Elena Băsescu, ţinta politică a aşa-ziselor autorităţi transnistrene

Europarlamentarul Elena Băsescu, fiica preşedintelui României, este considerată de autorităţile de la Triaspol drept principalul vinovat pentru adoptarea recentei rezoluţii a Parlamentului European care condamnată încălcarea drepturilor omului în regiune.
Andrei Pricopie
11.02.2014

focus

alte articole

Eurodeputata PDL, Elena Băsescu. (DOMINIQUE FAGET / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
11.02.2014

Europarlamentarul Elena Băsescu, fiica preşedintelui României, este considerată de autorităţile de la Triaspol drept principalul vinovat pentru adoptarea recentei rezoluţii a Parlamentului European care condamnă încălcarea drepturilor omului în regiune.

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie în care este condamnată politizarea gestionării domeniului educaţiei în regiunea transnistreană şi face apel la autorităţi să se asigure că copiii şi părinţii sunt protejaţi de consecinţele nefavorabile ale situaţiei politice actuale şi să găsească soluţii în interesul superior al celor direct implicaţi.

PE subliniază că libertatea educaţiei este un drept fundamental şi condamnă presiunea administrativă crescândă exercitată de autorităţi în special sub forma chiriilor ridicate, a anulării contractelor de închiriere gratuite, restricţiilor asupra utilizării conturilor bancare şi hărţuirii cadrelor didactice, cu referire la recenta reţinere a directorului Liceului Lucian Blaga, Ion Iovcev.

Printre semnatarii din Grupul PPE, au fost, în ordine alfabetică, Cristian Preda, Elena Băsescu, Elmar Brok, Monica Luisa Macovei.

Ministerul de Externe al autoproclamatei RMN a calificat rezoluţia drept "un set de teze preconcepute, unilaterale şi nesusţinute prin fapte reale".

Potrivit unui comentariu al autorităţii din Triaspol, asemenea rezoluţii "discreditează Uniunea Europeană ca o comunitate de ţări democratice, denotă faptul că politizarea artificială, susţinerea uneia dintre părţi în reglementare şi presiunea şi sancţionarea nejustificată a celeilalte părţi continuă să domine în conştiinţa clasei politice a UE".

„Singura idee comună, care leagă într-un tot întreg presupunerile deputaţilor europeni, pe lângă caracterul lor profund nefondat, inert, este ostilitatea accentuată faţă de tot ce este legat, într-un mod anumit, de statul transnistrean”, susţine ministrul de Externe al Triaspolului.

Triaspolul consideră că rezoluţia denotă "abordarea neobiectivă, preconcepută a parlamentarilor europeni, şi neinformarea acestora".

Elena Băsescu este de vină

„Cauza atitudinii subiective a Parlamentului European este activismul exacerbat al delegaţiei române, în special a binecunoscutei Elena Băsescu", consideră pretinsul minister de externe de la Triaspol.

„În timp ce Ponta a fost la Soci să pupe condurul împărătesc al Federaţiei Ruse şi să se tragă în poză cu anti-europeanul Ianukovici, care a scos în stradă milioane de oameni în Ucraina, eu am devenit ţintă politică pentru aşa-zisele autorităţi transnistrene", a declarat Elena Băsescu.

„Pretinsul minister de externe de la Tiraspol m-a identificat printre adversarii de la Bucureşti, cei care se luptă contra abuzurilor pe care regimul transnistrean le comite împotriva basarabenilor care se mândresc că vorbesc limba română", a continuat aceasta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor