Sucul de lăptuci, un ajutor preţios în gingivitele cronice

Lăptucile reprezintă o sursă de nitraţi care ajută la controlul inflamaţiei cronice a gingiilor.
Lăptuci "stoarse" (Google.com)
Mioara Stoica
12.04.2016

„Un măr pe zi ţine medicul departe”, este o afirmaţie care se aplică excelent pentru cei care dau importanţă dietei şi care, în afară de dietă şi de sănătate în general, se poate aplica şi la sănătatea orală. Dar pentru sănătatea orală, pur şi simplu ar trebui să înlocuim mărul cu o salată pe zi. Sau, mai precis, cu un "suc" de lăptuci.

Rudă cu bine-cunoscuta salată, această plantă specifică primăverii este considerată de nutriţionişti un superaliment datorită importantelor sale proprietăţi curative.

Conform unui studiu condus de cercetători din cadrul Spitalului Universitar din Wuerzburg (Germania), consumul zilnic de suc de lăptuci este foarte eficient în controlul gingivitelor cronice, o inflamaţie a gingiilor cauzată de bacterii care, netratată, poate determina apariţia parodontitei. Parodontita este faza evolutivă şi/sau complicaţia gingivitei şi reprezintă inflamaţia ţesuturilor de susţinere a dinţilor fiind o leziune ireversibilă, care în timp duce la pierderea dinţilor de pe arcadele dentare.

Mai exact, beneficiul lăptucilor asupra gingivitei este explicat prin conţinutul ridicat de nitraţi din frunza acestei plante. Şi, după cum subliniază Yvonne Jöckel-Schneider - directoarea acestui studiu, publicat în revista Journal of Clinical Periodontology -"rezultatele noastre arată că un consum zilnic de nitraţi poate fi un adjuvant util în controlul gingivitei cronice."

Suc de lăptucă

Studiul a fost realizat cu participarea a 44 de pacienţi cu gingivită cronică, cărora li s-au evaluat: indicele gingival sau evaluarea gradului de inflamaţie gingivală; indicele de igienă O'Leary prin care este analizată igiena suprafeţei netede şi capacitatea de eliminare a plăcii; nivelul de nitraţi din salivă.

Toţi pacienţii au fost supuşi la o debridare sub şi supra-gingivală, după care au fost selectaţi să consume, conform unui criteriu aleatoriu şi într-o perioadă de 14 zile, trei sticle de 100 ml cu suc normal de lăptuci - 23 de pacienţi – sau cu suc de lăptuci cărora li s-au extras nitraţii – grupul placebo, 21 de pacienţi.

La începutul studiului, cei trei parametri de evaluare au fost similari pentru toţi participanţii. Cu toate acestea, după cele 14 zile de studiu, cei trataţi cu sucul de lăptuci cu nitraţi au demonstrat un indice gingival semnificativ inferior în comparaţie cu cei din grupul placebo.

Mai mult decât atât, consumul zilnic de suc de lăptuci cu nitraţi a condus, de asemenea, la o creştere semnificativă a nivelului de nitraţi în salivă. În cele din urmă, nu s-a observat nicio schimbare în indicele de igienă O'Leary în nici unul dintre cele două grupuri.

O altă particularitate a lăptucilor o reprezintă conţinutul ridicat de lactucarium, o substanţă cu efect puternic în tratarea insomniilor, anxietăţii şi a altor probleme de ordin psihologic. De altfel, multe dintre medicamentele concepute pentru tratarea problemelor psihice conţin extract de lăptuci.

Datorită vitaminelor şi mineralelor conţinute, lăptucile sunt recomandate de nutriţionişti în curele de slăbire şi în cele de detoxifiere.

Relaţia dintre alimentaţie şi sănătate

Îngrijirea corpului şi a sănătăţii aduce frumuseţe şi încredere în sine, relaţia dintre alimentaţie şi sănătate fiind subiect de reflecţie încă din antichitate.

Hippocrate spunea: “Fie ca alimentul să fie medicamentul tău”, iar Edgar Cayce susţinea că: “Ceea ce gândim şi ceea ce mâncăm, în combinaţie, determină ceea ce suntem, atât fizic cât şi mental”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor