UE la mâna Turciei: Ce a obţinut Ankara la summit

De la ultimul summit în care au promis Turciei 3 miliarde de euro pentru îmbunătăţirea condiţiilor din taberele sale de refugiaţi, accelerarea procesului de ridicare a vizelor pentru turci şi a procesului de aderare în schimbul reducerii fluxului migratoriu spre Grecia nu s-a schimbat mare lucru. Potrivit datelor ONU, doar în luna februarie 55.222 de refugiaţi din Turcia au ajuns în insulele greceşti din Marea Egee. Odată cu blocare rutei balcanice, prin închiderea graniţelor şi ridicarea gardurilor de sârmă ghimpată în state ca Macedonia, Grecia, care nu este capabilă să-şi supravegheze graniţele, riscă să se confrunte cu o criză umanitară de proporţii.

Planul de acţiune agreat de UE cu Turcia trebuie să fie implementat cât mai repede, iar Europa pare să nu aibă altă soluţie sau alternativă. Ankara profită de această situaţie grea pentru a obţine cât mai mult din această negociere.

Premierul turc Ahmet Davutoglu a cerut la summitul de ieri încă trei miliarde de euro, pe lângă cele promise deja de UE în noiembrie, până în 2018 pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale celor 2,5 milioane de refugiaţi care trăiesc în Turcia. Mai mult, Ankara s-a declarat pregătită să-i ia înapoi pe toţi imigranţii ilegali care au ajuns în Grecia dinspre Turcia, dar costurile pentru aceştia trebuie să le suporte UE.

Davutoglu a repus pe masă însă şi contingentele de refugiaţi, chiar dacă n-a numit-o aşa, pe principiul că pentru fiecare migrant care este întors din Grecia în Turcia, un sirian din Turcia trebuie relocat în Uniunea Europeană. Această cerinţă a Turciei riscă să adâncească diviziunile şi conflictele dintre statele UE. Nu trebuie să uităm că Angela Merkel a pledat fără succes pentru preluarea directă de contingente de refugiaţi din taberele de refugiaţi din Turcia, cu argumentul că astfel s-ar realiza o migraţie legală, ordonată şi controlată către Europa, s-ar evita tragediile pe mare în care refugiaţii mor înecaţi şi s-ar pune capăt activităţii bandelor de traficanţi.

Ea a propus că statele europene să-şi asume cote voluntare în acest sens, dar a trebuit să renunţe la idee după ce parteneri importanţi precum Franţa şi Austria au declarat răspicat că nu vor prelua niciun refugiat peste numărul deja agreat prin cotele obligatorii de relocare a celor 160.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia. Dacă Merkel nu a reuşit atunci să construiască o coaliţie a statelor voluntare este greu de crezut că o va putea face acum.

O altă cerinţă a premierului turc a fost instaurarea unor zone sigure pentru refugiaţi în Siria. Prin urmare, Turcia încearcă să externalizeze problema refugiaţilor şi s-o gestioneze în afara teritoriului său. Pentru asigurarea unei zone sigure ar fi însă nevoie de impunerea unei zone de excludere aeriană, soluţie pe care nici statele europene şi nici SUA nu au agreat-o şi care oricum este complicat de implementat în contextul în care Rusia şi-a impus acolo de facto propriul no-fly zone.

Davutoglu a plusat şi în chestiunea ridicării vizelor. Dacă planul de acţiune UE-Turcia decis în noiembrie stabilea ca termen octombrie anul acesta, Ankara cere acum ridicarea vizelor la sfârşitul lunii iunie, chiar dacă este greu de crezut că Turcia va îndeplini toate condiţiile necesare până atunci. Prin urmare, în mod ironic, turcii forţează intrarea în spaţiul Schengen fără vize, pentru că în caz contrar acesta va fi suspendat ca urmare a închiderii graniţelor interne din cauza fluxurilor mari de refugiaţi.

Deşi aceste cerinţe ale Ankarei i-au luat prin surprindere pe europeni la summit, nu trebuia să fie aşa. Era clar că turcii vor cere mai mulţi bani. Argumentul lor constant este că au preluat deja 2,5 milioane de sirieni, în timp ce europenii nu primesc decât un număr mic prin comparaţie şi lasă Turcia de izbelişte. Oficialii turci au susţinut constant că cele trei miliarde promise de UE sunt insuficiente, prin comparaţie cu cele 10 miliarde cheltuite de Turcia pentru refugiaţi, de la izbucnirea conflictului din Siria până acum.

Pe de altă parte, propunerea recentă a preşedintelui Erdogan de a înfiinţa un oraş al refugiaţilor pe teritoriul sirian de la graniţa cu Turcia, adică concretizarea ideii de safe zone prezentată la summit, arată că Ankara nu mai este dispusă să preia şi mai mulţi refugiaţi pe teritoriul său, ci încearcă să-i plaseze în afara acestuia, unde să fie îngrijiţi cu bani occidentali.

Pariul lui Erdogan

Dincolo de factorul extern, regimul Erdogan a profitat de dependenţa UE de ajutorul Turciei în criza refugiaţilor pentru a-şi lovi opozanţii interni, mizând pe faptul că europenii au mâinile legate şi nu vor reacţiona de exemplu la gravele încălcări ale libertăţii presei. Din păcate, preşedintele turc a mizat corect.

Premierul turc Ahmet Davutoglu i-a surprins pe liderii europeni cu cerinţe noi. Turcia a plusat simţind că UE este dependentă de ajutorul său şi nu le poate refuza.

Cu numai trei zile înainte de summitul crucial UE-Turcia, redacţia principalului cotidian de opoziţie Zaman, deţinut de Mişcarea Fetullah Gulen, a fost luată cu asalt la propriu de poliţie, iar ziarul a fost confiscat de putere. Cetăţenii care s-au opus acestei măsuri abuzive au fost dispersaţi cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă. Reacţia oficialilor europeni şi a liderilor statelor europene a rămas însă foarte timidă pe principiul ”batista pe ţambal”. Ei n-au avut curajul să critice autorităţile turce, pentru a evita ca acestea să se scoale de la masa negocierilor, iar summitul să fie un eşec.

Dat fiind că încălcarea libertăţii presei în Turcia este în acest moment flagrantă, UE nu putea totuşi să tacă. Federica Mogherini şi-a trimis purtătorul de cuvânt la înaintare cu o formulare diplomatică care să nu-i supere pe partenerii turci: ”Mass-media libere, pluraliste şi independente sunt unul dintre fundamentele unei societăţi democratice”.

Batista pe ţambal

Mai cinică a fost reacţia Berlinului exprimată de ministrul de Interne Thomas de Maiziere (CDU), care a declarat pentru ziarul ”Passauer Neue Presse” că ”noi nu ar trebui să fim arbitri pe tema drepturilor omului pentru toată lumea. Ankara a realizat multe lucruri notabile din punct de vedere umanitar. Turcia a preluat 2,5 de milioane de refugiaţi din Siria, iar pentru asta merită apreciere, nu critică”.

Poziţia sa şi a lui Merkel se explică prin faptul că CDU riscă să piardă alegerile din 13 martie pentru Landurile Baden-Wuertemberg, Sachsen-Anhalt şi Rheinland-Pfalz şi are mare nevoie de un succes la summitul UE-Turcia pe care să-l poată prezenta populaţiei ca pe o dovadă că guvernul de la Berlin face progrese în soluţionare crizei refugiaţilor.

Ironic şi paradoxal este că Angela Merkel s-a luptat la summit pentru că documentul final să nu includă faptul că ruta balcanică pe care vin refugiaţii a fost închisă pentru că asta contravine politicii ei a uşilor deschise şi legitimează măsuri precum stabilirea unui număr limită de refugiaţi – cazul Austria – sau al închiderii graniţelor – cazul mai multor state balcanice.

Semnalul pe care liderul CDU a vrut să-l dea la summit este că UE este capabilă să-şi apere graniţele exterioare şi are un plan în acest sens. Cu alte cuvinte, mesajul pentru electoratul german care va vota la alegerile din 13 februarie este că o soluţie comună europeană la criza refugiaţilor este posibilă şi ea poate duce la scăderea numărului de migranţi care vin în Germania.

Pe aceeaşi linie a acomodării Turciei s-au plasat şi social-democraţii de la SPD, care şi ei sunt pe un trend descendent în sondaje. Înainte de summit, liderii SPD au apărat colaborarea cu Ankara. ”Chiar dacă acţiunea împotriva Zaman şi a altor media nu este acceptabilă, nu există alternative la colaborarea UE cu Turcia. Dacă încheiem un acord pentru securizarea frontierei externe, o mare parte a refugiaţilor vor rămâne în Turcia”, a declarat secretarul general SPD, Katarina Barley pentru "Passauer Neue Presse”.

Mai mult, şi Comisia Europeană a tratat Turcia cu mănuşi. Potrivit Spiegel, documentul care a fost aprobat la summit nu menţionează deloc situaţia drepturilor omului din Turcia. Sigur, ea are scuza că al treilea raport de implementare al Planului de acţiune UE-Turcia fusese redactat deja înainte de atacul asupra redacţiei Zaman, dar totuşi este clar că nevoia de a-şi asigura ajutorul Ankarei a primat asupra valorilor europene şi drepturilor omului. Rămâne de văzut dacă concesiile făcute Turciei nu vor fi prea costisitoare pentru Europa. Deocamdată turcii par să dicteze condiţiile, iar europenii se supun neavând alternativă.