Comunismul, profunda inconstienta adolescentina

Personal, n-am trecut prin comunism decat in primii ani de viata. Cu greu imi mai aduc aminte de ceva in afara cozilor imense la alimente si, totusi, nu pot sa-mi scot din minte rezultatul diferitelor sondaje care indica faptul ca aproape jumatate din romani mai sufera inca din cauza Revolutiei din ’89.

“Nimic nu poate fi iubit sau detestat pana nu este cunoscut”, spunea un maestru florentin al Renasterii.

Sa intelegem atunci ca adevarata iubire sau detestare de orice fel vine in urma cunoasterii adevarate. In momentul de fata, un mare procent al populatiei Romaniei zace cufundata intr-o profunda inconstienta adolescentina: acea inflacarare bazata pe iluzii, pe trairi subiective, potrivit carora "era mai bine in comunism".

Acesti romani traiesc cu regretul a ceva ce poate ca n-au inteles in profunzime. Au luptat impotriva iluziei comuniste, au iesit victoriosi si apoi s-au casatorit cu independenta, dar acum li se pare ca “era mai bine inainte”. Libertatea se dovedeste ceva prea greu de gestionat.

Multi concetateni nu cunosc cu adevarat ce inseamna comunismul; si la fel, nu cunosc nici ce-i aia libertate. Au strigat “Jos tiranul! Jos Ceausescu!”, iar acum striga “Jos dictatorul de Basescu!”. Basescu si oamenii lui sunt blamati cu ocazia fiecarei intalniri sau dezbateri televizate pe teme politice. Cu toate acestea, daca am trai cu adevarat intr-o dictatura, n-am putea sa ridicam nici doua degete pentru a obiecta ceva impotriva conducerii.

Oare chiar e nevoie de inca un dus rece pentru a realiza, ca natiune, oroarea comunista cu toate implicatiile ei? Oare e nevoie sa treaca fiecare dintre noi, cu mic cu mare, prin deportari in Baragan, prin torturile din lagarele de concentrare si inchisorile de exterminare ca cele din Pitesti, Gherla, Suceava, Aiud si Sighet?

Oare chiar e nevoie de încă un duș rece pentru a realiza, ca naţiune, oroarea comunistă cu toate implicaţiile ei? Oare e nevoie să treacă fiecare dintre noi, cu mic cu mare, prin deportări în Bărăgan, prin torturile din lagărele de concentrare și închisorile de exterminare ca cele din Pitești, Gherla, Suceava, Aiud și Sighet?

Acei putini care au trecut prin asa ceva si au scapat, stiu cu siguranta ce inseamna teroarea regimului comunist; unii dintre cei care n-au suferit de aceste orori isi permit sa regrete vremurile acelea, devenind astfel complici. Avem noi dreptul sa regretam comunismul, fara sa cunoastem ce anume presupune el in totalitate? Avem oare voie sa dam cu piciorul libertatii, fara sa stim prin ce au trecut martirii tarii si motivul pentru care si-au dat viata, innobilandu-si astfel sufletul?

***

Imi aduc aminte cuvintele domnului Prof. Daniel Vighi, revolutionar si membru al Societatii Timisoara, rostite in deschiderea unui eveniment cultural anti-comunist de anul trecut, in care descria dialogul sau cu un nostalgic al comunismului. Domnul Vighi il intreba pe acesta ce putea fi atat de minunat pe vremea comunismului? Nostalgicul, fara sa stea prea mult sa cugete ii raspunde: “Pai era mai bine, berea era un leu!”

Oare atat mai valoreaza constiinta unui om? Un leu?