Ucraina are puţine şanse să primească a doua tranşă din împrumutul FMI în acest an

Este improbabil ca Ucraina să primească în acest an cea de-a doua tranşă din programul de împrumut al FMI în valoare de 17 miliarde, aşa cum se aşteptase de fapt, a declarat marţi ministrul ucrainean al finanţelor Oleksander Şlapak.
Andrei Popescu
29.10.2014

alte articole

Ministrul ucrainean al finantelor, Oleksander Şlapak. (Getty Images)
Andrei Popescu
29.10.2014

Este improbabil ca Ucraina să primească în acest an cea de-a doua tranşă din programul de împrumut al FMI în valoare de 17 miliarde, aşa cum se aşteptase de fapt, a declarat marţi ministrul ucrainean al Finanţelor Oleksander Şlapak.

Dar Ucraina, care se luptă cu separatiştii pro-ruşi în estul ţării şi încearcă să rezolve o dispută cu Moscova privind preţul la gaze, are nevoie urgentă de bani pentru a-şi susţine bugetul, să-şi plătească datoriile şi să îşi susţină moneda naţională.

Kievul aştepta ca cea de-a doua tranşă, în valoare de 2,7 miliarde USD, a programului de salvare al Fondului Monetar Internaţional să ajungă în decembrie, după ce misiunea Fondului ar fi vizitat ţara în această lună. Dar Şlapak a declarat că o vizită FMI e improbabilă înainte de formarea noului guvern.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a aplaudat victoria categorică a partidelor pro-Europa în alegerile parlamentare de duminică, dar ar putea dura aproximativ o lună sau mai mult înainte ca noul cabinet să preia conducerea.

“Misiunea FMI va veni când există un nou guvern. Ei vor să discute cu noul guvern. Întrebarea cheie va fi adoptarea unui buget realist pentru 2014”, a spus Şlapak.

Acesta a adăugat că, cel mai probabil, tranşa va fi amânată până anul viitor.

De asemenea, urmează ca FMI sa decidă ajutorul suplimentar necesar Kievului, ţinând cont că în luna septembrie a avertizat Ucraina că, în condiţiile în care conflictul cu separatiştii din estul ţării se va prelungi până în 2015, s-ar putea să aibă nevoie de un ajutor financiar de aproximativ 19 miliarde de dolari.

Amânarea tranşei înseamnă că Ucraina se poate baza doar pe 760 milioane de euro din partea Uniunii Europene în acest an.

Ministrul ucrainean de Finanţe susţine că există suficiente fonduri pentru a acoperi datoriile externe până la sfârşitul lui ianuarie, dar Kievul a cerut Europei o sumă suplimentară de 2 miliarde de euro pentru a acoperi datoriile companiei sale Naftogaz pentru actualul sezon de încălzire.

“Planul include cumpărarea a maximum 7 miliarde de metri cubi de gaz până la sfârşitul acestui sezon de încălzire”, a afirmat Şlapak. “Naftogaz nu doreşte să facă erori şi prin urmare încercăm să obţinem fonduri suplimentare.”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că speră ca Moscova şi Kievul să ajungă în cele din urmă la un acord cu privire la disputa lor pentru gaze, în cadrul căreia Kremlinul a suspendat livrările de gaze către Ucraina.

Ministrul rus al energiei şi cel ucrainean sunt aşteptaţi să discute miercuri împreună cu Uniunea Europeană, în Bruxelles, despre facturile neplătite ale Ucrainei şi despre preţul pe care Kievul trebuie să-l plătească pentru gazul rusesc.

Şlapak a declarat că este improbabil să se încheie un acord în acest moment. “Am impresia că tăbăra rusească nu vrea să negocieze”, a spus el.

Putin a făcut apel la Vest să ajute Ucraina să strângă fondurile necesare pentru livrările de gaze, adăugând că statul ucrainean deja datorează Moscovei 4,5 miliarde de dolari pentru livrările de gaze din 2013 şi 2014.

Ucraina trebuie să plătească 3,1 miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, ceea ce ar cauza o lovitură serioasă rezervelor de aur şi valută ale ţării. Aceste rezerve sunt în prezent de 16 miliarde de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor