt egoişti statul nu va fi corupt. Dacă oamenii pun accent pe cultivarea propriei virtuţi şi atât administratorii cât şi civilii exersează stăpânirea de sine, atunci întreagă naţiune va fi stabilă şi liniştită”. Sau "Trebuie să le arăţi întotdeauna compasiune şi bunătate celorlalţi şi să te gândeşti la ceilalţi înainte de a face orice. Nu vei face greşeli dacă atunci când apare o problemă, primul lucru la care te gândeşti este dacă ceilalţi pot suporta, sau dacă va răni pe cineva.”

O altă caracteristică periculoasă a spectrului malefic comunist chinez este că doreşte să-şi impună influenţa în fostele ţări comuniste, cu promisiuni de avantaje economice, "prietenie reciprocă”, etc. Dar care este preţul acestor ‚avantaje’? Ca în orice "pact cu diavolul” compromisurile nu pot fi decât scăderi pe planul conştiinţei umane. Astfel, adeseori nici nu se vorbeşte despre victimele pe care Partidul continuă să le facă, despre oamenii care mor încă şi astăzi pentru că îndrăznesc să nu renunţe la Adevăr, Bunătate, Toleranţă, pentru ca Partidul impune o trecere sub tăcere a chestiunilor ‚interne’ de drepturilor omului.

Dar crimele comunismului, fie că s-au petrecut în trecut în România, Rusia, etc, sau se petrec acum în China, Birmania, Sudan, etc nu trebuie ţinute ascunse, trebuie expuse lumii, scoase la lumină. Lumina biruie întunericul, şi ele vor trebui să înceteze.

Impresionant a fost apelul dizidentului român Vasile Paraschiv, fost deţinut politic şi victimă a regimului comunist, care, mişcat de genocidul asupra practicanţilor Falun Gong, ne îndemna, în cadrul unui seminar la Bucureşti, să ne unim toţi cei care ne respectăm proprii noştri eroi martiri din închisorile comuniste să facem cunoscută şi soarta "fraţilor de suferinţă” din China. Cei care suferă nu se pot apăra singuri, noi care am aflat despre aceste atrocităţi nu avem voie să ascundem ceea ce ştim sub tăcere sau indiferenţă. Aceste lucruri nu pot fi tăinuite dacă vrem ca ororile comunismului să înceteze.

Nu avem voie să uităm Revoluţia Culturală sau Piteştiul, Piaţa Tiananmen sau Mineriadele, aşa cum nu se pot accepta Jocuri Olimpice într-o ţară care face profituri din furtul de organe pe viu de la practicanţi Falun Gong sau arestează jurnalişti care expun adevărul.

A ne opune comunismului nu înseamnă "a face politică”, cum ar încerca Partidul să ne mistifice acţiunea noastră dreaptă. A ne opune comunismului devine un act moral, un imperativ categoric al legii morale.

Victimele terorii roşii nu mai pot fi aduse la viaţă, iar cei care mai trăiesc în urma lor trebuie lăsaţi să vorbească despre ele. Aceste simpozioane, forumuri, cărţi, sunt menite să ţină memoria trează, ca şi copiii noştri să înveţe din lecţiile trecutului.

Tot astfel trebuie să fim conştienţi că natura malefică a comunismului nu se va schimba niciodată. Chiar şi astăzi, dacă este nevoie, îşi joacă rolul dublu, deghizat sub alte denumiri, nuanţe politice sau ideologii. El poate părea benevolent, va începe chiar să se reformeze, să fie doritor să "înapoieze drepturile oamenilor”, dar esenţa să rămâne aceeaşi - o putem vedea oriunde este promovată non-valoarea, golul spiritual, manipularea psihică, etc. O întrebare: oare ce se află în spatele promovării acelor emisiuni aşa zis mondene care formează o aşa zis cultură pentru tinerii de astăzi? După care valori, promovate astăzi în masă, s-ar putea ghida tinerii? Nu mai găsim în ele nimic din ideologia clasică a comunismului aşa cum o ştiam noi. Dar găsim, sub o altă formă o altfel de spălare a creierului, un fel de curent din care lipseşte cultura autentică şi cultivarea valorilor universale, creat şi promovat după programul şcolii de la Frankfurt.

"Singurul lucru necesar pentru triumful răului este ca oamenii buni să nu facă nimic”, spunea Edmond Burke.

Sângele nevinovat al tinerilor din decembrie 1989 din România sau al celor din Piaţa Tiananmen, al sfinţilor români din închisorile comuniste, al prizonierilor de conştiinţă din lagărele de exterminare din China, să ne trezească pentru a nu rămâne niciodată indiferenţi în faţa răului din afara noastră sau din noi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.