Şoigu afirmă că Rusia şi China trebuie să contracareze orice încercare a SUA de a le izola
Cea mai importantă sarcină pentru Rusia şi China este să contracareze orice încercare a Statelor Unite de a le izola, i-a spus marţi un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin ministrului chinez de Externe, potrivit Reuters.
Afirmaţia vine în contextul în care preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a ameninţat că va impune tarife vamale ridicate Chinei şi altor ţări, ridicând perspectiva unui război comercial. SUA consideră China drept cel mai mare concurent al său, iar Rusia drept cea mai mare ameninţare la adresa statelor naţionale.
Putin numeşte din ce în ce mai mult China „un aliat”, iar el şi omologul său chinez Xi Jinping au promis, în luna mai, o „nouă eră” de parteneriat. Beijingul şi Moscova prezintă SUA drept un hegemon agresiv al Războiului Rece, care a semănat haos în întreaga lume.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Şoigu, i-a spus ministrului chinez de Externe, Wang Yi, la Beijing, că relaţiile puternice dintre Moscova şi Beijing reprezintă o influenţă stabilizatoare asupra lumii.
„Consider că cea mai importantă sarcină este contracararea politicii de 'izolare duală' a Rusiei şi Chinei urmărită de Statele Unite şi de sateliţii săi”, a declarat Şoigu, citat de agenţiile de presă de stat ruse.
Statele Unite nu au comentat imediat remarcile lui Şoigu.
Xi Jinping şi Putin descriu era post-Război Rece a dominaţiei SUA ca fiind în curs de destrămare, la trei decenii după prăbuşirea Uniunii Sovietice din 1991.
Putin a folosit cuvântul „aliat” de mai multe ori în legătură cu China, inclusiv săptămâna trecută, dar acordurile oficiale ale ţărilor vorbesc despre un parteneriat.
Wang Yi, şeful diplomaţiei chineze, a declarat că Rusia şi China trebuie să rămână unite într-o lume din ce în ce mai dificilă şi mai complexă.
„Cu cât situaţia internaţională devine mai complexă şi apar mai multe provocări externe, cu atât mai mult cele două părţi trebuie să rămână ferme în solidaritate şi coordonare pentru a proteja interesele comune”, a menţionat Wang.
China a declarat că Wang şi Shoigu au avut un schimb de opinii cuprinzător şi aprofundat cu privire la chestiuni de securitate strategică de interes comun şi au consolidat încrederea reciprocă strategică.