Cazul Mario Iorgulescu: ÎCCJ îşi încalcă grav propria jurisprudenţă

"Recent, ÎCCJ a stabilit în dosarul inculpatului Mario Iorgulescu ceva ce ar putea fi astfel reformulat 'Dacă eşti drogat şi circuli cu mult peste viteza legală conducând o maşină prin oraş cu care dai peste oameni şi le iei viaţa, pentru că nu ai vrut asta înseamnă că fapta e ucidere din culpă, adică doar ai manevrat greşit autoturismul, nicidecum fapta nu este omor, care presupune intenţia de suprimare a vieţii'.

2. Criticii recentei hotărâri s-au concentrat pe motivarea cuprinsă în opinie majoritară, nefiind de acord cu felul în care ÎCCJ a evaluat probele şi a calificat fapta. Sunt şi eu de acord cu aceştia: fapta din acest dosar este crimă, nu accident.

3. Acum însă abordez cazul din altă perspectivă. Ca să ajungă la concluzia arătată, judecătorii ÎCCJ au trebuit să se uite la probele din dosar, să le dea o semnificaţie diferită de cea făcută de instanţele anterioare şi să decidă în cu totul altfel. Adică, ÎCCJ a soluţionat 'fondul cauzei', cum spun practicienii dreptului.

4. Or, ÎCCJ nu avea dreptul să procedeze în acest mod. Astfel, cauza Mario Iorgulescu a fost soluţionată în prima instanţă de către Tribunalul Bucureşti şi în calea ordinară de atac de către Curtea de Apel Bucureşti. Când acestea au terminat procesul, se numeşte că au stabilit cu autoritate de lucru judecat cine şi ce a făcut, iar soluţia este definitivă. ÎCCJ a fost sesizată în cazul Mario Iorgulescu în mod excepţional, într-o cale de atac extraordinară numită recurs în casaţie, pentru a analiza dacă nu cumva un om a fost condamnat pentru o faptă pe care nu a făcut-o. Prin urmare, ÎCCJ nu a avut de judecat fapta şi persoana în cazul de faţă, şi a avut de soluţionat o chestiune de legalitate.

5. Potrivit Codului de procedură penală, ÎCCJ putea doar să spună că 'nu există fapta pentru care inculpatul a fost condamnat', nu că 'există fapta care a generat condamnarea, dar aceasta trebuia încadrată în alt articol din Codul penal'. Aşadar, ÎCCJ nu avea voie să schimbe încadrarea juridică a faptei stabilită definitiv, pentru că asta se poate face numai dacă se reanalizează probele de la dosar. Or, procedând astfel, ÎCCJ a judecat în fond cauza pentru a treia oară.

6. ÎCCJ nu poate face asta pentru că ar afecta ceea ce deja e soluţionat definitiv, încălcând autoritatea de lucru judecat. De altfel există o lungă jurisprudenţă a ÎCCJ, care este menţinută constant încă de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, în care însăşi instanţa supremă a stabilit că în calea extraordinară a recursului în casaţie nu se poate discuta şi schimba încadrarea juridică, operaţiune care aparţine doar instanţelor de fond, nu instanţei de casaţie. Indic mai jos motivarea devenită 'clasică' şi câteva din soluţiile care o preiau.

7. 'Încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale). Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.' (ÎCCJ, s.pen, deciziile: nr. 250/RC din 14 octombrie 2014; nr. 78/RC/2015; nr. 433/RC/2018; nr. 445/RC/2018; nr. 446/RC/2018; nr. 116/RC din 30.04.2020; nr. 666/RC din 25 octombrie 2023).

8. În concluzie, soluţia ÎCCJ dată în cauza Mario Iorgulescu este vădit nelegală", scrie Danileţ.