O lecţie de demnitate: Arhitecţii români din închisorile comuniste

” Arhitecţi români în închisorile comuniste 1944-1964 ”, conferinţă susţinută la Institutul Cultural Român (ICR) susţinută de arh.drd.Vlad Mitric- Ciupe, Sorin Vasilescu şi Emanoil Mihăilescu. În imagine arh. Sorin Vasilescu şi Emanoil Mihăilescu.
” Arhitecţi români în închisorile comuniste 1944-1964 ”, conferinţă susţinută la Institutul Cultural Român (ICR) susţinută de arh.drd.Vlad Mitric- Ciupe, Sorin Vasilescu şi Emanoil Mihăilescu. În imagine arh. Sorin Vasilescu şi Emanoil Mihăilescu. (Epoch Times România)

Printre victimele regimului comunist s-au numărat şi cei mai de seama arhitecţi ai României interbelice. Profesionişti de prestigiu, precum G.M. Cantacuzino, I.D. Enescu, Constantin Iotzu, Arghir Culina, Constantin Joja, Nicolae Goga, Ştefan Balş, Virgil Antonescu şi alţii au rezistat cu demnitate regimului comunist. Ei sunt modele de demnitate pentru noi astăzi.

Conferinţa ”Arhitecţi români în închisorile comuniste 1944-1964”, organizată ieri de Institutul Cultural Român, a fost o întâlnire emoţionantă cu arhitectul Emanoil Mihăilescu, fost deţinut politic între anii 1958-1963, care a dat un mesaj puternic generaţiilor viitoare, îndemnându-le să nu uite şi să nu ierte crimele comunismului şi ale neocomuniştilor care au ”mutilat” caracterul societăţii româneşti după 1989. ”Noi românii am rezistat valurilor istoriei, dar cu onoarea îndoită. Să nu uitaţi că Partidul Comunist a fost marele tartor a ceea ce s-a întâmplat rău în România ultimilor ani. Lumea politică de astăzi a crescut sub poalele lui Iliescu şi Brucan. Însăşi prezenţa lui Iliescu în aceşti ani în politică este revoltătoare. Nu putem să tolerăm asta, după atâţia ani de suferinţă”, a susţinut Mihăilescu.

Fostul membru al „organizaţiei Rugul Aprins” şi deţinut timp de 5 ani la Jilava, Periprava, Salcia, Stoeneşti, Gherla a vorbit şi despre tratamentul inuman la care erau supuşi el şi colegii săi în închisoare, ”cu mâncare mizerabilă, teroare permanentă şi pedepse pentru orice fleac”. El a rămas însă demn şi nu s-a plecat în faţa terorii. Îi vine să plângă când îşi aminteşte de colegii săi care n-au rezistat regimului de detenţie. ”George Văsii, un coleg al meu arhitect a clacat nervos, a căzut în schizofrenie ca urmare a mizeriei din închisoare şi a murit spânzurat”, îşi aminteşte Mihăilescu. ”Întotdeauna m-au impresionat mai mult rănile şi suferinţele altora decât ale mele”, a mai spus el pentru Epoch Times.

Arhitectul pledează pentru ”neiertarea a tot ce s-a întâmplat deoarece toate astea trebuie pedepsite pentru că ele ne-au adus la imbecilitatea din prezent. Comunismul s-a bazat pe oroare, minciună şi dezinformare. Noi nu am fost condamnaţi pentru că eram vinovaţi, ci am fost vinovaţi pentru că am fost condamnaţi. Iar domnul Enoiu, colonelul care ne-a închis, o bestie, a murit liniştit cu o pensie mare”.

În ciuda suferinţelor şi nedreptăţilor suferite, Mihăilescu arată că în organizaţia Rugul Aprins a cunoscut oameni deosebiţi, "preoţi de primă mână, mari părinţi de care ne-am apropiat precum Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Adrian Făgeţeanu, Dumitru Stăniloaie sau poetul şi doctorul Vasile Voiculescu, un om de o credinţă extraordinară”. ”Discutam subiecte de dogmă religioasă, nu politică, atunci când ne convoca părintele Daniil, stareţul de la Rarău. Că discutam despre ce se spunea la Europa Liberă erau pretextele şi minciunile securiştilor care ne-au închis. Iliescu susţinea că Rugul Aprins a fost o mişcare mistică legionară, dar n-a fost”, a explicat arhitectul pentru Epoch Times.

”Ne îngrozim de cele câteva crime ale legionarilor, dar nu ne gândim câţi oameni deosebiţi au ucis comuniştii. Comunismul a fost cea mai criminală utopie din istoria omenirii iar la noi formele sale au fost cele mai aberante. Sunt martor şi vorbesc pentru că nu-mi place să las ţara strănepoţilor mei în halul în care este astăzi. Avem o datorie sfântă să nu-i uităm pe cei care au murit în închisori”, a concluzionat fostul deţinut politic.

La rândul său, arhitectul Vlad Mitric-Ciupe care realizează o cercetare doctorală „Arhitecţii români şi detenţia politică 1944-1964“, finanţată de Ordinul şi Uniunea Arhitecţilor din România, care a identificat şi documentat aproximativ 100 de cazuri de arhitecţi deţinuţi în comunism, a prezentat câteva cazuri de arhitecţi de mare valoare umană şi profesională care au fost întemniţaţi şi chinuiţi de regimul comunist. Unii dintre ei au fost închişi pentru delicte fabricate, alţii pentru participarea activă la rezistenţa din munţi.

Pledez pentru neiertarea a tot ce s-a întâmplat deoarece toate astea trebuie pedepsite pentru că ele ne-au adus la imbecilitatea din prezent. Comunismul a fost cea mai criminală utopie din istoria omenirii, iar la noi formele sale au fost cele mai aberante. - Emanoil Mihăilescu

De exemplu, arhitectul Gheorghe Matei Cantacuzino a fost acuzat de ajutor dat unei organizaţii subversive, acuzaţie pentru care nu s-a găsit nici rechizitoriul. ”GM Cantacuzino a încercat să fugă cu o barcă, dar n-a reuşit, şi s-a ascuns apoi la nişte prieteni din Bucureşti. A fost însă găsit şi condamnat, ajungând să fie deţinut la penitenciarul Aiud. După un an de la arestare, nu era într-o stare bună de sănătate. A ajuns la Canal, unde câţiva arhitecţi au reuşit să-i salveze viaţa transferându-l la spitalul de la Aiud”, a explicat Mitric-Ciupe.

Un alt arhitect de valoare, Ioan Căpşuneanu, a fost condamnat la 6 ani de temniţă grea pentru rele tratamente aduse evreilor şi crime împotriva umanităţii - acuzaţii false, aşa cum reiese din documentele din dosarul lui penal. După eliberare, nu a mai putut profesa decât într-un Institut de Proiectări zootehnice.

Arhitectul Ioan Puşchilă, condamnat în 1948 la 7 ani de închisoare corecţională pentru uneltire, a fost însărcinat de comunişti cu realizarea proiectelor Spitalului Municipal din Constanţa şi a celui din Medgidia. Mai târziu, a proiectat şi Memorialul victimelor comunismului de la Năvodari şi de la Poarta Albă.

Majoritatea arhitecţilor care au făcut închisoare politică, după eliberare, nu au mai beneficiat de locuri de muncă, promovări, prime şi alte avantaje direct proporţionale cu pregătirea şi nivelul lor profesional.

”Fiecare caz în parte este special. Mulţi arhitecţi au fost implicaţi într-un fel sau în altul în rezistenţa împotriva comunismului. Toţi au fost modele extraordinare de caracter şi demnitate. Trăim cu toţii într-un Muzeu al comunismului. Există martori ai acuzării şi ai apărării, dar judecător suprem este unul singur. Cred că un proces al comunismului se mai poate face doar prin cercetare şi publicare”, a concluzionat arhitectul Vlad Mitric-Ciupe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii