Simion, ironic la adresa protestelor anti-Georgescu: Nu-i mai trimiteţi pe băieţii ăia slăbuţi la protest. E frig afară, o să răcească la ovare
Liderul AUR, George Simon, a lansat, marţi seara, un atac la adresa studenţilor care protestează în mai multe centre universitare din ţară împotriva lui Călin Georgescu, controversatul candidat independent care a obţinut o victorie neaşteptată în primul tur al prezidenţialelor.
“Apropo, pentru că se uită mulţi acum şi bandele G4 şi latrinele la această filmare, şi SNSPA-ul şi toate coardele neomarxiste, nu-i mai trimiteţi pe băieţii ăia slăbuţi la protest. Că este frig, e frig afară şi o să răcească la ovare. Din păcate, cum îi scoateţi la comandă, în stradă, împotriva voinţei poporului român şi împotriva democraţiei, voi sunteţi dispuşi să-i scoateţi şi la război.
Dar noi nu vom permite asta. Vrem linişte în ţară şi pace în lume. Acesta este mesajul nostru şi cred că a fost clar şi bine explicat de domnul general Chelaru, şi îi mulţumesc că ne-a fost părinte spiritual şi pavăză în aceşti cinci ani”, a precizat George Simion, citat de G4Media.ro.
Remarcile lui Simion au venit în contextul în care peste 1.000 de tineri au protestat din nou, marţi seară, în Capitală, împotriva lui Călin Georgescu.
De asemenea, proteste anti-Georgescu au avut loc şi în alte oraşe, precum Timişoara, Sibiu, Braşov, Iaşi şi Constanţa.
Studenţii manifestanţi în zona statuilor din Piaţa Universităţii din Capitală au scandat slogane precum “Aici seară de seară, să nu plecăm afară” sau “Legionaru’ de unde are banu’?”.