Traian Băsescu se întâlneşte cu delegaţiile FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte duminică la Cotroceni cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, informează Administraţia Prezidenţială.
Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că această misiune a Fondului Monetar Internaţional în România va avea succes, iar obiceiurile Guvernului de a cheltui mai mult decât îşi permite se vor schimba: "Privind la ultima misiune a FMI din ţara noastră, ne-am recăpătat vechile obiceiuri. Imediat cum avem o mică creştere, începem să cheltuim mai mult şi mai mult, iar acest lucru pregăteşte România pentru o nouă criză", a declarat preşedintele.
Traian Băsescu a ţinut să menţioneze că responsabilitatea pentru introducerea accizei pe carburanţi aparţine Guvernului şi Fondului Monetar Internaţional.
"Bineînţeles, responsabilitatea este a Guvernului şi a dumneavoastră, dar o asemenea taxă nu va fi susţinută, public, de către mine, pentru că nu cred că aceasta este o soluţie rezonabilă. Nu blochez decizia dintre dumneavoastră şi Guvern, de data aceasta, dar nu îmi cereţi să semnez aceste negocieri!", a anunţat Traian Băsescu.
Reamintim că acciza pe carburanţi a fost subiect de intensă dispută între Cotroceni şi Guvern, şeful statului afirmând în repetate rânduri că acciza nu este necesară, ci reprezintă doar o un nouă taxă impusă de USL populaţiei pentru a-şi finanţa campaniile electorale de anul viitor. Preşedintele ţării a condiţionat promulgarea Bugetului de Stat de renunţarea la acciza pe carburanţi, insistând asupra faptului că există resurse pentru a se asigura finanţarea instituţiilor bugetare şi fără introducerea ei.
După îndelungi controverse şi negocieri, "în baza unui compromis politic", s-a decis amânarea introducerii accizei cu trei luni, urmând ca măsura să fie discutată cu FMI.