Danemarca va revendica Polul Nord (presă)
Danemarca are intenţia de a revendica Polul Nord în plus faţă de teritoriile pe care le posedă deja în Oceanul Arctic, Groenlanda şi Insulele Feroe, a dezvăluit marţi site-ul de internet al cotidianului danez Information, citând un document strategic al Ministerului de Externe, relatează AFP.
"Ţara are intenţia de a revendica platoul continental în cinci zone din jurul Insulelor Insulelor Feroe şi Groenlandei şi, bineînţeles, Polul Nord", conform documentului diplomatic care urmează a fi dat publicităţii în iunie şi o copie a căruia a fost obţinută de ziar.
Adoptarea de către Danemarca a acestui plan intitulat "Strategie pentru Arctica 2011-2020" riscă să creeze tensiuni în ceea ce priveşte această regiune cu Rusia, SUA, Canada şi Norvegia, celelalte ţări riverane.
Topirea banchizei şi dezvoltarea de noi tehnologii accentuează disputa asupra regiunii devenită mai accesibilă şi unde se află numeroase rezerve de hidrocarburi.
Potrivit institutului geofizic american (USGS), cercul polar ar putea conţine o cincime din rezervele de hidrocarburi încă nedescoperite în lume, respectiv circa 13% din rezervele de petrol şi 30% din cele de gaz, în majoritate situate în mediu marin.
Ţara are intenţia de a revendica platoul continental în cinci zone din jurul Insulelor Insulelor Feroe şi Groenlandei şi, bineînţeles, Polul Nord. (document)
La Polul Nord nu par să se afle mari rezerve de hidrocarburi, dar acesta are o valoare simbolică. În 2007, Rusia a instalat drapelul său naţional pe fundul Oceanului Arctic pe verticala Polului Nord cu ajutorul unui minisubmarin.
Ţările riverane Arcticii dispun în prezent de o zonă economică de 200 de mile în largul coastelor lor. Revendicările lor privind restul teritoriului trebuie studiate sub egida Convenţiei ONU privind dreptul maritim. Aceasta impune statelor cu astfel de revendicări să le anunţe în termen de zece ani de la ratificarea convenţiei ONU, lucru pe care Danemarca l-a făcut în 2004.