Vasile Bănescu îl desfiinţează pe Călin Georgescu: Militant pentru cauza smintirii credinţei şi alienării minţii
Fostul purtător de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, desfiinţează în termeni duri discursul promovat de Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 al alegerilor la Cotroceni.
În condiţiile în care Georgescu se erijează în apărător al credinţei şi rosteşte foarte des numele lui Dumnezeu, potrivit lui Bănescu, ceea ce promovează acesta nu are de-a face, de fapt, cu valorile creştine:
„Valori creştine” promovate şi apărate electoral în răspăr cu creştinismul şi Ortodoxia?
Iată o întrebare la care sunt obligaţi să răspundă public acei clerici de mir şi mai ales monahi (treziţi brusc din contemplaţie) care, împotrivă unei hotărâri sinodale clare, se implică şi se pronunţă public în susţinerea electorală a unui politician(ist).
Mai întâi, care „valori creştine”?
Lupta cu răul din nano-cipurile strecurate perfid în băuturile răcoritoare, în 5G, vaccinuri şi demonice operaţii de cezariană?
Suveranismul utopic şi autarhismul distopic al României?
Letala „înţelepciune rusească” care invadează şi bombardează state suverane, ameninţând Europa cu atacuri nucleare?
Ortodoxismul care mărşăluieşte cu „fiii şi fiicele” ţării spre tabere de iniţiere în ultranaţionalism ortodoxist cu iz legionar?
Apoi, care creştinism?
Cel degradat în creştinătatea de expresie magică a credinţei epidermice care idolatrizează forma şi ignoră conţinutul?
Cel unit cu politicul împotriva voinţei divine exprimată clar de Iisus Hristos?
Cel care oferă „cele ale lui Dumnezeu” cezarului (politicianului) şi pe „cele ale cezarului” înalţilor slujitori ai lui Dumnezeu?
Cel care a cedat tuturor celor trei ispite pe care Hristos le-a respins ferm?
Unde este Mântuitorul întregii lumi (nu doar al unor „aleşi”), unde este El în toate aceste forme degradate de „creştinism” ortodoxist (nu ortodox), militant pentru cauza smintirii credinţei şi alienării minţii?
Creştinismul autentic se exprimă prin gândirea inspirată de cuvintele lui Hristos luate în serios, nu în deşert, sau de cele ale unor uriaşi prin smerenie Sfinţi, precum Isaac Sirianul, care grăia prin gura stareţului Zosima în cel mai important roman al lui Dostoievski,
nu prin non-gândire, ignoranţă, analfabetism cultural sau prin antisemitism şi antieuropenism ca expresii ale unei aberante „uri de sine”.
Creştinismul nu e lene intelectuală şi spirituală, sau religie întunecată de umbrele ideologiilor politice şi ale patologiilor credinţei de tip magic (bigotismul, fanatismul, filetismul, formalismul & festivismul religios, ritualismul).
Creştinismul rodeşte în plan personal şi social discernământ, bunătate, onestitate, bună-cuviinţă. Nobleţe. Adică o stilistică a decenţei şi o conduită morală aristocratică. Singura care onorează numele de creştin şi e benefică societăţii.
Alternativele hâde la această manifestare publică a credinţei reale exprimă doar surogate de creştinism sau ortodoxie confiscate politic şi ideologic, de care Biserica, în mod natural, se dezice.
Biserica are onoranta datorie de a se dezice ferm de orice apologie iresponsabilă făcută exponenţilor unor regimuri politice dictatoriale din trecut (anii 1930-40 urmaţi de comunism) sau din prezent (criminali de război condamnaţi internaţional), indiferent de faptul că aceştia au mimat sau mimează public credinţa creştină, chiar în timp ce o instrumentalizează politic cu cinism.
A nu o face, ar însemna nu doar decredibilizare, ci situare, fie şi episodică, la antipodul Evangheliei lui Hristos pe care clericii, nu altcineva, ar trebui să fie primii care să o apere fidel şi adecvat la realitate de asaltul unor elucubraţii pseudocreştine debitate solemn, nu să o trădeze conjunctural pentru a valida public personaje care confundă priorităţile reale ale României cu izolarea sa internaţională şi cu satelizarea ei în jurul unei „Russkiy Mir” care îi pictează în biserici pe antihriştii secolului 20 (Lenin şi Stalin).
A ne trezi, a deschide ochii şi a privi realist în jur este o datorie a cărei urgentă împlinire ne scuteşte de păcatul smintirii celorlalţi şi al mărşăluirii spre prăpastie, chiar în timp ce-L invocăm pe Dumnezeu care ne-a îndemnat mereu să nu „dormim”, scrie Bănescu pe Facebook.
