Unul din cinci români era afectat de sărăcie în 2023, arată un raport INS

Bătrâni, pensionari (Epoch Times România)
Andrei Popescu
28.06.2024

Aproape 1 din 5 români (19,8%) a fost afectat de deprivare materială şi socială severă în anul 2023, numărul persoanelor sărace fiind anul trecut de 3,97 milioane. În plus, 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din media veniturilor disponibile pe adult-echivalent, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

De asemenea, în clasamentul UE al ratei sărăciei relative, România se află pe poziţia a 3-a de la coadă, cu 21,1%, depăşind doar Letonia şi Estonia, ambele cu 22,5%.

Raportul INS

Estimată pe baza veniturilor totale disponibile, exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii ale gospodăriei, rata sărăciei relative (AROP) a fost în anul 2023 de 21,1%, în scădere cu numai 0,1 puncte procentuale faţă de anul precedent.

În valori absolute, numărul persoanelor sărace a fost, în anul 2023, de 3.970.000 persoane, mai puţine cu 59.000 persoane faţă de anul 2022.

Rata sărăciei pe sexe a fost în 2023 mai ridicată în rândul bărbaţilor cu 0,5 puncte procentuale decât în rândul femeilor (21,3% faţă de 20,8%).

Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a întâlnit în rândul persoanelor de 0-17 ani (29,6%) şi a celor de 18-24 ani (24,0%).

Rata sărăciei persoanelor care trăiau în gospodării cu minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi a fost 25,1% în anul 2023, mai mare cu 9,1 puncte procentuale decât cea a persoanelor care trăiesc în gospodării fără minori şi tineri dependenţi.

Deprivarea materială şi socială severă

Lipsa acută a resurselor financiare face ca unele persoane să nu îşi poată permite deţinerea unor bunuri, efectuarea unor plăţi sau consumul unor produse care, în stadiul actual de dezvoltare economico-socială, reprezintă un minimum de elemente necesare unui trai decent.

În anul 2023, rata de deprivare materială şi socială severă a fost de 19,8%, în scădere cu 4,5 puncte procentuale, faţă de anul anterior.

Numărul total al persoanelor afectate de deprivare materială şi socială severă a fost în anul 2023 de 3.739.000 persoane, din care 44,9% bărbaţi şi 55,1% femei.

Deprivarea materială şi socială severă afectează cu intensitate diferită populaţia în funcţie de grupa de vârstă şi veniturile gospodăriei. În anul 2023, incidenţa deprivării materiale şi sociale severe este mai ridicată în principal la persoanele vârstnice de 65 de ani şi peste (23,7%) şi la persoanele în vârstă de până la 18 ani (22,6%).

 (insse.ro)
(insse.ro)

Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială

Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) a fost de 32,0%, în anul 2023, corespunzătoare unui număr de 6 milioane persoane.

Faţă de anul 2022, se constată o descreştere a valorii indicatorului, cu 2,4 puncte procentuale, reprezentând o scădere cu 492.000 persoane.

Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială afectează mai mult femeile decât bărbaţii (33,1% dintre femei şi 30,9% dintre bărbaţi).

Vârsta joacă un rol important, indicatorul AROPE fiind, în anul 2023, mai mare la persoanele de 0-17 ani (39,0%) şi la tinerii în vârstă de 18-24 ani (31,1%) şi mai scăzut la persoanele de 25-49 ani (28,8%). Ponderea persoanelor în vârstă de 65 de ani şi peste care se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială a fost de 32,3%. În anul 2023, din totalul persoanelor ocupate în vârstă de 18 ani şi peste, 22,8% s-au situat în risc de sărăcie sau excluziune socială, faţă de 38,9% din totalul persoanelor neocupate, din aceeaşi categorie de vârstă.

Persoanele care trăiau în gospodării fără minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi au un risc mai mic de sărăcie sau excluziune socială (29,4%), în comparaţie cu persoanele care trăiau în gospodării cu minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi (34,2%).

Din cele 6 milioane persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, 3.970.000 de persoane se aflau în risc de sărăcie, cea mai frecventă dintre cele trei situaţii.

Unele dintre persoanele aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială se află doar într-una din cele 3 situaţii. Astfel, aproximativ 1.964.000 persoane se aflau doar în risc de sărăcie, dar nu se aflau în celelalte 2 situaţii, în deprivare materială şi socială severă şi nu trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii, 1.939.000 persoane erau deprivate material şi social sever şi 94.000 persoane trăiau în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii, nefiind afectate de celelalte două situaţii.

Privind la intersecţia a doua câte două dintre componentele indicatorului AROPE, se observă că 1.412.000 mii persoane se aflau în risc de sărăcie şi erau deprivate material şi social sever, 236.000 persoane se aflau în risc de sărăcie şi trăiau în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii, iar cele mai puţine persoane, 30.000 persoane, trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii şi erau deprivate material şi social sever.

Aproximativ 358.000 persoane s-au confruntat simultan cu toate cele trei situaţii: cu alte cuvinte, erau expuse riscului de sărăcie, se aflau în stare de deprivare materială şi socială severă şi trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor