USR îi dă replica lui George Simion: Exclud orice colaborare cu extremiştii de la AUR!

Liviu Ionut Mosteanu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
30.09.2024

"Exclud orice colaborare cu extremiştii de la AUR", a declarat purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, pentru Epoch Times, întrebat cum comentează afirmaţiile lui George Simion care a susţinut recent într-un interviu că nu exclude o colaborare cu USR după alegerile parlamentare.

Moşteanu a mai precizat că un astfel de scenariu nici măcar nu va fi discutat vreodată în structurile de conducere ale partidului, căci orice "colaborare cu extremiştii e exclusă"

Declaraţiile lui vin în contextul în care preşedintele AUR, George Simion, a exclus, într-un interviu pentru Digi24, orice colaborare pentru o posibilă guvernare cu PSD, PNL şi UDMR. A lăsat însă uşa deschisă pentru USR, deşi partidul condus de Elena Lasconi l-a catalogat mereu drept "coadă de topor" a Kremlinului.

"Haideţi să fiu sincer, nu ştiu dacă mă costă sau nu, dar cum văd eu lucrurile. Este inacceptabil să lucrezi cu actualul sistem, actuala guvernare reprezentată de PSD-PNL-UDMR. UDMR nu a mai prins loc la masa, că erau prea mulţi hămesiţi. Eu cred că Ciolacu, Ciucă, Kelemen Hunor ies din discuţie şi pot spera doar că printr-o reuşită a mea vom vedea o schimbare a conducerii centrale la aceste partide. E inacceptabil să lucrezi cu actuala guvernare. Cred că Ciolacu, Ciucă, Hunor ies din discuţie, sunt unii oameni din PNL pe care îi văd ca potenţiali parteneri. Văd mai puţini oameni din PSD ca potenţiali parteneri, aş vedea un protocol de colaborare cu USR pe anumite zone", a declarat George Simion.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor