SUA ameninţă Kievul cu sancţiuni dacă mai foloseşte forţa împotriva protestatarilor
alte articole
SUA ia în considerare o serie de măsuri pentru a răspunde represiunilor iniţiate de autorităţile ucrainene faţă de protestele organizate de opoziţia din Ucraina, inclusiv sancţiuni, a declarat miercuri Departamentul de Stat.
Şeful Pentagonului Chuck Hagel a avertizat Kievul să nu utilizeze forţa militară împotriva manifestanţilor şi a făcut apel la reţinere.
"Avem în vedere măsuri diferite. Evident că nu a fost luată nicio decizie, sancţiunile sunt incluse, dar eu nu am de gând să punctez lucruri specifice", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, potrivit Zee News.
"Există o serie de opţiuni la care suntem deschişi, dar în etapa actuală nu suntem încă decişi", a adăugat acesta.
Într-o conversaţie telefonică cu omologul său ucrainean Pavlo Lebedev, Hagel a avertizat în ce priveşte "potenţiale daune care ar putea fi provocate de orice implicare a armatei în reprimarea demonstraţiilor", a precizat Pentagonul.
De asemenea, el l-a avertizat pe Lebedev "să nu utilizeze Forţele Armate ale Ucrainei împotriva populaţiei civile, în niciun fel".
Preşedintele Viktor Ianukovici a promis anterior că autorităţile nu vor folosi forţa în timpul protestelor paşnice şi a rugat Opoziţia să vină la discuţii şi să nu ia calea confruntării şi a ultimatumului. Însă Opoziţia a refuzat orice fel de tratative până când Guvernul nu îşi dă demisa şi până când nu vor fi pedepsiţi poliţiştii care au reprimat violent protestul din 30 noiembrie.
Promisiunea lui a venit la câteva ore distanţă după ce zeci de persoane au fost rănite de poliţiştii şi forţele speciale ale Ministerului de Interne care au atacat manifestanţii care au ocupat Piaţa Independenţei din Kiev pentru a-şi manifesta nemulţumirea cu privire la respingerea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.
În ultimele zile, Washington-ul şi-a consolidat poziţia faţă de demonstraţiile din capitala Ucrainei, făcând apel la Ianukovici să asculte vocile oamenilor.
Asistentul secretarului de stat american, Victoria Nuland, a vizitat Kievul pentru a doua oară în doar câteva zile şi s-a întâlnit cu protestatarii.
"Este important să transmitem sprijinul nostru faţă de dorinţa lor de a-şi exprima liber opiniile, faţă de eforturile de integrare europeană. Ne exprimăm convingerea că respectarea principiilor democratice, inclusiv a libertăţii de întrunire, este un drept universal", a declarat Psaki.
Nuland a trimis un "mesaj puternic" că Ucraina trebuie să înceapă o nouă conversaţie cu Europa şi cu Fondul Monetar Internaţional pentru a se asigura că aduce „dreptate şi demnitate” poporului din Ucraina, a adăugat oficialul american.