Ban Ki-moon a fost reales în funcţia de secretar general al ONU
Ban Ki-moon a fost reales în funcţia de secretar general al ONU, pentru un al doilea mandat de cinci ani, în cadrul votului din Adunarea generală, relatează BBC.
Ban, fost ministru de externe sud-coreean, era singurul candidat, după ce Consiliul de Securitate a recomandat în unanimitate realegerea sa.
Actualul mandat al lui Ban Ki-moon expiră în 31 decembrie. El este al optulea secretar general al ONU de la înfiinţarea organizaţiei, în 1945, după cel de-al Doilea Război Mondial. Nicio femeie nu a ocupat funcţia.
Ban, în vârstă de 67 de ani, a fost învestit în funcţie în 1 ianuarie 2007. El are 35 de ani de experienţă în serviciul diplomatic sud-coreean şi a fost ministru de externe înainte de a fi ales secretar general al ONU.
În calitate de şef al diplomaţiei de la Seul, el a fost implicat în eforturile de rezolvare a tensiunilor cu Phenianul, inclusiv privind dosarul nuclear.
În cursul primului său mandat la ONU, el a fost criticat pentru că se pleacă prea mult în faţa acestor puteri şi că este prea timid în faţa statelor care încalcă drepturile omului.
Însă a insistat că a pledat vehement pentru drepturile omului. În plus, a primit recent un premiu pentru susţinerea manifestanţilor arabi prodemocraţie.
Secretarul general le-a spus jurnaliştilor, în momentul anunţării oficiale a candidaturii pentru al doilea mandat, că printre succesele sale se numără coordonarea unor răspunsuri rapide la crizele umanitare şi promovarea schimbării climatice printre priorităţile guvernelor din lume.
Ban este căsătorit cu Yoo Soon-taek, pe care a cunoscut-o în 1962, când era în liceu. Cei doi au un fiu şi două fiice.