Sote de urzici cu ciuperci – simplu şi gustos

Savuraţi acest delicios sote de urzici cu ciuperci ce combină aroma intensă a urzicilor proaspete cu gustul dulceag al ciupercilor, oferind mâncării un adaos cu valoare nutritivă.
Maria Matyiku
07.03.2023

alte articole

Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)
Maria Matyiku
07.03.2023

Urzicile sunt uşor de preparat şi sunt foarte versatile. Sunt gustoase şi sănătoase, fiind mai bogate în vitamine, minerale şi proteine, decât spanacul sau broccoli. Folosite în combinaţie cu alte alimente, aroma specifică a urzicii, pe care unii o adoră, alţii însă abia o tolerează, se amestecă, surprinzând plăcut până şi pe cei mai sceptici. Prin modul sugerat de prepare al ciupercilor (în unt, pentru aprox 15 minute) ciupercile nu se vor întări şi îşi vor păstra uleiurile volatile care le dau de fapt gustul.

Ingrediente:

2 - 3 grămăjoare de urzici proaspete,

2 linguri de unt,

1 legătură de ceapă verde sau o ceapă de mărime medie tocată mărunt,

1 legătură de usturoi verde sau 2-3 căţei de usturoi zdrobiţi mărunt,

250 g de ciuperci,

2 linguri de amidon sau făină,

½ cană de supă de oase sau apă,

¼ cană de smântână lichidă sau lapte,

½ linguriţă de boia dulce (opţional),

sare şi piper după gust,

câteva crenguţe de pătrunjel verde

Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)
Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)

Modul de preparare:

Urzicile se aleg şi se spală în mai multe ape pentru a se îndepărta nisipul şi alte impurităţi de pe frunze. Se opăresc apoi în apă cu sare, pentru 2-3 minute, apoi se strecoară. Urzicile scurse se taie mărunt şi se lasă deoparte.

Urzicile se opăresc în apă cu sare, pentru 2-3 minute, apoi se strecoară (Maria Matyiku / Epoch Times)
Urzicile se opăresc în apă cu sare, pentru 2-3 minute, apoi se strecoară (Maria Matyiku / Epoch Times)

Untul se topeşte la foc mediu într-o tigaie mare, după care se adaugă ceapa verde şi usturoiul. Când ceapa începe să se înmoaie, se pun ciupercile tăiate şi se amestecă din când în când până când încep să-şi schimbe culoarea şi scad în volum. Pentru a evita întărirea ciupercilor, dar şi pentru a păstra uleiurile volatile care le dau gustul, acestea se vor prepara la foc mediu-mare, nu mai mult de 15 minute.

Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)
Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)

Separat, se amestecă amidonul sau făina cu boia dulce, apoi se adaugă puţin câte puţin din smântâna lichidă, până când se omogenizează.

Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)
Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se toarnă amestecul peste ciuperci şi se amestecă. Se adaugă treptat cam o jumătate de cană de zeamă de oase sau apă, amestecând după fiecare adăugare, lăsând astfel sosul să se îngroaşe.

Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)
Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se toarnă apoi urzicile tocate care se încorporează în sos.În cazul în care sosul devine prea gros, se mai adaugă puţină zeamă sau apă. Se condimentează cu sare şi piper după gust, iar după ce se iau de pe foc se presară pe deasupra cu pătrunjel verde tocat mărunt.

Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)
Sote de urzici cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se serveşte simplu sau în diverse combinaţii. Se potriveşte cu orice fel de carne, peşte, paste făinoase sau legume. Vă dorim poftă bună!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor