Un general german avertizează asupra acţiunilor ostile ale Rusiei: Nu mai suntem în timp de pace
Şeful nou înfiinţatului Comandament operaţional al armatei germane, Alexander Sollfrank, a avertizat joi într-un interviu cu privire la intensificarea tentativelor Rusiei de a perturba viaţa în Germania, transmite DPA.
Potrivit lui Sollfrank, au existat „încercări de intruziune” în instalaţiile Bundeswehr, aşa cum este cunoscută armata germană, precum şi observări de drone deasupra Germaniei.
„Nu mai suntem în timp de pace. Observăm activităţi ostile împotriva Bundeswehr-ului în Germania, împotriva infrastructurii, inclusiv spionaj”, a declarat Sollfrank.
„Observăm în mod repetat drone deasupra unor zone în care de fapt nu ar trebui să fie”, a adăugat el.
Comandantul se referă, de asemenea, la secţionarea repetată a cablurilor în Marea Baltică, unde „nu ştim încă exact cum s-a întâmplat sau cine se află în spate”.
„Dar există deja suspiciuni cu privire la modul în care totul s-ar fi putut întâmpla şi la faptul că există o intenţie clar dăunătoare în spate”, a spus el.
În ultimul incident de la sfârşitul săptămânii, un cablu submarin dintre Suedia şi Letonia, care este utilizat de Centrul leton de stat pentru radio şi televiziune (LVRTC), a fost deteriorat, deşi cauza exactă rămâne încă neclară.
Autorităţile din Stockholm investighează un posibil sabotaj grav şi au reţinut o navă suspectă.