Călin Georgescu a pierdut la CEDO. Cererea de măsuri provizorii în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale i-a fost respinsă

Călin Georgescu
Loredana Diacu
21.01.2025

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, să nu indice nicio măsură provizorie în cauza Călin Georgescu c. România (cererea nr. 37327/24), se arată într-un comunicat al Curţii. Cauza priveşte anularea de către Curtea Constituţională a României a alegerilor prezidenţiale în care Georgescu a fost candidat.

Georgescu a cerut Curţii Europene adoptarea de măsuri provizorii, în particular ca decizia Curţii Constituţionale să fie suspendată şi procesul electoral să fie reluat. Curtea a respins cererea de măsuri provizorii ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curţii (măsuri provizorii).

Redăm comunicatul CEDO, potrivit G4Media

Reclamantul, Călin Georgescu, este cetăţean român, s-a născut în 1962 şi locuieşte la Mogoşoaia (România).

La 24 noiembrie 2024 a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale în România, al doilea tur de scrutin fiind programat să aibă loc la 8 decembrie 2024. Dl. Georgescu a fost candidat şi s-a calificat pentru al doilea tur de scrutin. La 6 decembrie, în temeiul articolului 146 f) din Constituţia României, Curtea Constituţională a României a anulat întregul proces electoral (decizia nr. 32 din 6 decembrie 2024).

Ea a decis ca alegerile pentru Preşedintele României să fie reluate în integralitate şi reorganizate de către Guvern la o dată ulterioară. Decizia pronunţată este definitivă.

La 16 decembrie 2024, invocând încălcări ale drepturilor sale prevăzute de articolele 6 (dreptul la un proces echitabil) şi 13 (dreptul la un remediu efectiv) din Convenţie şi de articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (dreptul la alegeri libere), dl Georgescu a solicitat măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curţii împotriva deciziei nr. 32 din 6 decembrie 2024 a Curţii Constituţionale a României care anulase procesul electoral al alegerilor prezidenţiale în curs la data pronunţării acesteia.

El a cerut în mod specific suspendarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale până la soluţionarea cauzei sale la Curte, pentru a preveni un prejudiciu ireparabil asupra drepturilor democratice ale reclamantului şi ale cetăţenilor români; să fie obligat Guvernul României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur de scrutin, şi să organizeze turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale; să oblige statul român să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor democratice, prin restabilirea încrederii în procesul electoral.

Decizia Curţii

Decizia a fost adoptată, în unanimitate, de o Cameră compusă din şapte judecători.

În decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenţie care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă în situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător. În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanţe excepţionale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părţilor sau pentru buna desfăşurare a procedurii.

Curtea a respins cererea dlui Georgescu ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament. Luând în considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile şi motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis în conformitate cu practica sa bine stabilită că cererea dlui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înţelesul articolului 39 din Regulamentul Curţii.
Curtea a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curţii şi a decis să nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate.

Context

Cererea de măsuri provizorii se judecă separat de cauza lui Călin Georgescu la CEDO, acesta fiind un dosar separat. În plângerea sa, Călin Georgescu susţine că s-a încălcat ”Art. 3, Protocolul nr. 1 al Convenţiei”, dreptul la alegeri libere. ”Suspendarea procesului electoral şi invalidarea voturilor afectează iremediabil drepturile reclamantului şi ale cetăţenilor români, garantate de Art. 3, Protocolul nr. 1 al Convenţiei”.

Totodată precizează că i s-a încălcat dreptul la recurs, ”deciziile CCR sunt definitive şi general obligatorii, iar legislaţia română nu oferă un mecanism intern de contestare a acestora”.

Astfel, Georgescu susţine că s-a încălcat Articolul 13 al Convenţiei (dreptul la un recurs efectiv). El spune şi că decizia CCR a anulat procesul electoral în desfăşurare, ”încălcând drepturile fundamentale ale alegătorilor şi candidaţilor, inclusiv dreptul reclamantului de a candida”.

Fostul candidat a solicitat CEDO analizarea de urgenţă a cazului, invocând faptul că ”amânarea pe termen nedefinit a procesului electoral afectează drepturile democratice ale cetăţenilor şi generează riscul perpetuării unor practici nedemocratice”.

Georgescu vorbeşte şi de o ”criză constituţională”, în contextul în care, în opinia sa, ”lipsa unui preşedinte ales democratic creează un vid de legitimitate, punând în pericol stabilitatea instituţională şi principiile statului de drept”, dar şi de un risc de ”precedent nedemocratic„: ”Întârzierea soluţionării cauzei ar putea perpetua practici similare, afectând standardele democratice în alte state membre”, se arată în cererea către CEDO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor