Istoria comunismului (XI)

”O bombă atomică spirituală”

Viitorul monstru comunist, Mao Zedong, s-a născut la 26 decembrie 1893, într-o familie de ţărani chinezi. Devenind învăţător, a îmbrăţişat de tânăr ideile marxist-leniniste. Între anii 1927-1937 şi 1945-1949, a condus forţele comuniste în lupta dusă împotriva forţelor naţionaliste, străbătând întreaga Chină pentru a-şi recruta armata, acţiune numită ulterior de ideologia oficială ”Marşul cel Lung”.

În acel răstimp, Mao s-a debarasat de tovarăşii din Partidul Comunist Chinez şi Armata Roşie pe care îi suspecta că îi ameninţă poziţia de lider, acuzându-i de oportunism şi că sunt chiaburi; a pornit o serie de suspendări sistematice printre aceştia, aplicându-le şi înfiorătoare torturi.

În anul 1931, el a ajutat la înfiinţarea Republicii Sovietice din China şi a fost ales preşedinte al acestei mici republici din zonele muntoase din Jiangxi. În anul 1935, Mao a ajuns liderul Partidului Comunist Chinez. În timpul celui de-al doilea război chino-japonez (1937-1945) comuniştii s-au aliat cu Kuomintang-ul, partidul naţionaliştilor chinezi. După victoria asupra japonezilor, a izbucnit în China războiul civil, sfârşit în anul 1949, prin victoria comuniştilor şi prin refugierea în Taiwan a naţionaliştilor învinşi.

În 1949, comuniştii au proclamat Republica Populară Chineză, iar Mao, ca lider al Partidului Comunist, a devenit de facto şef al statului. De-acum încolo, politica lui a fost din ce în ce mai haotică. În dorinţa de a fi considerat lider absolut, un ”salvator al naţiunii”, Mao şi-a distrus tovarăşii care se distinseseră în războiul chino-japonez şi cel civil, iar China întreagă i s-a pus la picioare.

El a iniţiat campaniile denumite ”Marele Salt Înainte” şi ”Revoluţia Culturală”, cu consecinţe catastrofale asupra oamenilor de toate rangurile şi categoriile, precum şi asupra economiei. Se estimează că aceste campanii au provocat moartea a 70 de milioane de chinezi.

Statistic vorbind, se pare că, prin numărul morţilor, Mao l-a depăşit pe Stalin, modelul său de conducător. Apreciindu-l enorm pe ”eliberatorul popoarelor”, liderul chinez a fost în stare să rupă relaţiile cu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, acuzându-l de ”revizionism”, numai pentru că şeful acestuia, Nikita Hruşciov, îndrăznise să demaşte crimele din epoca stalinistă. Astfel, portretele şi statuile lui Stalin au fost păstrate în China, alături de cele ale lui Marx, Engels şi Lenin, cât timp a trăit Mao şi după aceea. Sunt păstrate şi astăzi în sediile Partidului Comunist Chinez, precum şi în locuri publice!

Privind retrospectiv, se observă la toţi liderii de partid comunişti ambiţia de a rămâne în istorie nu doar ca revoluţionari activi ci şi ca filosofi. Astfel, lucrărilor lui Marx şi Engels, ideologia comunistă le-a adăugat pe cele ale lui Lenin, Stalin, Mao şi ale altora, chit că uneori se contrazic între ele.

Contribuţiile lui Mao aduse teoriei marxist-leniniste, strategiile sale militare şi politicile sale sunt cunoscute sub denumirea de maoism. Ar fi o oarecare originalitate aici, diferenţa principală faţă de comuniştii din alte ţări din aşa-zisul lagăr socialist reprezentând-o concepţia maoistă despre ”burghezia roşie”, care apare chiar în interiorul Partidului Comunist şi care trebuie combătută pentru că vrea întoarcerea la capitalism.

O încercare a lichidării ”burgheziei roşii” a fost cumplita ”Revoluţie culturală”, când Mao a mobilizat tineretul în aşa-numitele ”Gărzi Roşii”, în fapt haite dezlănţuite, autoare a nenumărate linşări şi asasinate. Mao dorea ca ideologia comunistă să domine toate planurile vieţii în China şi în mare parte a şi reuşit acest lucru, transformând poporul chinez, moştenitor al unei străvechi şi strălucite civilizaţii, într-o masă de sclavi complet aserviţi conducătorului ridicat la rangul de zeu!

Manifestările incredibile ale chinezilor de atunci, urmare a fanatismului inoculat de neobosita propagandă de partid, par a fi fost din afara istoriei, din afara lumii, pe care o mică vecină a Chinei, Coreea de Nord, le-a păstrat până astăzi.

Fiecare chinez purta la el, ca pe cel mai preţios talisman, cărticica roşie intitulată ”Citate din operele preşedintelui Mao Zedong”, pe care o consulta zilnic cu evlavie, convins (oare?)că acolo găseşte orice răspuns la provocările vieţii.

Iată câteva paragrafe din ”Cuvântul înainte la ediţia a doua”, semnat de Lin Biao, pe care Mao îl desemnase urmaş: ”Tovarăşul Mao Zedong este cel mai mare marxist-leninist al epocii noastre. El a continuat, a apărat şi a dezvoltat marxism-leninismul în mod genial, creator şi multilateral şi l-a ridicat la o etapă cu totul nouă. Gândirea lui Mao Zedong reprezintă marxism-leninismul epocii în care imperialismul se îndreaptă spre prăbuşire totală şi în care socialismul înaintează spre victorie în lumea întreagă. (...)

De aceea, sarcina cea mai fundamentală în munca politică şi ideologică a partidului nostru este de a ţine totdeauna sus marele steag roşu al gândirii lui Mao Zedong, de a înarma minţile poporului întregii ţări cu gândirea lui Mao Zedong şi de aşeza cu fermitate gândirea lui Mao Zedong la loc de comandă în toate domeniile de activitate.

Masele largi de muncitori, ţărani şi soldaţi, masele largi de cadre revoluţionare şi de intelectuali trebuie să-şi însuşească cu adevărat gândirea lui Mao Zedong; ei trebuie să studieze cu toţii lucrările preşedintelui Mao, să urmeze învăţăturile preşedintelui Mao, să acţioneze după indicaţiile preşedintelui Mao, să fie buni luptători ai preşedintelui Mao. (...)

Pentru ca gândirea lui Mao Zedong să fie însuşită cu adevărat, trebuie să se studieze în repetate rânduri multe din concepţiile fundamentale ale preşedintelui Mao; anumite fraze importante este cel mai bine să fie învăţate pe de rost, să fie studiate şi aplicate în repetate rânduri. Ziarele trebuie să reproducă în mod regulat citate din operele preşedintelui Mao, legate de probleme curente pentru ca toată lumea să le studieze şi să le aplice. (...)

În prezent, în marea noastră patrie se iveşte o eră nouă, în care muncitorii, ţăranii şi soldaţii îşi însuşesc marxism-leninismul, gândirea lui Mao Zedong. O dată însuşită de către masele largi, gândirea lui Mao Zedong devine o forţă inepuizabilă, o bombă atomică spirituală de o putere incomparabilă. (...)”. Ce mai definiţie a maoismului: ”o bombă atomică spirituală”!

De fapt, dacă îţi învingi lehamitea şi citeşti până la capăt cărticica lui Mao, îţi dai seama că, în afara unor exprimări oarecum ”poetice”, specifice culturii tradiţionale chineze, ”operele” lui nu sunt deloc originale, toate banalităţile cu pretenţii de concepte filosofice fiind preluate de la Marx, Engels, Lenin şi Stalin.

Însuşi semnatarul cuvântului înainte la cartea cu coperţi roşii, Lin Biao, sătul de aceste citate, n-a mai avut răbdare să moară Mao şi să-i ia locul, şi s-a urcat pe furiş într-un avion, cu gând să se aciueze la ”revizioniştii” sovietici. Însă aeronava s-a prăbuşit în Republica Populară Mongolă, nu se ştie nici astăzi din ce pricină. Mistere comuniste...

Impresionat profund de omagiile gălăgioase aduse de chinezi şi de nord-coreeni conducătorilor lor, al nostru, Nicolae Ceauşescu adică, s-a întors din vizita la tovarăşii est-asiatici hotărât să ne transforme şi pe noi în sub-oameni, fără gândire, fără mijloace de trai.

Din punct de vedere al subzistenţei, românii ajunseseră în anii ’80 ca nord-coreenii de astăzi, şi, tot ca la ei, clanul Ceauşeştilor punea la cale o dinastie comunistă, prin Nicuşor, viitor ”erou, vizionar comunist, salvator al naţiunii şi conducător de renume mondial”. Până la urmă, s-a văzut totuşi că românii au sânge în vine.