Istoria comunismului (X)

(Andrei Popescu / Epoch Times Romania)

Educaţia, cultura şi ştiinţa

Imediat după instaurarea comunismului în Europa de Est, educaţia, cultura, arta şi ştiinţa au suferit o grea lovitură, toate fiind adaptate după sistemul sovietic. S-a ales praful de toată înflorirea culturală şi ştiinţifică a României interbelice.

Academia Română a fost distrusă prin eliminarea a 20 de membri titulari şi a 50 de membri corespondenţi. Liceele s-au transformat în ”şcoli medii”, examenul de bacalaureat a devenit ”de maturitate”, nota maximă era 5, după sistemul sovietic.

La ”şcoala medie” şi la facultate nu se mai ţinea cont de pregătirea şcolară, ci de dosare ”cu origine sănătoasă”, în acest fel fiind eliminaţi din start fiii moşierilor, industriaşilor, chiaburilor, ai deţinuţilor politici, ai membrilor partidelor istorice şi ai altor categorii, fiind preferaţi fiii de ţărani săraci şi de muncitori, de multe ori semianalfabeţi. În organizaţia de pionieri şi în Uniunea Tineretului Muncitor (UTM), elevii şi studenţii erau primiţi tot după ”originea sănătoasă”.

Manualele, în special cele de ştiinţe umaniste, fuseseră complet transformate, totul venind de la Marx, Engels, Lenin şi Stalin, şi, ceva mai timid, de la Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker. ”Istoria R.P.R.”, complet antinaţională şi plină de minciuni, a fost scrisă de un anume Mihail Roller şi s-a predat până prin 1958, când autorul a fost dezavuat public de către conducerea de partid şi de stat.

În ”şcoala medie” se studiau istoria şi geografia U.R.S.S. La istoria R.P.R.. la literatura şi gramatica română, se avansa ideea că limba noastră este aproape slavă, şi se exagera influenţa pe care slavii ar fi avut-o la formarea poporului român. Apăruse şi propunerea ca să trecem iarăşi la alfabetul chirilic!

Multe opere literare de dinainte de război fuseseră trecute la index şi se cultiva ”realismul socialist”, luându-se ca model literatura sovietică, tradusă în exces. Scriitorii din toate ţările socialiste erau nevoiţi să urmeze sfaturile, mai bine zis ordinele lui Andrei Aleksandrovici Jdanov, un politician sovietic, care avusese un rol determinant în definirea ideologiei Partidului Comunist (Bolşevic) al Uniunii Sovietice.

Jdanov juca rolul de legătură între Stalin şi scriitorii epocii, cărora le era strict interzis să scrie în afara normelor, ei fiind consideraţi ”ingineri ai sufletelor omeneşti”. Lor li se cerea să fie soldaţi în slujba Partidului Comunist, iar eroii pozitivi ai operelor erau doar muncitori, membri de partid, ingineri, utemişti sau pionieri.

Totodată, orice scriitor trebuia să aibă o viziune optimistă, triumfalistă asupra vieţii, fiind excluse stările de angoasă şi moartea. Cei care se abăteau de la aceste norme erau socotiţi duşmani ai poporului şi erau pedepsiţi cu închisoarea sau chiar cu moartea.

Educaţia se făcea după ideile lui Anton Semionovici Makarenko, pe care comuniştii îl considerau cel mai mare pedagog al tuturor timpurilor. Mulţi ani, lucrările lui au fost lecturi obligatorii pentru activiştii de partid, pentru elevi şi studenţi, şi chiar pentru unii... deţinuţi. Makarenko se dedicase încă din timpul războiului civil din Rusia recuperării copiilor abandonaţi şi delincvenţilor minori.

El a fondat prima colonie de muncă, sub denumirea ”Colonia Gorki”, unde a instaurat o disciplină militărească, punând un accent deosebit pe opinia colectivului, strivind astfel personalitatea celor ”educaţi”. Scopul lui era crearea ”omului nou”, a unui ”bun cetăţean sovietic”, gândirea sa bazându-se pe ideologia marxist-leninistă.

Cele mai cunoscute şi mai des publicate lucrări ale lui Makarenko au fost ”Poemul pedagogic” şi ”Steaguri pe turnuri”, după care s-au făcut şi filme. El a stabilit şi durata procesului de transformare a ”omului vechi”, un text al său intitulându-se ”Cincisprezece ani pentru a forma omul nou”. Pentru a atinge acest ţel, în ”Colonia Gorki” copiii şi tinerii erau formaţi prin exerciţii fizice, printr-o pregătire paramilitară, jocuri militare, defilări sub drapel etc.

În opinia lui Makarenko, numai ”colectivul” e soluţia pedagogică perfectă pentru transformarea individului. Desigur, de la astfel de idei provenea şi sinistrul ”Ceome” (Comitetul Oamenilor Muncii) de pe vremea lui Ceauşescu, ce putea să împiedice plecarea unora în străinătate, să se amestece în problemele de familie ale altora, să atribuie calificative pentru comportarea în societate şi la locul de muncă etc.

Cu mult mai grav e faptul că tot de la acest ”genial pedagog sovietic” s-au inspirat torţionarii în închisorile româneşti, ajungându-se la cel mai cumplit experiment al vremii, acela de la Piteşti. Din memoriile publicate de cei care au reuşit să scape de acolo, reiese că torţionarul şef Eugen Ţurcanu şi membrii ”Comitetului de Reeducare” citeau în comun lucrările lui Makarenko, pentru a extrage din ele ”metoda” şi ”orientarea generală”.

Toată ştiinţa din România mergea după cea a Uniunii Sovietice, despre care se spunea că a dat lumii cei mai mari savanţi şi exploratori. Până şi animalele de acolo erau cele mai performante, cum a fost cazul calului Orlov – ”cel mai mare şi mai puternic din lume”! Tot în acei ani, în lumea comunistă se lansase ideea după care cibernetica ar fi o pseudo-ştiinţă, imperialistă, periculoasă!

Printre teoriile care au făcut ravagii în ştiinţa românească, pe vremea comunismului, se numără şi miciurinismul, astăzi pomenit doar ca o curiozitate a istoriei. Din pricina acestei teorii au suferit mulţi oameni de ştiinţă adevăraţi, nu numai din România, ci din toate ţările foste comuniste.

Ivan Vladimirovici Miciurin a fost un botanist amator rus, interesat de selecţia plantelor. În anul 1918, el a dat în primire statului sovietic pepiniera sa experimentală, rămânând conducător al ei. Apoi, în 1820, Lenin a ordonat o analiză a rezultatelor activităţii acestui botanist, iar în 1923, Consiliul Comisarilor Poporului i-a acordat ”livezii lui Miciurin” statutul de instituţie de importanţă naţională.

Prin anii aceia, în U.R.S.S. fusese lansată de către Partidul Bolşevic lozinca ”Să eliminăm intelectualitatea burgheză, să creăm o intelectualitate nouă, de tip sovietic!” În anul 1928, guvernul sovietic a înfiinţat o staţiune de selecţie genetică bazată pe grădina lui Miciurin. Metodele lui de încrucişare între plante ce cresc în zone geografice îndepărtate au fost întrebuinţate apoi şi de alţii.

Atunci s-au creat şi bancurile privind aceste încrucişări absurde. Astfel, se spunea că Miciurin a altoit dovleci cu vişini şi că, în loc să obţină vişine cât dovlecii, a obţinut dovleci cât vişinele! Tot românii, care n-au dus niciodată lipsă de umor, nici măcar în comunism, spuneau că ”marele agronom sovietic” a murit încrucişat cu un tren sau altoit cu un par.

Când au intrat ruşii în România, au adus cu ei şi teoriile lui Miciurin, promovat ca lider mondial în teoria evoluţiei, propaganda accentuând superioritatea şi productivitatea biologiei sovietice miciuriniste faţă de biologia neproductivă capitalistă.

Odată cu miciurinismul, au pătruns în România şi teoriile unui agronom, tot sovietic, T. D. Lîsenko, care, în numele materialismului dialectic, a respins cu furie tot ceea ce genetica celulară câştigase până atunci. Pătruns în mediile academice, acest agronom striga că, de fapt, ”cromozomii nu sunt decât o plăsmuire a imperialismului american”.

Cu permisiunea lui Stalin, Lîsenko a distrus laboratoarele de genetică, aruncându-i afară pe savanţii autentici, obţinând şi arestarea şi condamnarea lor. Nu, nu era de glumă cu neşcoliţii ajunşi ”savanţi”. În acelaşi timp, o altă protejată a lui Stalin, Olga Lepesinskaia, ”bunicuţa malefică”, pretindea că a văzut la microscop cum nişte globule de lipoproteine, fără viaţă, se transformau brusc în celule vii!

Din pricina unora ca Miciurin, Lîsenko, Lepesinskaia şi altora ca ei, geneticianul Cetvernikov, creatorul geneticei evoluţioniste la nivelul populaţiilor de plante şi animale, a fost executat pentru că a rămas credincios ideilor sale.

S-au găsit imediat şi la noi oportunişti care, îmbrăţişând aberaţiile sovietice, i-au demascat pe savanţii adevăraţi. Printre cei care au avut de suferit de pe urma miciurinismului au fost Gh. K. Constantinescu, profesor universitar de genetică şi zootehnie, care a murit urmărit de agenţii Securităţii, precum şi prof. univ. Alexandru Caratzali, arestat şi el de Securitate.

Nu e de mirare că mulţi oameni de cultură şi de ştiinţă, şi nu numai, încercau să-şi ia lumea în cap, să ajungă şi să rămână în Occident. Era însă destul de greu să ieşi din ”paradisul” comunist, fiindcă, fapt nemaiîntâmplat vreodată în istorie, grănicerii din ţările socialiste nu ţineau ţeava armei îndreptată spre exterior, ci spre interiorul graniţelor!

alte articole din secțiunea Life & Style