Statele Unite anunţă că nu caută o ”confruntare cu Rusia”

Statele Unite au anunţat sâmbătă că nu caută o ”confruntare cu Rusia”.
P. P.
26.10.2014

alte articole

Purtătorul de cuvânt Departamentului de Stat, Jen Psaki. (captură.)
P. P.
26.10.2014

Statele Unite ale Americii au anunţat sâmbătă că nu caută o ”confruntare cu Rusia”, relatează Rferl. Dar purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite Jen Psaki, a declarat că Washingtonul ”nu poate şi nu va compromite principiile pe care se bazează securitatea din Europa şi America de Nord”.

Există unele dezacorduri între cele două părţi, ”însă noi rămânem dedicaţi faţă de păstrarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a adăugat aceasta.

Comentariile lui Psaki au survenit la câteva ore după ce preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut că lumea devine un loc tot mai periculos din cauza a ceea ce el a denumit ca fiind încercările Statelor Unite de-aş impune voinţa asupra altor ţări.

Putin a susţinut că Statele Unite se ”luptă împotriva rezultatelor propriilor politici” din Irak, Libia şi Siria.

Prezent la un forum internaţional în Soci, Putin a mai susţinut că Occidentul a ignorat interesul legitim al Rusiei în Ucraina şi a sprijinit înlăturarea preşedintelui pro-Moscova Viktor Ianukovici.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus o serie de sancţiuni asupra Rusiei după ce a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a intervenit militar în conflictul din estul Ucrainei.

Putin a catalogat măsurile economice ca fiind o ”greşeală” şi a precizat că acestea au ca scop izolarea Rusiei, dar în final vor ajunge să ”rănească pe toată lumea„.

Liderul de la Kremlin a mai avertizat că naţiunea sa îşi va proteja în mod ferm interesele vitale.

”Ursul este stăpân în taiga (un tip de pădure subarctică- n.r.). Nu se va muta în alte zone de climat. Dar nu îşi va ceda taigaua nimănui”, a susţinut preşedintele rus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor