SUA acuză Rusia că finanţează ambele părţi ale războiului din Sudan
Statele Unite au acuzat luni Rusia, în cadrul Naţiunilor Unite, că finanţează cele două părţi aflate în conflict în Sudan, o poziţie aparent mai fermă faţă de afirmaţiile anterioare ale Washingtonului care susţinea că Moscova sprijină ambele tabere pentru a-şi avansa obiectivele politice, transmite Reuters.
Războiul a izbucnit în aprilie 2023, pe fondul unei lupte pentru putere între forţele armate sudaneze şi forţele paramilitare de sprijin rapid (RSF), înainte de o tranziţie planificată către un regim civil, declanşând cea mai mare criză a foametei şi a strămutărilor de populaţie din lume.
În noiembrie, Rusia a respins prin veto un proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate al ONU care cerea părţilor beligerante să înceteze imediat ostilităţile şi să asigure furnizarea de ajutor umanitar. Ceilalţi 14 membri ai Consiliului au votat în favoarea textului.
„Rusia a ales obstrucţia: a rămas singură în timp ce vota pentru a pune în pericol civilii, finanţând în acelaşi timp ambele părţi ale conflictului - da, asta am spus: ambele părţi”, a declarat luni ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, în cadrul Consiliului, fără a oferi alte detalii.
Când i s-a cerut să detalieze, un purtător de cuvânt al misiunii SUA la ONU a declarat că Washingtonul este conştient de „interesul continuu al Rusiei pentru comerţul cu aur al Sudanului” şi condamnă orice sprijin material pentru părţile aflate în război - „fie prin comerţul ilicit cu aur, fie prin furnizarea de echipamente militare”.
„Cooperarea autorităţilor sudaneze în domeniul exploatării aurului cu entităţile şi persoanele ruse sancţionate credem că s-ar putea dovedi potrivnică intereselor pe termen lung ale Sudanului şi aspiraţiilor poporului sudanez de a pune capăt războiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al misiunii SUA la ONU.
În replică, ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polyanskiy, a declarat: „Regretăm că SUA încearcă să judece alte puteri mondiale după propriul său criteriu. Este evident că în Pax Americana pe care colegii noştri americani încearcă să o păstreze cu orice preţ, relaţiile cu alte ţări sunt construite doar pe baza exploatării lor şi a schemelor criminale care vizează îmbogăţirea SUA”.
În decembrie, ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a respins ceea ce el a numit „fabulaţii răspândite de ţările occidentale şi de mass-media lor”, potrivit cărora Moscova încearcă să joace în ambele tabere pentru a obţine un avantaj din război.
La ceea ce a declarat că va fi probabil ultima sa reuniune a Consiliului, Thomas-Greenfield a devenit vizibil emoţionată în timp ce se adresa omologilor săi cu privire la Sudan, o criză care a fost în centrul atenţiei sale în timpul celor patru ani petrecuţi la organismul mondial.
„Cu toată dezamăgirea că nu am putut face mai mult, că noi - cu toţii - nu am făcut mai mult - eu încă rămân plină de speranţă. Sper că reprezentanţii care stau în jurul acestei mese - colegii care au devenit prieteni - vor continua această misiune sacră, această responsabilitate supremă”, a spus ea.