Katyn, Tver. Atrocităţi comise de acelaşi câine al Partidului - Blohin

Crimele puse la cale de liderii comunişti, inspirate din ideologia comunistă, profund violentă, au mereu în spate cele mai cutremurătoare motivaţii din istorie.

Un astfel de record sinistru în materie de crimă este atrocitatea de la Katyn. Comisă între aprilie-mai 1940 de către călăii lui Stalin şi rămasă în istorie drept una dintre cele mai cumplite genociduri - a fost mult timp ţinută secretă şi negată de sovietici, iar când secretul nu a mai putut fi păstrat, Stalin a învinuit Armata Germană de crimele comise de NKVD.

Descoperită de germani, un an mai târziu, dar anunţată în aprilie 1943, acum 74 de ani, dezvăluirea arată, la 20 de kilometri vest de oraşul Smolensk, din Rusia, în pădurea Katyn, existenţa unor gropi comune unde se află rămăşiţele umane a peste 25.000 de ofiţeri polonezi, executaţi în masă de poliţia secretă sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Elita intelectuală înrolată în armata poloneză ca ofiţeri de rezervă, jurnalişti, profesori universitari, artişti, ingineri, medici şi alte profesiuni - inclusiv ofiţeri preoţi - a fost o problemă constantă pentru NKVD, ca de altfel orice elită a societăţilor în care a apărut comunismul.

"Elita" comunistă, formată din intelectuali eşuaţi şi elemente provenite din drojdia societăţii, au instigat permanent la ură împotriva oamenilor valoroşi şi a reperelor morale ale naţiunilor, întrucât aceştia erau consideraţi exponenţii culturii şi tradiţiei, a valorilor inerent umane, pe care comunismul a căutat să le distrugă şi saboteze constant.

Dezvăluirile trupelor germane din 1943 au fost contestate vehement de sovietici, care i-au acuzat cu sânge rece, sfidând evidenţa, pe nemţi de comiterea masacrului.

În primăvara şi vara anului 1943, o investigaţie a Crucii Roşii, cerută de guvernul polonez, condusă de experţii criminalişti germani, polonezi şi de alte naţionalităţi a cercetat cadavrele exhumate la Katyn şi a ajuns la concluzia că masacrul a fost comis în primăvara anului 1940.

URSS nu a recunoscut acuzaţiile. După ce a reocupat regiunea Smolensk, sovieticii au înfiinţat o comisie, condusă de academicianul Nikolai Burdenko, însărcinată să întocmească un raport referitor la acest caz. Raportul afirma că ofiţerii polonezi au fost executaţi, în toamna anului 1941, de trupele naziste care au capturat lagărul de prizonieri, iar Uniunea Sovietică a susţinut această variantă până la căderea comunismului. După o tăcere de 50 de ani, adevărata amploare a masacrului de la Katyn a fost dezvăluită prin publicarea unor documente din arhivele sovietice, la începutul anilor ’90.

Examinarea cadavrelor de la Katyn a aruncat imediat îndoieli asupra făptaşilor crimelor, deoarece germanii îşi tratau prizonierii cu totul altfel decât sovieticii.

Genocidul de la Katyn - urmare a nefastului Pact Ribbentrop-Molotov

Conform unui protocol secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, care prevedea împărţirea Poloniei între Germania şi Uniunea Sovietică (URSS), pe 17 septembrie 1939, Armata Roşie a invadat partea de est a acestei ţări. Militarii polonezi căzuţi prizonieri, dar şi nenumăraţi civili, au fost întemniţaţi în lagărele de prizonieri de la Starobielsk, Kozielsk şi Ostaşkov sau în închisorile din vestul Ucrainei şi Belarusului. Luni la rând, ofiţerii polonezi - activi sau în rezervă - au fost anchetaţi de NKVD. Politia politică sovietică era interesată de convingerile politice şi de familiile lor, iar în cazul celor vârstnici, de eventuala implicare în conflictul polono-sovietic din 1920. Pentru Moscova, ei constituiau nucleul potenţial al unei primejdioase elite naţionaliste.

În timpul invaziei, sovieticii au capturat circa 250.000 de polonezi, soldaţi şi civili. Ofiţerii au fost luaţi deoparte şi trimişi în taberele de prizonieri de război alături de civili. Şeful celor 8 lagăre de prizonieri propune descongestionarea lor, prin eliberarea bătrânilor, invalizilor şi a comuniştilor şi împuşcarea ofiţerilor de informaţii şi de grăniceri.

Ministrul sovietic al afacerilor interne, Lavrentiy Beria respinge propunerea de eliberare. La 5 martie 1940, a sugerat, Într-o notă trimisă lui Stalin, executarea prizonierilor polonezi de război şi a deţinuţilor politici, în număr de 25.700, caracterizându-i drept „duşmani înrăiţi ai URSS” . Propunerea a fost aprobată şi a semnată mai întâi de Stalin, apoi de Molotov, Voroşilov şi alţi trei oficiali sovietici de rang înalt.

Cel mai mare loc de execuţie a fost în pădurea Katyn, dar au existat mai multe locuri simultane de execuţie în alte oraşe sovietice. La Katyn sunt împuşcaţi prizonierii din lagărul Kozelsk, la Tver se lichidează prizonierii din lagărul Ostaşkov, în timp ce prizonierii din lagărul Starobelsk sunt lichidaţi în închisoarea NKVD din Harkov şi îngropaţi la Piatykhaty.

Pentru transportul prizonierilor în pădurea Katyn (regiunea Smolensk), şeful căilor ferate, om de încredere al lui Lavrenti Beria, pune la dispoziţie garnituri de tren şi camioane. Familiile celor ce urmau să fie împuşcaţi urmau să fie arestate şi deportate în Kazahstan pentru 10 ani.

Blohin, călăul a mii de polonezi, a folosit arme germane

La 15 aprilie 1940, sunt declanşate execuţiile, concomitent cu deportarea în masă a familiilor celor împuşcaţi în Kazahstan.

Cel care a executat comanda împuşcării miilor de ofiţeri polonezi a fost generalul-maior Vasili Mihailovici Blohin. El a acţionat cu ajutorul echipelor speciale, dar şi singur, împuşcând personal mii de oameni.

Blohin, echipat cu şorţ din piele, mănuşi din piele şi cască, pentru a nu fi mânjit de sângele victimelor, a rămas în istorie drept cel mai eficient călău din istoria sângeroasă a URSS.

Conform specialiştilor, Blohin a folosit mai multe pistolete de fabricaţie germană, fiindcă erau mult mai rezistente la suprasolicitări decât pistoletele ruseşti, şi aveau un recul mai redus, ceea ce permitea economisirea de timp de către călău, care obosea mai greu decât în cazul folosirii unui pistolet cu un recul mai puternic. Muniţia necesară era adusă odată cu oamenii şi echipamentul de la Moscova. În plus, utlizarea armelor germane a permis blamarea armatei germane.

Execuţiile, extrem de minuţioase, erau plănuite şi executate diabolic până la cele mai mici detalii. Experţi în diversiuni, sovieticii lăsau prizonierilor impresia că deplasarea la Katyn era doar o transferare dintr-un loc de detenţie în altul.

Conform istoricului Dragoş Carciga, la destinaţie, prizonierii erau preluaţi cu dubele de echipele speciale, trimişi în pădure, luaţi unul câte unul din dube, şi ţinuţi de către doi NKVD-işti, în timp ce al treilea le lega mâinile la spate şi le petrecea un laţ în jurul gâtului, al cărui capăt era fixat de legăturile de la mâini. Al patrulea individ, venit cu Blohin, împuşca în ceafă prizonierul, care cădea în faţa în şanţul pregătit dinainte.

Blohin a adus escavatoare pentru săparea şanţurilor de la Katyn. După umplerea fiecărui şanţ în parte cu trupuri, un escavator şanţul înapoi cu pământ, cu grijă, treptat, ferind un soldat care, cu ajutorul unei baionete fixată la o armă, verifica prin lovituri dacă toţi cei care zăceau stivuiţi în groapă erau morţi.

Camera leninistă a morţii

La Tver, tehnica era alta, dar la fel de diabolică. Prizonierii erau împuşcaţi în ceafă, într-o zonă de execuţie din închisoarea Ostaşkov, amenajată tot după indicaţiile lui Blohin: într-o anticameră roşie, supranumită Camera Leninistă, trei ruşi verificau atent identitatea celor ce urmau să fie împuşcaţi. Apoi acestora li se legau mâinile la spate şi erau trecuţi într-o a doua cameră, izolată fonic, şi împuşcaţi în ceafă sau în faţa unui perete căptuşit cu lemn şi saci din nisip, pentru amortizarea în mod eficient a şocului produs de sutele de gloanţe.

Peste sânge se turna imediat apă, care se scurgea printr-o deschizătură direct către reţeaua de canal şi de apă a închisorii. Printr-o uşă dosnică împuşcatul era scos pe braţe pentru a fi aruncat în bena unui camion şi cărat la Mednoe, unde existau pregătite un şir de şanţuri similare celor de la Katyn.

La Mednoe au fost săpate 25 de şanţuri cu excavatoarele, fiecare având în jur de 10 metri lungime, cu o adâncime de trei metri, pentru ca între stratul de cadavre şi marginea gropii să poată fi aşternut suficient pământ pentru a fi uşurată ulterior tasarea acestuia şi ascunderea crimelor.

Şanţurile au fost săpate într-o zonă ce trebuia, în viitor, să primească vilele şefilor din NKVD, consemnează Dragoş Carciga. Locaţia a fost aleasă de Blohin.

Blohin, călăul diabolic înregistrat de cartea recordurilor

La Katyn s-a operat după indicaţiile lui Blohin, iar la Tver, sub directa lui îndrumare. Blohin a atins o medie de 300 de execuţii pe noapte, adică 8.400 de execuţii în 28 de nopţi cât au durat la Tver asasinatele, ceea ce-l face a fi unul dintre cei mai eficienţi călăi din istoria sângeroasă a URSS.

Dintre cele 8.400 de execuţii circa 7.000 au fost comise de Blohin personal. Pentru acest „record” în materie de execuţii într-un timp foarte scurt, Blohin e înregistrat în celebra Guiness Book of World Records ca unul dintre cei mai eficienţi călăi din lume, cu o medie de un împuşcat în ceafă la fiecare 3 minute.

La Tver a fost sprijinit de un număr de 30 de ajutoare, instruite de el, astfel încât viteza de execuţie să fie mult sporită. Alţi 3.000-4.000 de prizonieri din temniţele din Ucraina şi Belarus au fost, după împuşcare, îngropaţi la Bykivnia şi Kurpaty.

În afară de prizonieri au mai fost împuşcate între 1940-1941 o sumedenie de elemente „duşmănoase” care, în mare parte, proveneau din Ţările Baltice invadate de armata sovietică.

La declanşarea invaziei din 22 iunie 1941 a Germaniei în URSS circa 60.000 de lituanieni erau pregătiţi de autorităţile NKVD pentru deportare în Kazahstan sau în alte locuri inospitaliere din Uniunea Sovietică. Fiindcă vorbitorii de limbi baltice erau insuficienţi în NKVD, şi fiindcă nu existau suficienţi activişti comunişti locali, soluţia la care s-a recurs a fost fie arestarea şi împuşcarea, fie deportarea pentru pregătirea ţării de alipire la URSS.

Cu toate pierderile, umane şi materiale, suferite de ţările baltice, activităţile antisovietice s-au derulat totuşi până în deceniul al şaselea al veacului trecut.

În perioada masacrelor de la Katyn, Blohin şi ajutoarele lui au lucrat aproape fără pauză. Ca răsplată pentru munca depusă, toţi cei amestecaţi în execuţii au primit un salariu în plus de la Beria, şi o cantitate serioasă de vodcă. De 1 mai 1940, asasinatele au fost sistate, astfel încât să poată fi serbată "Ziua Muncii", dar noaptea lichidările erau reluate cu şi mai multă furie. Zilnic, liste cu numărul celor lichidaţi în diferite locuri de pe teritoriul URSS erau transmise telegrafic la Moscova lui Merkulov, responsabilul cu primirea, centralizarea şi prelucrarea datelor privitoare la execuţii. Astfel, în decurs de circa o lună, o bună parte din conducerea militară a Poloniei libere a fost nimicită.

În timpul destalinizării lui Hruşciov, dacă Beria, Merkulov şi alţii au fost judecaţi şi împuşcaţi, Blohin, pensionat forţat de către Beria, în 1952, le supravieţuieşte, dar este lăsat în uitare, iar în 1955 îi este înregistrat decesul prin sinucidere.

Realpolitik. Politică fără morală. Un masacru negat de URSS şi ignorat mult timp de puterile occidentale

Germanii sperau că dezvăluirea masacrului de la Katyn, în aprilie 1943, să pună sub tensiune relaţiile dintre URSS şi puterile occidentale. Cu toate acestea SUA şi Marea Britanie au preferat să ignore adevărul în acest caz, pentru a păstra alianţa cu Uniunea Sovietică, care li se părea vitală pentru înfrângerea Germaniei.

Mai groaznic, după 1943, americanii şi britanicii nu au sacrificat numai adevărul despre masacrul de la Katyn, ci şi interesele aliaţilor lor polonezi. După victoria în bătălia de la Stalingrad (august 1942-februarie 1943) şi declanşarea ofensivei împotriva Germaniei, Stalin nu numai ca şi-a impus punctul de vedere cu privire la frontierele postbelice ale Poloniei, însă a reuşit şi să distrugă guvernul polonez aflat în exil la Londra, impunând un regim comunist, subordonat intereselor sale.

Guvernul comunist polonez, instaurat după război, nu a avut niciun interes să afle adevărul despre executarea ofiţerilor săi. Informaţii despre masacrul de la Starobelsk-Harkov au fost dezvăluite la începutul anilor ’70, în urma publicării documentelor secrete britanice, iar atrocităţile de la Ostashkov-Mednoe au rămas necunoscute până la sfârşitul anilor ’80.

În 1987 polonezii au încercat să includă problema masacrului de la Katyn pe agenda Comisiei Polono-Sovietice pentru investigarea evenimentelor istorice cenzurate. În 1989 au fost făcute publice primele documente care dovedeau vinovăţia Kremlinului, printre care şi nota lui Beria către Stalin în care recomanda uciderea prizonierilor polonezi. Pe 30 octombrie 1989 Gorbaciov a permis unei delegaţii de polonezi să viziteze monumentul de la Katyn (care afişa o inscripţie prin care erau încriminaţi germanii ca responsabili ai masacrului).

Abia în aprilie 1990, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut vina ţării sale pentru comiterea acestor masacre, iar în 1992, Boris Elţîn i-a transmis omologului său Lech Walesa dosarul complet al ordinelor sovietice referitoare la acest masacru.

Atrocităţile de la Katyn nu sunt crime singulare executate de câţiva stalinişti sângeroşi, ci arată modul în care s-a impus comunismul în lume. „Violenţa este moaşa istoriei”, spunea cu mult cinism, Lenin, cel care a pus în practică sângerosul sistem care a băgat în malaxorul urii şi al ororii sute de milioane de suflete.