Tupeu al poliţiştilor din Iaşi. Au pornit luminile girofarului ca să depăşească un tramvai oprit în staţie

Maşină de poliţie depăşind tramvaiul oprit în staţie (Captura video)
Loredana Diacu
06.07.2024

Joi, 4 iulie 2024, în jurul orei 17:00, camera unui tramvai care circulă în Iaşi a surprins momentul când maşina de poliţie a trecut direct peste linia dublă continuă şi prin stânga tramvaiului. Poliţiştii s-au folosit de luminile girofarului pentru a nu atrage atenţia asupra faptului că au încălcat legea, iar ulterior le-au oprit şi şi-au continuat drumul pe banda unică a mijloacelor de transport în comun, relatează BZI.ro.

Potrivit publicaţiei citate, poliţistul care conducea maşina de poliţie a încălcat flagrant legea. În primul rând, se afla pe banda unică a mijloacelor de transport în comun şi a depăşit tramvaiul aflat în staţie prin stânga sa. În timpul depăşirii, acesta a trecut şi peste linia dublă continuă. Poliţiştii au apelat la un artificiu tehnic şi au aprins luminile girofarului pentru a justifica faptul că au încălcat legea. În cazul în care aceştia ar fi fost în misiune, trebuiau să aibă luminile şi sirena pornite. Gestul agenţilor a pus şi ceilalţi participanţi la trafic în pericol, dar şi pe călătorii care aşteptau în staţie.

Imaginile video pot fi urmărite aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor