Românii, criza morală şi societatea deschisă

"Istoria este o voce care face să răsune de-a lungul secolelor legile Binelui şi ale Răului. Părerile se modifică manierele se schimbă, crezurile se ridică şi coboară, dar legea morală este scrisă pe tablele eternităţii”. James A. Forude

"Comunismul este o crimă continuă”- afirma Petre Tutea. “Este - completa Grigore Caraza, fost deţinut politic, trecut prin torturile, umilirile şi suferinţele îngrozitoare ale închisorilor comuniste - cea mai neagră pată a istoriei universale, este un cancer care se întinde şi cangrenează toată suprafaţa pe care a reuşit să o cuprindă”.

Ceea ce defineşte şi astăzi, societatea românească, după atâţia ani de la "revoluţie” este tot criza. Cu toţii ştim: criza în justiţie, economie, politică, educaţie, sănătate. Dar mai mult decât atât, mai mult decât vedem la suprafaţă, societatea românească este bolnavă de o profundă criză morala cu rădăcini adânci în comunism. Comunismul a lăsat răni grele în fibra morală a fiecărui român, răni care s-ar fi cerut vindecate, asumate, înţelese.

Dar nu s-a întâmplat aşa - conducătorii care au pus mâna pe putere imediat după revoluţie erau interesaţi mai mult de menţinerea puterii decât de a ajuta România să se vindece. Comunismul are căile lui de a supravieţui după ce este declarat mort. Rămas insidios în psihologia românilor trecuţi de 35 de ani, perpetuat sub acoperire de conducătorii de după 89, el şi-a ales o nouă identitate, un alt nume arborând o tactică diferită, dar rămânând fidel aceluiaşi ţel: supravieţuirea cu orice preţ, prin anihilarea oricărei răzvrătiri de conştiinţă. Un exemplu edificator: Piaţa Universităţii (februarie, iunie, septembrie 1990) înfrântă de trei ori de minerii chemaţi de conducătorul din acea vreme care venise nu să schimbe visele românilor în realitate, ci să aducă ‘liniştea’ unui comunism cu "faţă umană”. Iliescu (şi alţii de la conducere) a învăţat lecţia lui Ceauşescu şi a înţeles că poate avea oamenii sub control nu prin forţă şi teroare ci prin dezinformare, dezbinare, distragerea atenţiei. Cum a făcut-o? Le-a câştigat încrederea spunând oamenilor ceea ce voiau ei să audă, a ruinat reputaţia opoziţiei, a zâmbit mult şi a făcut puţin. Rezultatul pentru el: a reuşit să conducă în fruntea "partidul unic”. Rezultatul pentru noi: suferinţă şi înfrângere. Rezultatul pentru istorie? Îl mai putem încă scrie pe curat, după ce ne-am corectat în prealabil greşelile.

Thomas Jefferson afirma: “La nivel de naţiune sau de individ, cele mai profunde interese ale noastre nu trebuie niciodată separate de datoriile morale

Calitatea conducătorilor înţelepţi din istorie a fost s-au pus în slujba ţărilor lor. Şi-au sacrificat interesele personale de dragul oamenilor şi a ţării. Calitatea conducătorilor răi a fost că ei sacrifică oamenii şi interesele ţării de dragul propriilor interese.

Nu intenţionăm să criticăm ceea ce nu s-a făcut sau s-a făcut prost. Cu toţii purtăm o parte din vină. Cu toţii am hrănit fantomele trecutului cu apatia, stupizenia, lăcomia sau neimplicarea noastră. Şi departe de noi de a nu recunoaşte paşii importanţi spre deschidere, mai ales după 2005. Chiar dacă după 89, o altă Cutie a Pandorei a fost larg deschisă, Speranţa există şi ea. Însă se pune întrebarea: dorim cu adevărat să rescriem o pagină curată a istoriei, aceea a unei societăţi normale? O societate deschisă? Ce ar însemna aceasta?

Henry Bergson, filozoful care a dezvoltat prima dată conceptul de societate deschisă, susţine că guvernele societăţilor deschise sunt receptive şi tolerante iar mecanismele politice sunt transparente şi flexibile. Statul nu păstrează secrete asupra lucrurilor publice; este o societate non-autoritară în care tuturor li se încredinţează ştiri despre tot ce se întâmplă. Libertatea politică şi drepturile omului formează fundaţia unei societăţi deschise.

Karl Popper, în cartea sa, “Societatea deschisă şi duşmanii săi”, descrie societăţile deschise ca fiind caracterizate prin:

• supremaţia legii;

• respectul pentru drepturile omului, minorităţi, diversitate de opinii;

• guverne alese democratic;

• economii de piaţă în care afacerile şi guvernarea sunt evident separate;

şi

• o societate civilă activă care ajută la menţinerea controlului asupra abuzurilor oficiale

Exact opusul principiilor societăţii închise în care am trăit 45 de ani şi care ne mai urmăresc încă. În noul ritm european în care am intrat s-ar părea că schimbarea este inevitabilă.

Ce am putea face noi - societatea civilă, marii întreprinzători, oficialii şi noi toţi — pentru a ne mobiliza şi deveni o societate deschisă în paralel cu re-descoperirea de sine?

1. Unindu-ne forţele vom găsi şi resursele

Doar că va trebui să ne acceptăm diferenţele. Să ne respectăm aşa diferiţi cum suntem. Regimul comunist ne-a deformat percepţia asupra celuilalt, purtăm încă balastul lui "cine nu e cu noi, e împotriva noastră, hai să-l eliminăm” — chiar Parlamentul României e un exemplu al acestui mod deformat de gândire. Devenind mai toleranţi vom fi şi noi la rândul nostru toleraţi. Deschiderea aduce deschidere. Putem începe cu noi înşine lecţia toleranţei. O societate este formată din totalitatea membrilor ei, reîntoarcerea la normal implică în primul rând o schimbare la nivel de individ.

Sub regimurile totalitare, individul e învăţat că este neimportant. Că opinia să nu contează. Trebuie să renunţăm la această concepţie falsă.

Societatea umană reprezintă o diversitate, fiecare individ având caracteristicile lui unice şi distincte, întocmai ca şi piesele divers colorate ale unui mozaic foarte complex. Fiecare individ poate să contribuie la armonia întregului mozaic folosindu-şi exact particularităţile proprii.

Acceptarea diversităţii este un prim pas cheie împreună cu respectul pentru ceilalţi.

2. Să învăţăm să lucrăm împreună

Ceea ce ar implica o gândire mai puţin centrată pe propriul eu şi orientată astfel încât şi celălat să beneficieze. Exact ca şi în afacerile echitabile: "să fie profitabil şi pentru celălat, nu doar pentru mine”. Este invers de cum se gândea în comunism, unde se practica câştigul propriu profitând de celălalt, sau "munceşte altul în locul meu”. Acest mod de gândire a dus în final la suspiciune, dezbinare, sărăcie dar şi la autodistrugerea părţii profitoare. Putem lucra aidoma celulei sănătoase dintr-un sistem sau a unei celule canceroase. Celula canceroasă se va infiltra în tot sistemul, omorând celulele sănătoase, se va înmulţi, ajungând necontrolabilă. În cele din urmă, distrugând totul se va distruge şi pe sine. Comparaţia comunismului cu cancerul are acest înţeles.

3. Respectarea valorilor morale va duce la regăsirea de sine.

Comunismul a însemnat dezumanizare. Deprivarea omului de conştiinţă să şi transformarea lui într-o maşinărie manevrabilă, fără noţiuni clare de bine şi de rău. Astfel, acesta va fi uşor de condus, ceea ce îi va asigura comunismului supravieţuirea.

Nu vom putea porni în re-construcţia societăţii noastre dacă nu mai ştim cine suntem. Nu e vorba aici de a ne pune etichete naţionaliste de suprafaţă, e vorba de a ne redescoperi ca oameni care ştim să preţuim binele, adevărul, omenia.

De-a lungul mileniilor omenirea s-a putut dezvolta, evolua, prospera datorita unui cod al valorilor, a unor tradiţii culturale şi spirituale. Cea mai fundamentală moralitate umană, normele de comportament şi standardele de judecată ale binelui şi răului sunt relativ stabile; de mii de ani ele au stat la baza reglării comportamentului uman şi menţinerii ordinii sociale. Negând tradiţiile culturale, oamenii s-ar fi negat de fapt pe sine iar naţiunea s-ar fi confruntat cu o criză de identitate.

Platon considera Binele ca fiind valoarea supremă. Pentru el, politica trebuie să se subordoneze moralei. Fără Binele suprem, egalitatea sau dreptatea ar fi fără valoare. La Socrate, chestiunea principală pusă de el a fost : cum trebuie să trăim pentru a trăi conform binelui? La sfântul Augustin legea era iubirea. La Kant, imperativul categoric este porunca pură (a priori) a legii morale. A fi liber - după Kant - înseamnă a acţiona "în aşa fel încât maxima voinţei tale să poată servi în acelaşi timp şi drept principiu al unei legislaţii universale.”

Comunismul a răsturnat toate aceste valori numindu-le "perimate”, "burgheze”, dar şi mai rău a reuşit să distrugă credinţa oamenilor în ele (Câţi oameni nu am auzit spunând: "De ce să mai fiu bun şi cinstit când în jurul meu toţi sunt hoţi şi caută să profite?”).

Ba încă şi mai rău, unii mai cred încă şi astăzi în "umanismul” doctrinei marxiste, mai cred în "bunele intenţii” ale teoriei comuniste ce se vrea "raiul pe Pământ”- cu egalitate între oamenii. Nimic mai fals. Manifestul Comunist al lui Marx şi Engels afirma fără echivoc: "Mai sunt adevăruri eterne precum Libertate, Justiţie, etc., care sunt proprii tuturor statelor societăţii. Dar comunismul desfiinţează adevărurile eterne, desfiinţează întreaga religie şi întreaga moralitate în loc de a le constitui pe acestea pe o bază nouă; astfel că acesta (comunismul) acţionează în contradicţie cu întreagă experienţă istorică din trecut” (Manifestul Comunist, cap II — Proletarii şi comuniştii).

Toate guvernările comuniste s-au hrănit cu astfel de principii. Ele sunt acum internaţional recunoscute ca fiind totalitare şi violente, fie că e vorba de partidele comuniste din Rusia, China, Cambodgia, Coreea de Nord, Birmania, Cuba etc, ele sunt create din aceeaşi substanţă şi animate de acelaşi crez.

Să ne mai întrebăm de ce partidele comuniste au fost din totdeauna criminale şi sângeroase? "Din 1949 numărul deceselor cauzate de violenţa Partidului Comunist Chinez (PCC) a depăşit numărul total de decese din timpul războaielor purtate între 1927-1949 (se estimează un număr de 80 de milioane de oameni nevinovaţi). În timpul "curăţeniei” declanşate de Stalin în 1930, Partidul Comunist sovietic a masacrat peste 20 milioane de aşa-zişi spioni şi trădători, şi persoane suspectate ca având opinii diferite.” (Nouă Comentarii asupra Partidului Comunist..., Comentariul.1). Partidul Khmerilor Roşii, al lui Pol Pot, a ucis în Cambogia (ţară mică cu numai 8 milioane de locuitori) în cei 4 ani de existenţă, (1975-1978) mai mult de 2 milioane de oameni.

Dar ceea ce este cel mai rău, poate mai rău decât crimele sale, este că, sub comunism, conştiinţa morală a oamenilor este compromisă drastic. În condiţii de opresiune, oamenii sunt mult mai predispuşi să mintă, să se ascundă, să înşele, să trădeze, să linguşească. Decăderea morală devine o a doua natură; doar câteva persoane pot rămâne cu adevărat verticale, cel mai adesea cu preţul libertăţii şi vieţii lor.

De aceea, o schimbare autentică în atitudine, bazată pe valori, inclusiv pe integritatea personală ar însemna o negare a tot ce înseamnă întunericul comunist.

Evident că nu putem cere ca o societate să fie dreaptă şi corectă dacă nouă, ca indivizi, ne lipseşte simţul etic. Numai când individul însuşi devine conştient cât de important este să fie corect, să-şi facă munca cinstit, fără să înşele sau să facă rău celorlalţi din mediul său, să-i respecte pe ceilalţi, să-şi amintească să-i ajute pe ceilalţi mai mult, va apare o schimbare semnificativă în orice societate. Aici, educaţia copiilor, tinerilor, adulţilor trebuie să joace un rol important.

4. Promovarea valorilor, în general.

Valori greşite au fost promovate de prea mult timp, în România şi în alte societăţi totalitare. Oamenii ar trebui să reinvete ceea ce este pozitiv, constructiv, creator. Ei ar trebui să înţeleagă că nici o economie puternică, nici o societate deschisă nu se pot construi pe valori greşite sau pe non-valoare. Pe de altă parte, Românii au multe cazuri de oameni exemplari care şi-au dedicat şi sacrificat viaţa pentru cauze şi idealuri nobile. Ei ar trebui făcuţi cunoscuţi şi promovaţi ca exemplu pentru ţinerile generaţii. Nume precum:

Petre Tutea - gânditor profund, una din acele rare personalităţi la care gândul, vorba, fapta sunt una. El este un exemplu moral şi intelectual în care putem găsi virtuţi fundamentale: curajul, răbdarea, cumpătarea, pietatea;

Valeriu Gafencu - numit şi "sfântul închisorilor”, a suferit ani mulţi în închisorile comuniste, rezistând moral ororilor de la Piteşti, a fost până în ultima clipă omul jertfei totale în slujba lui Dumnezeu, a semenilor, a binelui. (Cartea lui Ion Ianulide - Urmarea lui Hristos, el însuşi un martir al închisorilor, este relevantă în acest sens).

Radu Gyr - poet, martir şi el al închisorilor comuniste. Cineva spunea că "Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie şi-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului”.

Şi dintre cei care, pe nedrept au fost acoperiţi de minciunile intereselor de putere de după 89:

Corneliu Coposu- secretar personal şi demn urmaş al ministrului Iuliu Maniu (unul dintre cei mai respectaţi politicieni de dinainte de război, el însuşi un dizident şi prizonier anti-comunist), care a fost condamnat la 17 ani de temniţă grea pentru convingerile sale anti-comuniste. Aceste două figuri istorice de români adevăraţi, simboluri ale rezistenţei comuniste, au avut de suferit pentru ca şi-au iubit ţara, neamul şi pe Dumnezeu - păcate de neiertat în ochii comuniştilor (dar şi a neo-comuniştilor, în cazul dlui Coposu).

Doina Cornea - intelectual şi dizident notabil. Împreună cu intelectuali ca Ana Blandiana, Mihai Şora şi Mircea Dinescu, Cornea a continuat să spună adevărul despre guvernul lui Ion Iliescu. A fost co-fondator al Forumului Democratic Anti-totalitar din România.

Aceştia, împreună cu tinerele victime ale revoluţiei din 1989 şi cu toţi dizidenţii şi martirii închisorilor comuniste sunt exemple de oameni care au fost gata să moară decât să se supună unei doctrine incompatibile cu conştiinţa lor.

5. Cunoaşterea şi înţelegerea adevărului, a istoriei recente.

Aici, fiecare individ ar trebui să aibă cunoştinţă de crimele comunismului, de crimele din închisorile comuniste din România din trecut şi de crimele din închisorile comuniste de astăzi, din alte ţări (China, Birmania, Zimbabwe). Accesul la adevărata istorie a neamului său este esenţială. Tinerii ar trebui să studieze istoria comunismului şi să înveţe că acesta nu poate fi niciodată o soluţie. Atât comunismul cât şi fascismul operează asemănător, ambele fiind complet opuse fiinţei umane.

Ar fi fost necesar să ne asumăm greşelile trecutului comunist şi să învăţăm din ele, în loc să le ascundem. Aceasta pentru a vindeca prezentul. Copiii noştri ne-ar fi mulţumit astăzi.

6. Programe educaţionale care să ajute tinerii să se dezvolte conform valorilor morale precum corectitudinea, adevărul, respectul pentru ceilalţi, altruismul şi toleranţa. În ciuda faptului că cinismul, lipsa de scrupule şi aroganţa sunt afişate la fiecare nivel al societăţii, tinerii ar trebui educaţi că nu aceasta este calea spre succes şi valoare personală înaltă.

Să ne imaginăm cum ar fi dacă acest lucru s-ar face cu sinceritate de către fiecare, de la oficiali la oameni de rând, dacă toţi românii ar dori sincer reconstrucţia ţării, şi ar munci împreună pentru asta, în loc să se lupte doar pentru propriile interese? Dacă ar înţelege că dăruind celorlalţi îşi dăruieşte lui însuşi. Întreaga societate romaneasca ar avea o altă înfăţişare. Copiii noştri ar creşte altfel, mai responsabili. Nu ar mai avea timp să devină tinerii confuzi şi superficiali de astăzi, în căutare de confort şi lucruri care se obţin fără efort. Nu şi-ar cumpăra examenele cu bani pentru ca şi-ar dori măsura propriei valori şi nu ar dori să plece din ţară mânaţi de unicul vis de a "face bani”. Nu s-ar sinucide din depresie ci s-ar dedica unor acţiuni umanitare pentru că i-am creşte şi pe ei responsabili. Ar învăţa că poţi să-ţi împlineşti visele dar trebuie să munceşti tu însuţi pentru asta, ar afla că binele este răsplătit cu bine şi că răul este pedepsit. Am reîncepe o societate normală, în care ne-am dori să câştigăm din muncă cinstită pentru că nu am vrea să-i prejudiciem pe ceilalţi. "Trebuie să trăim astfel încât copii noştri să nu plătească pentru greşelile noastre” (Andrejs Upits).

7. Efortul de a face justiţia accesibilă tuturor românilor, în mod egal.

Pentru acesta, eliminarea corupţiei este o condiţie esenţială. Comisiile juridice ar trebui să includă persoane ireproşabile care să recomande numai pe cei mai bine calificaţi bărbaţi şi femei pentru a fi judecători.

8. Poliţie, procurori, judecători independenţi politic.

În acelaşi timp, tribunalele nu trebuie să aibă nimic în comun cu modelul "scenelor de teatru” ex-comuniste.

9. Formarea unui mecanism care ar trebui să restricţioneze influenţa actuală a oamenilor foarte bogaţi spre vârfurile puterii.

Aceştia pot favoriza prin anumite legi mersul societăţilor comerciale la care deţin capital majoritar. Aristotel spunea: "Democraţie e atunci când oamenii simpli conduc, nu cei bogaţi”.

10. Mass-media ar trebui să aibă un rol real informativ-educativ, să poată fi o uşă deschisă spre cultură şi valori tradiţionale. Dacă înainte de 1989 a existat acea grotescă cultură de partid, după 1989 şi-a făcut apariţia o subcultură dominată de valori îndoielnice. Nu ar trebui să neglijăm că în această sub-cultură, societatea deschisă este identificată ca "duşman al poporului”.

11. Controlul politic asupra mass-mediei nu ar trebui permis.

În mod ideal, nici un interes politic sau financiar nu ar trebui să afecteze imparţialitatea presei, televiziunii, radioului, etc. Rolul mass-mediei trebuie să fie acela de informare nu de servire a unor interese politice. Să informeze oamenii despre realităţile din România şi consecinţele lor în România post-totalitară. Germania de după perioada nazistă poate fi un bun exemplu în acest sens.

12. Societatea civilă ar trebui să informeze oamenii în legătură cu atrocităţile comuniste trecute şi prezente, în cadrul mass-mediei, conferinţelor, seminariilor, etc.

Dacă este adevărat că cunoaşterea este putere, este, de asemeni, adevărat că oamenii ar trebui să înveţe din greşelile din trecut pentru a evita repetarea lor în viitor. Românii au China ca un exemplu viu a ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi supravieţuit comunismul. Teroarea ar fi luat forme mult mai subtile, ascunse şi mai greu de detectat. Raportul Kilgour-Matas- a doi investigatori independenţi canadieni - disponibil şi în româneşte la www.organharvestinvestigation.net vorbeşte despre o nouă formă a răului pe planeta noastră. Se referă la uciderea practicanţilor Falun Gong - oameni care cred şi pun în practică principiile adevăr-bunăvoinţă-toleranţă - şi la recoltarea organelor lor, fără consimţământul acestora, în scopuri comerciale.

Atât societatea civilă cât şi mass-media ar trebui să informeze publicul despre adevăratele valori care au adus prosperitate, drepturi ale omului, diversitate, pluralism şi guvernarea legii în societatile democratice. Cele post-comuniste au dificultăţi în aprecierea societăţilor democratice. Această atitudine este moştenită din perioada totalitară, când ideologia de partid pretindea că societăţile vestice abundă în droguri, moravuri uşoare, prostituţie, şi, chiar dacă uneori sunt politicoşi, oamenii sunt preocupaţi doar de chestiunile lor personale. Societatea românească nu ar trebui să uite că, printre primele lucruri pe care le-a "împrumutat” de la Vest, după Revoluţie, au fost tocmai acele lucruri, în dorinţa ei de a poza într-o societate liberă. Dar, ceea ce societatea românească n-a reuşit probabil să înţeleagă şi ar trebui învăţat acum este că, printre cele mai bune lucruri, de care se bucură societăţile vestice, sunt tocmai societatea civilă şi supremaţia legii.

Orice român ar trebui să-şi dea seama că o societate post-totalitară fără supremaţia legii, fără valori morale şi fără hotărârea de a lupta pentru amândouă, nu îşi va vindeca niciodată rănile şi nu va deveni o adevărată societate deschisă.