"Închisoarea Tăcerii - Lecţia comunismului"

Închisoarea din Râmnicu Sărat.
Închisoarea din Râmnicu Sărat. (Epoch Times România)

În perioada 25-31 august se va desfăşura cea de-a şaptea ediţie a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat ”Închisoarea Tăcerii - Lecţia comunismului”, unde va fi studiat sistemul represiv comunist. Participanţii vor reflecta asupra aspectelor ideologice, sociale şi politice ale comunismului.

Universitatea de Vară Râmnicu Sărat este prima şcoală de vară din România în care se studiază sistemul represiv comunist şi este dedicată mediului universitar. Proiectul are scop analiza modalităţilor de amintire şi reamintire a perioadei 1944-1989 sub raport istoric şi biografic şi îi invită pe tinerii participanţi să reflecteze asupra aspectelor ideologice, sociale şi politice ale comunismului.

Printre invitaţi se numără Daniel Barbu, ministrul Culturii, Andrei Muraru, preşedinte executiv al IICCMER, Alexandru Muraru, director general al INP, Sven Irmer, director al Fundaţiei Konrad Adenauer, Christian Domnitz, expert la Autoritatea Responsabilului Federal pentru Documentele Serviciului de Securitate al fostei Republici Democrate Germane, precum şi experţi şi cercetători din cadrul IICCMER, INP, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, istorici, jurnalişti, politologi.

În cadrul acestei ediţii se vor organiza zile tematice, cum ar fi sistemul concentraţionar şi represiv, viaţa cotidiană în comunism, presa şi filmul în comunism etc.

Participanţii vor avea ocazia să viziteze fostele închisori comuniste de la Râmnicu Sărat şi Fortul 13 Jilava. Cursurile Universităţii de Vară de la Râmnicu Sărat sunt destinate studenţilor cu vârste cuprinse între 19 şi 27 de ani ai Facultăţilor de Istorie, Filosofie, Ştiinţe Politice, Sociologie, Jurnalism, Litere, Drept din unităţile de învăţământ superior din România şi Republica Moldova, masteranzilor şi doctoranzilor în ştiinţe umaniste, cu excepţia celor aflaţi în ultimul an de studiu. Costurile participării vor fi suportate de organizatori.

Un număr de 86 de studenţi, s-au înscris la aplicaţiile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru această ediţie a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat

Construită în timpul domniei regelui Carol I, cumplita temniţă de la Râmnicu Sărat a servit iniţial ca închisoare judeţeană pentru deţinuţii de drept comun. Primii care i-au îndurat ororile au fost nefericiţii răsculaţi din anul 1907. Apoi, constantându-se ca nu este destul de încăpătoare, a fost destinată doar deţinuţilor politici consideraţi cei mai periculoşi.

Securitatea a fost înfiinţată oficial în anul 1948, după modelul sovietic, având ca scop principal apărarea ordinii socialiste şi distrugerea posibililor ”duşmani” din interiorul şi din afara ţării.

În numele ”luptei de clasă”, încă din primii ani de funcţionare, sub permanenta supraveghere a consilierilor sovietici, toţi ofiţeri ai KGB, Securitatea a folosit toate metodele violente pentru a stinge orice formă de împotrivire la politicile Partidului Muncitoresc Român. Sub conducerea unor indivizi zeloşi, de o răutate patologică, precum Alexandru Nicolschi, Gheorghe Pintilie, Vladimir Mazuru şi Alexandru Drăghici, s-au făcut sute de mii de arestări, deportări în lagăre de muncă forţată, anchete sub teroare şi asasinate.

În anul 1949, constituindu-se şi Trupele de Securitate, forţa aparatului represiv s-a întărit. Până în anul 1959, aceste trupe au fost trimise să anihileze rezistenţa partizanilor anticomunişti din munţi, fiind întrebuinţate şi la paza lagărelor de muncă. Pe atunci, pentru a condamna juridic delictele politice, regimul comunist apela numai la instanţele militare. Astfel, Procuratura militară era aceea care, cu sprijinul Securităţii şi al Miliţiei, alcătuia rechizitoriile, iar pe baza acestora erau pronunţate condamnările de către instanţele militare.

La rândul ei, Direcţia Generală a Penitenciarelor (DGP) era subordonată Ministerului de Interne, coordonând închisorile şi lagărele de muncă, unde erau trimişi deţinuţii politici, unde, foarte mulţi dintre ei au pierit, în urma schingiuirilor şi înfometării la care au fost supuşi.

Pentru amenajarea temniţei de la Râmnicu Sărat ca spaţiu distrugător, a fost trimis acolo inspectorul Gh. I. Lăzărescu, cu ordinul de a mări numărul gardienilor, prin recrutarea lor din judeţ. Apoi, Alexandru Nicolschi, cel alintat ”Saşa”, şi tovarăşul său, ”Pantiuşa” Bodnarenko, au ordonat Direcţiei Generale a Penitenciarelor să transforme instituţia punitivă de la Râmnicu Sărat în închisoare politică. După aceea, acolo a fost trimis un anume Marin Melicescu, inspector general în DGP, care, sosit la faţa locului, a stabilit noi reguli de comportare faţă de deţinuţi, diferenţiate între cei de drept comun şi cei politici, ultimii fiind ţinuţi într-o izolare totală.

La politici erau încadraţi şi ”frontieriştii”, adică aceia care încercaseră să treacă peste graniţă şi fuseseră prinşi, precum şi ”sabotorii”, adică ţăranii care nu-şi mai puteau achita cotele, din ce în ce mai împovărătoare, de cereale şi de animale. Pentru ca diferenţierea să fie şi mai mare, în anul 1949 s-a început construirea unui zid despărţitor în incinta închisorii, odată cu aducerea primilor ţărani deţinuţi din motive politice.

Ţăranii arestaţi proveneau din satele din apropierea penitenciarului, unde mulţi se împotriveau colectivizării. De la Râmnicu Sărat, aceşti ţărani au fost trimişi cu primul val de ”administrativi” la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Torţionarul Alexandru Vişinescu

Alexandru Vişinescu a fost comandantul Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii.

Recent IICCMER a publicat un material despre Alexandru Vişinescu, călăul de la Râmnic, închisoarea comunistă unde au fost torturaţi numeroşi români, printre care şi Ion Mihalache.

Acesta a condus închisoarea Râmnicu Sărat în perioada în care liderii politici Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu au fost torturaţi şi supuşi unor tratamente inumane în această închisoare. Vişinescu este responsabil de moartea mai multor dizidenţi politici, în special elita politică a PNŢ.

Din documentele de arhivă şi cele memorialistice reiese că Alexandru Vişinescu era un torţionar dur şi lipsit de omenie, care avea plăcerea să terorizeze.

La Parchetul General s-a depus o plângere penală pe numele fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, locotenent-colonel (r) Alexandru Vişinescu, care este acuzat de omor deosebit de grav.

„Faptele lui Alexandru Vişinescu pot fi încadrate în infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi şi asupra mai multor persoane, prevăzută de art.176 alin. 1 lit. a şi b din Codul Penal Român”, se arată în sesizarea penală înaintată de IICCMER către Parchetul General.

Cicerone Ioniţoiu, fost deţinut politic, declara: ”Mărturia lui Ion-Ovidiu Borcea este cutremurătoare: ”Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenţei româneşti. În nenumărate rânduri a protestat, făcând să răsune tot celularul. Ofiţerul politic (Lupu) şi comandantul Vişinescu l-au bătut în permanenţă, i-au creat condiţii să se îmbolnăvească şi nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau şi aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă.

Eu i-am supravegheat celula prin cele şase găuri pe care le făcusem cu o sârmă în uşă... Dacă n-aş fi fost de faţă, altă mărturie n-ar exista. Acum, când sunt în lumea liberă, am datoria să denunţ acest asasinat pe care l-a săvârşit comandantul Vişinescu. Strigătele ”Fraţilor, sunt Ion Mihalache. Mă omoară”! au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată”. (...)

Cu toate că Ion Mihalache era bolnav, comandantul i-a refuzat patul, mâncarea, medicamentele şi l-a bătut în nenumărate rânduri, aruncând găleţi cu apă peste el, contribuind personal la exterminarea lui. Înainte de a-l arunca în groapă, i-a înfipt şi baioneta în inimă, să fie sigur că l-a omorât şi nu mai are cine-l trage la răspundere. Ion Mihalache a pierit la exact 10 ani după exterminarea lui Iuliu Maniu”.

Rememorând torturile şi crimele petrecute acolo, Cicerone Ioniţoiu, fost deţinut politic, spunea: ”Dacă Piteştiul s-a caracterizat prin violenţa colectivă, Râmnicul Sărat a excelat prin exterminarea individuală, într-o linişte de mormânt”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne