Un sat din Ucraina împlineşte fericirea conjugală în cadrul unei afaceri majore cu rochii de mireasă

Voloka este capitala post-sovietică a nunţilor. Fiecare a treia clădire este un magazin cu rochii de mireasă iar cumpărătorii vin din cealaltă parte a lumii, atraşi de calitatea înaltă şi preţurile mici ale articolelor de îmbrăcăminte, relatează cotidianul britanic The Guardian.
(Photos.Com)
Epoch Times România
07.11.2012

Voloka este capitala post-sovietică a nunţilor. Fiecare a treia clădire este un magazin cu rochii de mireasă iar cumpărătorii vin din cealaltă parte a lumii, atraşi de calitatea înaltă şi preţurile mici ale articolelor de îmbrăcăminte, relatează cotidianul britanic The Guardian.

Fosta URSS era cunoscută pentru mono-oraşele ei, localităţi dominate de o singură industrie cum ar fi cea a anvelopelor de autoturisme sau cimentului ori utilajelor agricole. Pentru mulţi ar fi fost însă drumul spre ruină, având în vedere că forţele pieţei au îngropat rapid economia planificată centralizat după 1991.

Mica localitate ucraineană Voloka a devenit probabil cel mai bogat sat al ţării, ca urmare a unui singur produs de nişă: rochiile de mireasă.

''Recent, un american a venit la noi şi a ales rochii pentru buticul pe care intenţionează să şi-l deschidă în SUA'', a afirmat Katerina Yeremitsa în casa ei luminată ca o scenă de basm cu haine de gală magice brodate cu cristale.

Tradiţia de nuntă de la Voloka datează din anii 1980, atunci când gospodina Brânduşa Popovici şi-a câştigat renumele local pentru rochii destinate primei comuniuni, cusute de mână. Mai târziu, ea a trecut la rochii de mireasă. Vecinii şi-au dat rapid seama de perspectiva unei industrii casnice şi afacerea i-a sprijinit în vremurile de colaps economic din anii 1990. Acum, în fiecare luni dimineaţa, un şir de autobuze transportă femei tinere din oraşul din apropiere, Cernăuţi, la locurile de muncă din atelierele de cusut. Ele pot câştiga echivalentul a aproximativ 400 de euro (320 lire sterline) pe lună, un salariu mare pentru tarifele locale.

Rochiile sunt vândute la marele bazar Kalinivsky, de 35 de hectare, din Cernăuţi, una dintre cele mai mari pieţe ale Ucrainei. Sătenii, majoritatea locuind în vile moderne, au devenit atât de bogaţi încât au plătit chiar pentru construirea unui nou drum pentru a-şi duce marfa la piaţă. Treptat, industria locală s-a răspândit în întreaga regiune.

La una din tarabe, Olena Karşa oferă rochii pentru suma de 40-120 de euro. Ea le coase şi le decorează personal într-un atelier mic de acasă, dar în toamnă, perioada nunţilor în Ucraina, toată familia, inclusiv copiii, participă la crearea de rochii de mireasă. Clientele ei obişnuite sunt mirese din Ucraina, România şi R.Moldova, dar şi angrosişti care livrează rochii pentru a fi revândute în Ungaria, Slovacia şi uneori în Europa Occidentală şi foste ţări sovietice.

'Germanilor le plac rochiile sobre, în timp ce italienii preferă modelele atrăgătoare, la fel ca ucrainenii', a spus Karşa. 'Kazahii şi uzbecii aleg ţinute care acoperă, dar cu o mulţime de pietre', adaugă ea.

La un alt stand, Tetiana Kolesnişenko spune că clienţii ei provin în principal din ţările baltice. Ea a arătat bonete albe şi mănuşi de mătase deosebit de apreciate de catolici. Preţurile ei sunt un pic mai mari decât în buticurile vecine, de la 120 de euro la 400 de euro pe rochie. Kolesnişenko şi-a început afacerea în urmă cu 16 ani, revânzând rochii din Siria, dar ulterior a decis să le coasă singură. Acum doar desenează rochii, care sunt cusute de cele două angajate ale ei. Ea a recunoscut că afacerea a devenit mai dificilă din cauza competiţiei. 'Copiii celor care au început să coase rochii acum 20 de ani au crescut şi au început să facă la fel', a spus ea. Cel mai adesea, cumpărătorii ei provin din Rusia, Belarus şi Asia Centrală.

Dinara Amirova, care are magazine cu rochii de mirească la Astana, capitala Kazahstanului, a declarat că partea leului la articolele de îmbrăcăminte de nuntă în ţara ei revine Ucrainei. 'Eu însămi m-am căsătorit într-o rochie de mireasă din Ucraina', a spus ea, iar ea consideră marfa ucraineană drept cea mai profitabilă. Pentru a aproviziona magazinul mama Amirovei face în mod regulat deplasări de aproape 2.500 de kilometri, cu avionul de la Astana la Kiev, apoi cu autocarul sau taxiul la Cernăuţi.

Cel mai greu lucru nu este însă să găseşti rochii de cumpărat, ci să le transporţi din Ucraina. Mii de mici întreprinzători care călătoresc în această ţară omit adesea să îndeplinească cerinţele vamale. Serviciul Vamal din Ucraina a raportat numeroase cazuri de rochii traficate în Rusia, Belarus, Kazahstan, Uzbekistan şi Turkmenistan în 2011. Un ofiţer vamal din Cernăuţi a fost recent arestat sub suspiciunea de luare de mită de la oameni de afaceri care doreau să exporte accesorii de nuntă.

Este greu să evaluezi cât de mare este industria. O mare parte din afacere se face încă departe de ochii fiscului. Locuitorii din Voloka sunt reticenţi să divulge detalii despre venituri sau clienţi, temându-se pentru afacerea lor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor