Vasile Blaga: PMP - construcţie politică pentru Elena Udrea
alte articole
Nu doar în sânul USL-ului, scindat în USD şi PNL, au loc certuri, acuze şi fricţiuni. Şi liderii opoziţiei se acuză între ei. În condiţiile în care Partidul Mişcarea Populară (PMP) creşte, atrăgând membri marcanţi ai PDL, Vasile Blaga iese la rampă, afirmând că PMP-ul este o construcţie politică creată de Traian Băsescu pentru ambiţiile politice ale Elenei Udrea şi că PDL-ul nu a abandonat nicicând "proiectul băsist."
“Elena Udrea, în sfârşit, îşi vede visul cu ochii, va fi preşedinte de partid, că are acum un partid. Încă de la început, această construcţie politică a fost făcută pentru ea”, a declarat liderul PDL, Vasile Blaga, într-un interviu acordat Revistei 22. În viziunea lui Blaga, însuşi faptul că Traian Băsescu a întors spatele PDL-ului în 2012 se explică prin faptul că la vremea respectivă Elena Udrea nu a fost aleasă preşedinte al partidului
“Asta este singura explicaţie, alta nu există. Pentru că, din punct de vedere al acţiunii politice, nu există nici o explicaţie. Nici una! Nu ne-am abătut de la calea noastră cu un milimetru. Deci singurul lucru care a provocat acel „adio PDL” al preşedintelui a fost situaţia creată prin nealegerea d-nei Udrea ca preşedinte”.
Blaga a negat acuzele că ar fi abandonat proiectul lui Traian Băsescu şi că ar suferi de “antibăsism”.
“Nimic mai necinstit din partea celor care fac aceste afirmaţii. Când am abandonat noi proiectul băsist? Spuneţi-mi dvs. o singură acţiune a PDL prin care se contestă un act al justiţiei sau să fie pavăză în faţa justiţiei pentru a-şi apăra un coleg. E incorect să spui că PDL se abate de la proiectul lui Traian Băsescu sau că nu face opoziţie. Din punct de vedere al acţiunii politice nu ne-am abătut de la calea noastră cu un milimetru”.
Preşedintele PDL l-a mai criticat şi pe Emil Boc, primarul PDL de Cluj pentru faptul că s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară. Boc ar trebui să-şi dea demisia, a afirmat Blaga, conştient că Emil Boc nu poate face acest gest fără să îşi piardă mandatul de primar.
Cât despre proiectul unificării dreptei după alegerile europarlamentare, considerat de Elena Udrea o condiţie sine qua non pentru ca opoziţia să învingă PSD-ul în alegerile pentru Cotroceni, unirea dreptei ar putea fi pusă sub semnul întrebării dacă PMP va continua să „saboteze” PDL şi să-i ia oamenii, a atras Blaga atenţia.
"De luni în şir discutăm de unificarea dreptei, dar în condiţiile acestea cu cine să te unifici pe urmă? Cu cei care te sabotează? Cum ar mai fi posibilă colaborarea între PDL şi aceşti oameni, dacă vor fi într-o altă structură politică sau vor munci pentru ea?”(…) Temperatura relaţiilor dintre PDL şi PMP depinde de ei, nu noi atacăm şi le luăm oamenii. Noi am rămas acasă, cu bune, cu rele”, a declart Blaga pentru Revista 22.
Întrebat cum explică faptul că firma ginerelui său obţine pe bandă rulantă contracte cu statul în plină guvernare USL, Blaga a declarat că s-a disociat de ginerele său, căruia i-ar fi spus că nu mai are ce căuta în casa lui.
“Ginerii nu ţi-i alegi. I-am spus-o foarte clar mai ales după ultima ispravă, cea cu Timişoara, de acum trei săptămâni, când a luat un contract de 200.000 lei pentru pază sau nu ştiu ce: nu mai are ce căuta în casa mea. Mai mult n-am ce să fac. E căsătorit cu fiica mea, am un nepot foarte reuşit, eu nu pot să mă duc mai departe. Ştiu că e foarte greu ca lumea să mă creadă, asta i-am şi spus-o între patru ochi: „poţi să-ţi dai seama că nimeni nu crede că dacă n-ai fi ginerele meu ai lua contractele respective?“. Ar putea sta în banca lui, că are destul de lucru”.
Reamintim că Axis Security, firma ginerelui lui Vasile Blaga a câştigat numeroase contracte cu instituţiile din subordinea guvernului Ponta. Gazeta de Cluj publica în noiembrie o listă cu opt contracte, în valoarea de 4.909.756 de lei încheiate de Axis Security cu foruri sub controlul PSD. Patru dintre contractele ginerelui lui Blaga erau încheiate cu CNADNR, instituţie sub "oblăduirea" ministrului Marilor Proiecte, Dan Şova.