Conversatie cu presedintele Asociatiei "15 noiembrie 1987", Florin Postolache

Dezamagiti de dezinteresul autoritatilor romane fata de soarta lor, membrii Asociatiei "15 noiembrie 1987" gasesc sprijin din partea Ambasadei Poloniei la Bucuresti. Polonia arata respect si pretuire fata de cei care au luptat impotriva comunismului, oriunde si-ar fi dus acestia lupta. E timpul sa invatam si noi, romanii, sa facem acest lucru.

Cu prilejul vernisajului expozitiei de fotografie cu tema "Fenomenul Solidaritatea", desfasurata la Brasov, am avut ocazia sa discutam cu dl. Florin Postolachi, presedintele Asociatiei "15 noiembrie 1987". Domnia sa ne-a relatat problemele cu care se confrunta membrii asociatiei la ora actuala ...una dintre cele mai mari fiind dezinteresul autoritatilor fata de soarta celor care si-au riscat sanatatea, libertatea si viata - a lor si a familiilor lor - in revolta lor fata de regimul comunist, la 15 noiembrie 1987.

Florin Postolachi: Asociatia este compusa din persoane care au fost arestate, deportate si condamnate in urma revoltei de la Brasov din 1987. In prezent Asociatia se compune din o suta de persoane, pe zi ce trece suntem tot mai putini, deoarece ranile provocate de acele zile, torturile si-au lasat amprenta si cei care atunci aveau 40 de ani, va dati seama...au aproape 60 de ani- care au mai ramas- si sufera de foarte multe lucruri, in general boli interne si psihice.

Beneficiem intr-adevar de statutul de detinut politic, am avut de ales in 1990 ori statutul de detinut politic ori legea revolutionarilor, Legea 42. Am ales cu sufletul, suntem mandri ca suntem detinuti politici si vom mandri tot timpul chiar daca aceasta lege a detinutilor politici este foarte slaba in comparatie cu cea a revolutionarilor. Beneficiem de 2-3 prevederi, una foarte importanta — aceea a gratuitatii medicamentelor avand in vedere faptul ca membrii Asociatiei au nevoie de aceste medicamente. Din pacate nu se respecta aceasta prevedere de catre Statul roman - in continuare nu beneficiem de gratuitate la medicamente. Avem oameni bolnavi psihic la varsta de 38 ani care din pensia de bolnav psihic de 2.200.000 lei vechi platesc lunar 1.000.000 lei vechi pe medicamente.

Scopul nostru in principal este aflarea adevarului, a adevarului in general despre ceea ce s-a intamplat la Brasov in 1987, aflarea numelor celor care ne-au anchetat si ne-au condamnat in perioada aceea. Nu putem sa aflam aceste informatii pentru ca ni se pun bete in roate: nu avem acces la dosarele noastre, nu avem acces la toate documentele.

Reporter: Nici chiar acum?

Florin Postolachi: Nici chiar acum pentru ca momentul ’87 nu este prea indepartat in timp, nu se compara cu anii ’48-’50. Cei care ne-au anchetat si ne-au condamnat in '87 sunt inca in functii, ca prosperi oameni de afaceri, sau prezenti in Parlamentul Romaniei.

Vezi cazul Ristea Priboi, mana dreapta a lui Adrian Nastase la un moment dat. Facem in continuare tot felul de demersuri ca sa putem sa ajungem la acest dosar si am asteptat 15 ani sa vedem ce se intampla. Si vedem ca ce ni se intampla nu este normal si nu este bine. Vorbesc despre ceea ce se intampla legat de membrii Asociatiei. Si in momentul in care am considerat ca membrii Asociatiei nu mai pot beneficia de sprijin din partea nimanui am hotarat ca Asociatia 15 Noiembrie sa dea in judecata Statul roman. Va avea loc un proces cat de curand, vom cere daune materiale pentru tot ce s-a intamplat in acea perioada pentru ca, vedeti dumneavoastra, au fost arestati oameni nevinovati, au fost deportari, ba mai mult, sotiile celor deportati au fost obligate sa divorteze ori sa-si urmeze sotul in deportare la fel si copiii care la varste fragede au suferit traume.

Vazand ca Statul roman nu respecta nici macar prevederea de a ne acorda gratuitate medicamentelor, nu am cerut terenuri, nu am cerut spatii comerciale, nici bani, am zis ca este bine sa-i dam in judecata si macar in ceasul al 12-lea incercam sa ne obtinem macar in instanta anumite drepturi.

As vrea sa mai subliniez aici ca toti, aproape toti membrii Asociatiei lucreaza, chiar daca uzina Roman a renuntat foarte usor la ei. Ei lucreaza intr-adevar pe salarii mici, sunt oameni muncitori, sunt oameni harnici, nu cer pomana si nici macar nu cer sa aiba cineva grija de ei.

Vom da in judecata Statul roman si vom cere daune. Prin acest proces dorim si sa aducem in atentia opiniei publice ce s-a intamplat de fapt in ’87, sa fie cunoscut felul in care s-au purtat acele bestii cu noi si ce-a insemnat perioada de deportare, cu procesele cu condamnarile la moarte si tot ce a decurs din acele arestari.

Reporter: Cred ca acesta este pe undeva lucrul cel mai important in acest proces. E adevarat, e important sa va obtineti drepturile, cred insa si ca oamenii trebuie ajutati sa afle mai mult despre lucrurile care s-au intamplat atunci.

Florin Postolachi: Este o problema si am constatat-o si a constatat-o si presa - nu prea povestim despre ceea ce s-a intamplat in momentele acelea.

Este uluitor si degradant sa povestesti despre oameni care in momentul de fata traiesc si care sunt “bine merci”, sa povestesti ce-au facut ei cu noi in momentele acelea — cum ne-au batut si in ce mod ne-au tratat si ne-au umilit. Daca ne adunam si discutam intre noi, ne povestim si stim fiecare ce-a patit, dar ca sa-ti deschizi sufletul si sa povestesti acele lucruri .. e foarte greu.

Presa in general vrea sa afle cum te-a batut, ce ti-a facut cat timp ai fost arestat si inchis. Lucrurile astea sunt dureroase de reamintit si este chiar mai dureros ca familia ta sa retraiasca acele vremuri, pentru ca, pe langa suferintele noastre, suferinte mai mari au avut cei din familia nostra.

Luni de zile ei n-au stiut ce s-a intamplat cu noi. Auzeau tot felul de zvonuri, ca am fost impuscati, ca am fost iradiati, c-am fost...nu stia nimeni, va dati seama prin ce tensiune au trait. Apoi deportarile de 2 ani.., de 3 ani pana la revolutie, numai viata usoara nu au avut parintii nostri si prieteni si rudele.

De aceea este foarte greu sa povestesti presei prin ce-ai trecut pentru ca familiile noastre retraiesc acele momente si sufera. Foarte multi parinti ai nostri sunt s-au imbolnavit in urma acelor evenimente, asa ca evitam asemenea relatari in presa.

Un coleg de-al meu povestea intr-o seara — slabise 14 kg in 3 saptamani si atunci cind l-a vazut mama lui dupa 3 saptamani nu l-a mai recunoscut. Femeia a avut un soc; in continuare este bolnava psihic si sufera.

In mare asta este ce vrem noi sa facem. Avem o relatie foarte buna cu Ambasada Poloniei, cu dl. Ambasador al Poloniei in Romania. De un an de zile dl. Ambasador este alaturi de noi si incercam sa derulam programe impreuna. Chiar am fost invitat in luna iunie la ziua Poloniei unde am avut prilejul sa ne intalnim cu Presedintele Camerei Seimului polonez, intr-o intrevedere de 40 minute.

Atunci s-au pus bazele acestei cooperari, acestei expozitii, si Presedintele Seimului polonez imi spunea in momentul acela ca "Solidaritatea" a beneficiat de inteligenta a 20 de persoane care au stat in umbra — printre cele 20 persoane era si dansul- si Lech Walesa si... si tot ce a insemnat creierul miscarii, personalitati care au stat in umbra si au gandit miscarea.

Demersurile lor au fost facute pas cu pas: astazi au castigat un drept (la odihna), maine inca un drept, ei nu s-au grabit. Doi ani de zile au gandit acest proiect. Si le-a reusit.

Pe cand noi, romanii suntem foarte repeziti, le incepem si nu le terminam.

Vreau sa spun ca legatura noastra cu Polonia si cu "Solidaritatea" este foarte stransa in momentul acesta. S-au convins din ce in ce mai mult ca suntem oameni seriosi pe care se pot baza, fapt dovedit si prin prezenta lor astazi aici [la vernisaj - n.n.]. Dl. Ambasador n-a putut sa participe, era plecat din tara dar ne-a transmis ca este alaturi cu inima de noi si vom avea urmatoarea intalnire in octombrie cu dansul, vom organiza impreuna un simpozion legat de integrare.

Iar in noiembrie vom organiza celebrul cross de acum “ 15 noiembrie” care se deruleaza pe traseul pe care s-a desfasurat marsul din ’87 si o masa rotunda cu tema “ Condamnarea crimelor comunismului” care va include o sesiune de comunicari cu foarte multi invitati din afara tarii.

Speram ca in acel moment sa avem langa noi tot ceea ce inseamna dizidenta europeana si nu numai.

Acestea sunt proiectele noastre anul acesta. Pe viitor ce ne dorim noi? Ne dorim in primul rand sa avem acces la dosarele noastre, sa vedem ce s-a intamplat in ’87, stim ce s-a intamplat de fapt in ’87 dar vrem sa vedem documente legate de asta, n-avem nici macar o fotografie, n-avem nici macar o baza de date, n-avem nimic. Pentru ca, e clar, ei sunt inca in functii si nu doresc sa se deconspire. Dar poate acum, avind in vedere procesul de deconspirari, poate ca reusim sa avem acces macar la unele informatii in acest sens.