Istoria comunismului (XII)

Reclamă cu Che Guevara în Bucureşti pe Bulevardul Ion Mihalache
Reclamă cu Che Guevara în Bucureşti pe Bulevardul Ion Mihalache (Epoch Times România)

Molima roşie

Cercetătorii încă nu au explicat convingător cum a reuşit comunismul să molipsească atâţia indivizi, dintre care unii au ajuns la conducerea ţărilor lor, toţi cu apucături de călăi. Cert e că pe nicăieri nu a fost vreun ”comunism cu faţă umană”, această nebunie lăsând în urmă milioane şi milioane de morţi, deţinuţi cu viaţa sfărâmată, ură, corupţie şi sărăcie.

A doua ţară după Uniunea Sovietică peste care s-a abătut ”molima roşie” a fost Republica Populară Mongolă, proclamată astfel în anul 1924. Chiar din acel an, comuniştii ajunşi la putere s-au aliat fără rezerve cu URSS şi, adoptând pe dată metodele lui Stalin, au trecut la înlăturarea şi execuţia sumară a oamenilor politici care nu erau convinşi că alianţa cu marele vecin de la Nord este cea mai potrivită pentru ţara lor.

Consolidându-şi puterea cu ajutorul sovieticilor, din anul 1928 în R. P. Mongolă s-a trecut la colectivizarea forţată, la epurări şi la distrugerea mânăstirilor lamaiste, fapte ce au provocat moartea a peste 10.000 de oameni, ceea ce, ţinând cont de numărul redus al populaţiei, a fost un procent destul de mare.

În 1959, de cum a ajuns la putere în Cuba, deşi încă nu se declarase comunist, Fidel Castro a şi pornit teroarea împotriva populaţiei, arestând şi executând oponenţii politici dar şi oameni care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu politica. Îmbiindu-l cu avantaje economice, liderul sovietic de atunci, Nikita Hruşciov, l-a convins repede pe Castro să se autodeclare comunist, mai ales că ultimul arătase deja că are înclinaţii spre ideologia respectivă.

Astfel, Uniunea Sovietică a făcut un aranjament ca să cumpere produse alimentare cubaneze, oferind în schimb alte bunuri economice. Uniunea Sovietică şi-a amplificat investiţiile şi amestecul în Cuba, toate aceste acţiuni culminând prin instalarea de rachete nucleare sovietice pe insulă, capabile de a atinge aproape orice stat de pe teritoriul SUA, forţându-l astfel pe preşedintele John F. Kennedy să pună forţele armate americane în stare de alarmă nucleară!

În fine, tensiunea s-a relaxat, spre marea dezamăgire a lui Castro, care sperase că URSS va ataca SUA cu arme nucleare! Te pui cu nebunii?

Aşa numitul ”comunism exotic”, adică neeuropean, s-a întins ca o pecingine, în cele mai neaşteptate colţuri ale lumii. În anul 1974, în Etiopia, ţară de străveche cultură şi civilizaţie, o lovitură de stat l-a debarcat pe împăratul Haile Selassie, iar în 1977, o altă lovitură de stat a orientat brusc noua putere spre orbita sovietică, transformând statul în cel mai fidel aliat al URSS în Africa.

Până în anul 1991, şeful statului etiopian, al guvernului şi secretarul Partidului Muncitorilor a fost colonelul Haile Mariam Mengistu, astăzi judecat în contumacie pentru crime împotriva umanităţii, acuzat de folosirea foametei ca armă, procedeu utilizat mai întâi de Stalin în Ucraina şi în alte republici sovietice.

Etiopia nu şi-a mai revenit nici astăzi din experienţa comunistă, fiind una dintre cele mai sărace ţări africane. Totuşi, după al doilea război mondial, parcă nimic nu se compară, având în vedere dimensiunile ţării şi numărul relativ mic al populaţiei, cu grozăviile din nefericita Cambodje, care, în anii 1975-1979, s-a aflat sub conducerea Khmerilor Roşii, denumirea dată adepţilor Partidului Comunist din Kampuchea.

În fruntea Khmerilor Roşii au fost următorii: Pol Pot, Nuon Chea, Ieng Sary, Son Sen şi Khieu Samphan. Regimul condus de aceşti demenţi ucigaşi s-a numit Kampuchea Democrată, şi a rămas în istorie pentru ingineriile sale sociale, soldate cu genocid. Reduşi mintal, prin tentativele lor de reformă agricolă au dus la o foamete generalizată, iar insistenţa de a se autoîntreţine, chiar şi în privinţa medicamentelor, a dus la moartea a mii de oameni cu boli vindecabile, cum ar fi malaria.

Execuţii brutale şi arbitrare, precum şi schingiuirile comise de cadrele regimului Pol Pot împotriva a ceea ce percepeau a fi elemente subversive sau în vremea epurărilor, între 1976 şi 1978, sunt considerate genocid. Partidul Comunist din Kampuchea a constituit conducerea secretă a Khmerilor Roşii, numele său oficial fiind cunoscut doar câtorva membri ai săi; ei se autodenumeau Angkar, adică ”Organizaţia”, şi şi-au anunţat oficial existenţa abia în anul 1977, la aproape doi ani după proclamarea statului Kampuchea Democrată.

Această ”dictatură a groazei”, cum i s-a mai spus, a dus la moartea a două milioane de oameni, de multe ori ucişi cu ciomegele, cu ciocanele, prin înec sau spânzurare, prin arderea de vii, ca să se facă economie de gloanţe! Aşa-numitul ”comunism al epocii de piatră” avea în vedere desfiinţarea oraşelor, a banilor şi edificarea unui stat eminamente agrar. Aşa ceva mai rar... Ceea ce este mai tragic e că nemernicii de Khmeri Roşii, scăpaţi cu viaţă, fac parte şi astăzi din conducerea Cambodjiei şi încă nu au dat nicio socoteală pentru crimele lor.

Dar măcar pe Pol Pot nu-l afişează nimeni pe tricouri, pe insigne, pe firme de restaurante şi cofetării şi pe te miri ce alte lucruri, cum se întâmplă cu marea şi răsfăţata vedetă internaţională zisă Che Guevara. Vor fi ştiind cei care-i fac o atât de insistentă publicitate cine a fost cu adevărat tovarăşul lui Fidel Castro? Iar dacă totuşi ştiu, atunci ceea ce fac ei este o mare ticăloşie.

Acest Che Guevara a fost uns de Castro cu cel mai înalt grad din cadrul gherilei, anume cu cel de ”El Comandante”, şi, în anul 1959, a devenit comandantul închisorii Cabana. Timp de şase luni, între 2 ianuarie şi 12 iunie 1959, au fost executaţi acolo cel puţin 156 de deţinuţi, majoritatea politici. Însă documentele vremii, inclusiv declaraţii confidenţiale făcute de Guevara, care era foarte mândru de acele execuţii, sugerează chiar câteva mii de victime.

”El Comandante” n-avea destul loc în Cuba, aşa că a plecat în Africa şi în America de Sud, implicându-se în alte mii de crime, ca să-i ”fericească” şi pe cei din alte ţări cu ”binefacerile” comunismului, nu numai pe cubanezi.

Aşadar, în ce categorie pot fi clasificaţi toţi care se închină ca la o icoană portretului acestui asasin? În ce categorie pot fi încadraţi şefii Uniunii Europene, care permit afişarea simbolurilor comuniste, după ce această ideologie a făcut pe continentul nostru zeci de milioane de victime, nemaivorbind de alte sute de milioane pe alte continente?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură