Sora lui Corneliu Coposu, despre legea lustraţiei: Mai bine mai târziu decât niciodată

Corneliu Coposu (ro.wikipedia.org)
Epoch Times România
20.05.2010

Rodica Coposu, sora fostului lider ţărănist Corneliu Coposu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că legea lustraţiei a fost adoptată târziu, dar reprezintă o reparaţie morală.

"Este o lege utilă, reprezentând mai ales un fel de reparaţie morală, deşi vine foarte târziu. Ar fi trebuit să apară imediat după 1990. Atunci şi-ar fi făcut efectul. Dar şi acum mai poate avea efecte, pentru că probabil mai sunt persoane vizate de această lege care ocupă funcţii sau demnităţi în stat", a spus Rodica Coposu.

Ea a reamintit că fratele ei a susţinut un astfel de proiect de lege, promovat de către PNŢCD încă din 1990, dar care "a zăcut în sertarele Parlamentului".

"Dacă se va aplica cu adevărat această lege, va fi o reparaţie morală pentru cei care au suferit. Mai bine mai târziu decât niciodată", a conchis ea.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, Legea lustraţiei, cu 203 voturi pentru, 40 împotrivă şi 12 abţineri, la cinci ani de la depunerea proiectului în Parlament.

Proiectul legii lustraţiei a fost iniţiat de patru liberali - Mona Muscă, Eugen Nicolăescu, Viorel Oancea şi Adrian Cioroianu - şi înregistrat în Parlament în anul 2005.

În primăvara anului 2006, proiectul a fost adoptat de Senat, la numai două zile diferenţă fiind prezentat conducerii Camerei Deputaţilor pentru a primi termen de dezbatere.

Legea le va interzice nomenclaturiştilor comunişti să candideze şi să fie numiţi în anumite funcţii publice, pentru cinci ani de la intrarea ei în vigoare.

Născut la 20 mai 1914, Corneliu Coposu a activat, în perioada 1937-1940, ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, iar în 1940 a devenit secretarul lui politic.

Pe 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, iar până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. După 1956, când i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare", a fost ţinut până în 1962 într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.

În ianuarie 1990, el a reînfiinţat PNŢ, sub titulatura Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, al cărui preşedinte a fost până la moarte. În mai 1995, a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză.

A murit în noiembrie 1995, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic.




România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor