"Povestiri din Bărăgan. Amintiri din „Siberia” românească", cronica copilăriei deportaţilor din Bărăgan

Expozitia 'Rusalile Negre: Deportarea in Baragan'.
Expozitia 'Rusalile Negre: Deportarea in Baragan'. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)

Joi seara, la Muzeul Ţăranului a avut loc premiera oficială a filmului "Povestiri din Bărăgan. Amintiri din „Siberia” românească", realizat de Valeriu Antonovici şi Claudia Dobre. Bucureştenii care au reuşit să-şi rupă un fragment din timpul lor au avut acces, prin intermediul filmului, la un crâmpei dintr-o filă de istorie aproape necunoscută tinerilor români, istoria deportărilor din Bărăgan.

Mulţi dintre cei ce străbat şoselele din Bărăgan, în maşini cu cai putere mulţi, cu gps şi erp şi etc. nici nu îşi pot imagina, privind în zare la lanurile verzi de grâu sau orz, că acolo, pe câmpurile patriei au fost cândva bordeie şi căsuţe din chirpici. În care răbdau de frig, de foame şi de frică bănăţenii, basarabenii, nemţii şi bucovinenii deportaţi de comunişti. Acele vremuri grele, acele deportări şi suferinţa trăită de cei smulşi din casele lor şi aruncaţi departe de casă, o aduce la lumina filmul lui Valeriu Antonovici şi al Claudiei Dobre, prin intermediul a 14 personaje care povestesc peliculei amintiri despre copilăria lor în Bărăgan.

Filmul este o compilaţie de interviuri luate unor supravieţuitori ai Bărăganului, copii atunci, iar realizatorii filmului lasă poveştile lor să curgă, fără să intervină în demersul narativ.

Cei intervievaţi, femei şi bărbaţi deopotrivă, îşi amintesc cum au fost smulşi din casele lor, de comunişti. Cum s-au trezit cu soldaţi la poartă şi cum părinţii au strâns în grabă una alta prin bagaje şi de pe o zi pe alta şi au fost strămutaţi din casa lor. Urcaţi în vagoane, cu copii de poale, cu cal, căruţă, căţel şi purcel - cei care au avut purcel - alţii doar cu hainele de pe ei, bănăţenii au fost duşi cu trenul, păziţi de soldaţi înarmaţi în Bărăgan. Unde drept casă au primit câţiva ţăruşi, pe care, cu creion chimic era scris numele lor. Şi şi-au construit cu mâinile lor bordeie, case din chirpici, colibe, fiecare ce-a putut şi ce a apucat. Acolo şi-au crescut copiii, preţ de 5 ani. În frig iarna, în arşiţă grea vara, în foame şi în sărăcie, neavând decât speranţă şi sprijinul reciproc pentru a supravieţui.

Peste 40.000 de oameni au fost deportaţi din zona Banatului şi Olteniei în stepa românească în anul 1951, pentru simplul motiv că erau ţărani înstăriţi, intelectuali sau pur si simplu fiindcă locuiau aprope de graniţa cu sârbii. Dintre ei, peste 1500 au pierit în timpul anilor de domiciliu forţat. Supravieţuitorii povestesc că nimeni nu-i plângea în Bărăgan pe morţi. Suferinţa era atât de cruntă încât cei ce treceau în nefiinţă erau petrecuţi cu vorbele "Bine că l-a izbăvit Dumnezeu!". Atât de grea era viaţa în Bărăgan.

Filmul merită văzut în special de cei tineri, care au datoria morală să afle cât de mult au suferit părinţii şi bunicii lor.

Povestea deportaţilor bănăţeni este numai un mic fragment din marele pogrom comunist. Oricât de incredibil ar suna, bănăţenii din pelicula lui Antonovici şi a lui Dobre au făcut parte dintr-un prim val de deportări "favorizat", li s-a dat "dreptul" de a suferi având familiile lângă ei.

După ce bănăţenii au avut voie să îşi părăsească domiciliile forţate din satele din Bărăgan, câmpiile arse de soare au primit obolul deţinuţilor politici comunişti. Care nu au mai avut aşa "noroc." Candidaţi la exterminare, ei nu aveau dreptul la nimic.

Veneau fără familii, mulţi scoşi din închisori şi trimişi în semi pustietate să moară încet, de arşiţă, foame şi epuizare, odată cu ideile lor despre liberate şi o ţară fără comunism, mulţi luaţi pe sus din casa lor, fără familie, fără nimic. Venea o Volgă neagră, într-un nor de praf, ridica pe cineva şi respectivul dus era. În Bărăgan. Cei mai mulţi nu se mai întorceau nicicând. Dar aceasta este altă poveste căreia îi va fi dedicat probabil, un alt film.

După vizionare, au avut loc discuţii pe tema deportărilor ordonate de comunişti. Unul dintre vorbitori a evocat episodul deportării lui Corneliu Coposu, trimis în Bărăgan după ani de temniţă grea la Râmnic, închisoare ajunsă "celebră" abia după mediatizarea de curând a cazului lui Vişinescu în presă şi la televizor.

Cei ce şi-l aminteau pe liderul ţărănist ca pe un bătrân ascetic, încercănat, cu chip prelung şi slab au avut surpriza să afle că înainte de a intra în temniţele comuniste, Coposu fusese un munte de om. Fost campion la haltere, Coposu avea 105 kilograme înainte să fi fost închis. După anii de la Râmnic, pe Coposu nu l-a mai recunoscut nici mama lui, venită sa îl caute în vitregiile din Bărăgan. Tânărul voinic arestat de comunişti în 47 se transformase într-un bătrân slab, fără dinţi în gură, complet devitaminizat şi şubrezit.

Povestea deportaţilor bănăţeni este numai un mic fragment din marele pogrom comunist. Oricât de incredibil ar suna, bănăţenii din pelicula lui Antonovici şi a lui Dobre au făcut parte dintr-un prim val de deportări "favorizat", li s-a dat "dreptul" de a suferi având familiile lângă ei.

Realizatorii filmului, Valeriu Antonovici şi Claudia Dobre şi-au propus să difuzeze filmul gratuit în şcoli şi licee, pentru ca adolescenţii să cunoască acest fragment de istorie, neştiut de cei mai mulţi dintre ei.

Cu ocazia vizionării filmului, a avut loc prezentarea cărţii „Organele statului – Abuzul transplanturilor în China” carte ce a creat o punte între România, ţară de unde comunismul în forma lui oficială, manifestă, teoretic a dispărut şi China, ţară unde comunismul scrie cu sânge, de 14 ani, de zile istoria unui măcel crunt: recoltarea ilegală de organe de la prizonieri de conştiinţă, uiguri, tibetani, creştini şi, în special, Falun Gong.

Cartea, o colecţie de 11 eseuri scrise de autori de pe 4 continente, din 7 ţări, din diferite medii profesionale - chirurgi, jurnalişti, activişti pentru drepturile omului - documentează o realitate ce pare halucinantă în anul 2013, pentru occidentali o eră a libertăţilor civile fel de fel.

Autorii cărţii aduc la lumină unul dintre cele sângeroase secrete al Chinei, "banca vie de organe" a Partidului Comunist. În China, ţară unde drepturile omului sunt doar un concept golit de conţinut, Partidul a găsit, într-o perversitate greu de imaginat pentru un om normal, un mod de a îşi "valorifica" deţinuţii, vânzându-i la bucată, pe post de organe pentru transplant.

În China se transplantează anual peste 40.000. de organe a căror provenienţă regimul nu o poate justifica în nici un fel. Bazându-se pe declaraţii ale martorilor, pe statistici oficial publicate chiar de regimul de la Beijing, pe date cronologice şi analize, autorii cărţii, mulţi dintre ei somităţi în domeniile în care profesează au ajuns la concluzia că marea majoritate a acestor organe sunt recoltate cu forţa de la prizonieri de conştiinţă, vii la momentul recoltării, marea majoritate a celor ucişi pentru organe fiind practicanţi Falun Gong.

Numărul de transplanturi efectuate în China a cunoscut o adevărat "explozie" începând cu anul 1999, când în China a fost declanşată persecuţia împotriva practicanţilor Falun Gong, practică spirituală paşnică bazată pe respectare principiilor Adevăr, Compasiune, Toleranţă.

Membrii practicii, având unica "vină" faptul că erau mai mulţi decât membrii de partid (în jur de 100 de milioane de chinezi practicau în 1999 Falun Gong) au fost aruncaţi în lagăre de muncă, centre de "reeducare", spălare pe creier, pentru a fi forţaţi să renunţe la convingerile lor şi să îmbrăţişeze ideologia partidului comunist. Cei care au refuzat să cedeze terorii, spălării pe creier, bătailor, torturii, au fost condamnaţi să devină "bancă vie de organe a Chinei", fiind ucişi pentru organele lor.

Cartea, a cărei prefaţa în limba română a fost scrisă de Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a fost prezentată de Dna. Gina Sturdza, managing partner al publicaţiei Epoch Times.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii