Teleorman: Spitalul Petrom din Videle, transformat în SRL

Primarul orasului Videle, Lucian Militaru. (www.primariavidele.ro)
Epoch Times România
20.05.2009

Spitalul orăşenesc din Videle, care s-a aflat mulţi ani în proprietatea Petrom, a devenit societate comercială, acţionarul unic, care stabileşte consiliul de administraţie, fiind Consiliul Local.

Primarul de la Videle, Lucian Militaru, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că negocierile cu Petrom au durat mai mult de doi ani, în condiţiile în care patronatul a hotărât, în lipsa unei alternative, să închidă spitalul din oraşul petroliştilor teleormăneni.

"Singura variantă pentru a salva această unitate spitalicească de care au nevoie numeroşi locuitori din nordul Teleormanului şi chiar din judeţe învecinate, a fost, cu nu puţine riscuri, transformarea ei în societate comercială cu răspundere limitată, după un contract de sponsorizare iniţiat de Petrom", a mai precizat Lucian Militaru.

Spitalul din Videle are circa 240 de paturi şi peste 300 de salariaţi, dotarea fiind considerată, în general, bună. Între altele, unitatea dispune de o secţie de dialize, dar aceasta ar putea fi utilizată la capacitate, eficient, numai prin preluarea pacienţilor din alte localităţi din zonă, aflate pe teritoriul judeţului Giurgiu.

În opinia primarului, viitorul rămâne să confirme că s-a optat pentru cea mai bună soluţie de supravieţuire, spitalul, care va trece printr-un inevitabil proces de restructurare a personalului, urmând să funcţioneze sub forma societăţii comerciale de interes local cu un grad ridicat de autonomie, datorat specificului activităţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor