Lider REPER, după ce Şoşoacă a fost scoasă din joc: Ce face PSD e din manualul putinist. Ciolacu pentru noi e Iliescu Doi
Deputatul REPER Cătălin Teniţă a criticat în termeni duri decizia Curţii Constituţionale, luată de majoritatea PSD-UDMR, de invalidare a candidaturii Dianei Şoşoacă, mişcare despre care mulţi analişti spun că este menită să îl propulseze pe George Simion în turul doi cu Marcel Ciolacu.
"Nu sunt vreun fan Şoşoacă. Pe de altă parte, ce face PSD e din manualul putinist de Managed Democracy. Când adversarul lui Putin e pus cu mâna pe Jirinovski sau alt clown. E ceea ce a inventat PSD în 2000 ca să ucidă ideea de opoziţie. Ca să îl bage în turul 2 pe Vadim astfel încât Iliescu să fie perceput ca opţiune decentă, europeană. Din păcate, soluţia pentru democraţie (pentru mai multă democraţie europeană, liberală, deschisă) e în spate. Cel puţin pentru 2024. Când REPER a încercat în toate felurile să pună umărul (că avem şi noi reprezentarea noastră, nu putem zice 'ducă la coagularea') la o platformă generală prodemocraţie şi pro-europeană, am fost în varii feluri trimişi la plimbare. Pentru că ceilalţi se credeau Rambo", a afirmat Cătălin Teniţă.
Liderul REPER a explicat că, din păcate, "non-PSD-ul" câştigă doar când e împreună (pe coaliţie, nu monolit).
"Din păcate PSD foloseşte deja acelaşi slogan ca FSN-ul lui Iliescu. O variantă de 'Un preşedinte pentru liniştea voastră'. Ciolacu pentru noi este Iliescu Doi. Ne vând iar liniştea aceea de mormânt în care FSN/PDSR/PSD a furat ţara şi a furat speranţa. Asta a făcut acum 34 de ani, acum 24 de ani, acum 12 ani (USL) acum 3 ani (PSDL) şi asta vor face în continuare pentru că ăsta e jocul care le merge când populaţia e fără speranţă în mod legitim pentru că e prea multă dezbinare la cei care în mod real ar putea să lupte contra PSD. Şi da, Ion Iliescu este încă preşedinte de onoare la PSD şi pot să fiu convins că va avea parte de funeralii de stat în regimul prezidenţial PSD", a punctat Cătălin Teniţă.