Cât de relevant mai este clivajul Est-Vest în Ucraina
alte articole
Presa internaţională vorbeşte mult despre divizunile dintre vestul pro-occidental şi estul rusofon, dintre cei care doresc aderarea sau apropierea de UE şi cei care vor în Uniunea Eurasiatică. Acest clivaj ar urma sa rupă Ucraina. În realitate însă, el a fost instrumentat de diversele guverne pentru a asigura un echilibru între diferitele grupări de oligarhi. Iar în prezent, clivajul vest-est este înlocuit de cel dintre politicieni şi cetăţeni.
Faptul că protestele s-au răspândit şi în Estul Ucrainei, considerat fieful preşedintelui Ianukovici şi al Partidului Regiunilor, arată ca şi cei care se simt mai apropiaţi de Rusia îşi doresc drepturi civice şi democraţie, sau măcar nu sunt de acord cu reprimarea violentă a protestelor de către autorităţi şi cu legi care interzic manifestaţiile şi abolesc libertăţile de bază. E adevărat că în Est, doar 30% au susţinut Euromaidanul, cu aspiraţiile sale de integrare în UE, după cum arată un sondaj realizat în decembrie de Democratic Initiatives Foundation, faţă de 80% în Vest. Dar au existat proteste şi în Zaporoje, Dnipropetrovsk, Kharkiv, Odesa, Kherson şi Mykolaiv. Acestea au fost înăbuşite de Ianukovici cu ajutorul forţelor de ordine şi a bandelor de bătăuşi, aşa-numiţii tituşki.
Revenind la clivajul est-vest, trebuie remarcat că Ucraina este un stat tânăr, care datează de după destrămarea URSS, iar diferitele părţi ale ţării care au făcut parte din Imperiul Habsburgic, Otoman, Rus şi Sovietic au experienţe diferite. Regiuni vestice precum Lviv, Inavo-Frankisvk şi Ternopil, care au fost incorporate în URSS abia după Al Doilea Război Mondial, sunt etnic ucrainene, cu o identitate culturală, religioasă şi lingvistică mai pronunţată. În schimb în est, rusa rămâne limba principală, iar oamenii se simt mult mai apropiaţi de Rusia. Din punct de vedere socio-economic, Vestul este mai bazat pe agricultură, iar Estul mai industrializat.
Aceste diferenţe etno-lingvistice şi culturale au fost folosite în alegeri de către diferitele puteri. Leonid Kucima a câştigat alegerile prezidenţiale din 1994 cu o platformă pro-rusă, obţinând majoritatea voturilor din est şi sud. Apoi a câştigat în 1999 atrăgând voturi atât din regiunile industrializate din est, cât şi din cele din Vest. El a adoptat de această dată o platformă mai pro-naţionalistă pentru a-l învinge pe Petro Symonenko, oponentul său comunist care avea o mare influenţă în est şi în sud. Fluctuaţiile opţiunilor de vot din diferitele regiuni arată că diviziunea est-vest nu este atât de rigidă, ci a fost instrumentalizată în scopuri politice şi electorale.
Şi Iulia Timoşenko, al cărei partid pro-european reprezintă acum mai ales Ucraina de vest, şi-a început cariera politică în oraşul natal Dnipropetrovsk din est. Atunci când Kucima şi-a întărit legăturile cu clanul oligarhilor din Doneţk, ea s-a orientat către oponenţii acestuia din vestul şi centrul Ucrainei.
Clivajul est-vest era prin urmare reconfigurat în funcţie de interesele politicienilor şi oligarhilor şi de ariile acestora de influenţă. Sub preşedinţia lui Kucima, clanurile oligarhice au devenit structuri omnipotente în Ucraina, preluând controlul asupra companiilor de stat, afacerilor locale, mass-mediei, poliţiei şi guvernelor regionale. Oligarhii au strâns averi uriaşe şi au controlat rezultatele alegerilor din regiunile lor.
S-a creat un regim clientelar de tipul vasal-suveran, în care Kucima a reuşit să menţină controlul asupra oligarhilor, furnizându-le protecţie în faţa legii şi funcţii importante, privatizări favorabile şi scutiri de taxe, în schimbul folosirii influenţei lor pentru a-i aduce voturi.
Odată cu Revoluţia Portocalie din 2004-2005 şi cu schimbarea Constituţiei care a dat mai multă putere premierului, oligarhii nu au mai fost controlaţi de preşedinte şi au avut o marjă de manevră mai mare, astfel încât au început să se alăture diferitelor grupuri politice şi să-şi schimbe loialităţile, trecând de la susţinerea lui Kucima la cea a lui Iuşcenko şi Timoşenko.
Dar atunci când Ianukovici a venit la putere, puterea a fost recentralizată şi mai agresiv decât în perioada Kucima. Oligarhii au trebuit să aleagă între susţinerea Partidului Regiunilor şi faliment, fiind nevoiţi să se alinieze sistemului.
Cetăţenii ucraineni au fost dezamăgiţi de faptul că indiferent de cine a venit la putere, corupţia şi regimul oligarhic au continuat să roadă ţara. Ca urmare, noul clivaj este cel dintre sistemul mafiot al elitelor politice şi cetăţeni, nu cel est-vest.
Cetăţenii ucraineni au fost însă dezamăgiţi de faptul că indiferent de cine a venit la putere, corupţia şi regimul oligarhic au continuat să roadă ţara. Ca urmare, noul clivaj este cel dintre sistemul mafiot al elitelor politice şi cetăţeni, nu cel est-vest. Dovada acestui fapt este că Partidul Iuliei Timoşenko a pierdut foarte multe voturi în fiefurile tradiţionale din vest şi centru, iar Ianukovici nu mai este nici la Doneţk atât de popular.
Şi ceea ce se întâmplă pe Eurmaidan în ultima vreme arată că atât alegătorii din vest cât şi cei din est nu mai au încredere în promisiunile oamenilor politici de toate culorile pentru că au fost înşelaţi prea multă vreme. Aşa se explică opoziţia non-politică care este de multe ori critică sau neîncrezătoare la adresa liderilor opoziţiei, precum Iaţeniuk sau Klitschko.
Regimul Ianukovici a devenit un simbol de corupţie endemică, de politicieni interesaţi doar de propria îmbogăţire, cărora nu le pasă de populaţie, şi care sunt controlaţi de oligarhi. Această percepţie nu are graniţe est-vest.
Interesant este ca şi oligarhii par să înţeleagă că lucrurile nu mai pot continua la fel. Ei controlează partide politice şi parlamentari, dar par să nu fie de acord cu reprimarea protestelor.
Poziţia lor rămâne totuşi ambiguă. Media controlate de marii oligarhi precum Viktor Pinchuk, Dmitri Firtash sau Rinat Ahmetov au relatat independent despre proteste şi despre violenţa folosită de regim împotriva manifestanţilor. Ahmetov şi alţi susţinători ai lui Ianukovici sunt interesaţi de pieţele europene şi par să se depărteze de preşedinte. Totuşi ei nu au luat încă o atitudine fermă împotriva acestuia.
Pe de altă parte, Partidul Regiunilor este format din diferite grupuri de interese. Experţii vorbesc de şapte facţiuni interne care se luptă pentru a-şi avansa interesele politice şi de afaceri diferite. Acestea sunt de fapt reţele de parlamentari controlate de către un mare clan oligarhic.
Oligarhii încep să realizeze că izolarea ţării, prin violenţa şi represiunea regimului Ianukovici, care se apropie de cel al lui Lukaşenko din Belarus, va avea consecinţe economice negative şi asupra afacerilor lor. Şi că Ianukovici luptă pentru interesele sale şi ale clanului oligarhic, Familia, pe care-l reprezintă, nu şi pentru ale lor.
