Omul de afaceri Ştefan Mandachi, "mea culpa" după votul pentru Georgescu: Nu rezonez cu viziunea lui despre NATO, UE, legionari
Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, cunoscut şi în mediul online, inclusiv datorită unui podcast pe care îl realizează, şi-a cerut scuze, într-o postare pe Facebook, marţi, pentru faptul că l-a votat pe Călin Georgescu în primul tur al luptei pentru Cotroceni, recunoscând că nu a verificat toate declaraţiile acestuia.
“Vreau să fac o scurtă precizare şi să recunosc că am greşit întrucât nu am verificat toate declaraţiile candidatului pe care l-am votat. Personal, am votat dintr-un sentiment de furie îndreptat împotriva întregii clase politice, fără nicio excepţie, vot împotriva sistemului, vot antipartid. De aceea, am ales un candidat independent, pe care l-am cunoscut cu câteva zile înainte şi care părea că se luptă cu acest sistem”, a precizat Mandachi.
De asemenea, el a ţinut să sublinieze că nu rezonează cu viziunile lui Georgescu privind NATO şi UE sau privind mişcarea legionară:
“Dar chiar şi aşa nu am nicio scuză şi îmi asum vina pentru că nu am făcut verificările necesare. Trebuia să fiu mult mai atent, cu atât mai mult cu cât am şi o comunitate mare de oameni care mă urmăresc. Ieri am primit 4 sau 5 filme scurte pe care nu le-am văzut în viaţa mea, dar pe care trebuia să le văd. Şi am tras o concluzie foarte răspicată: nu rezonez sub nicio formă cu viziunea despre NATO, despre UE, despre legionari, despre Mareşal, despre 5G, sub nicio formă.
Ce ne-am face noi fără NATO, în condiţiile în care avem un vecin asupritor la graniţă, cu pretenţii? Am rămâne totalmente descoperiţi. Pe de altă parte, intrarea în UE, intrarea în NATO, două momente esenţiale în istoria noastră. Când auzi cuvântul ‘Kremlin’ te sperii. Nu vrem asta, categoric. De aceea, îmi asum toate consecinţele şi 100% o să fiu mult mai atent în viitor”.
Mesajul lui Mandachi vine în contextul în care antreprenorul a fost aspru criticat pentru votul pe care i l-a acordat lui Georgescu, fiind acuzat de unii internauţi că a votat un legionar şi că a pus “pus ştampila pe omul lui Putin”.
Luni, cu o zi înaintea publicării clipului video în care şi-a cerut scuze pentru votul său, Mandachi a postat un mesaj lung pe pagina sa de Facebook în care a denunţat “fake news-uri” la adresa sa exact pentru votul pentru care acum îşi cere scuze.
E dreptul meu la opinie. Unde şi când am spus/scris slogane de campanie pt. candidaţi? NU AM SUSŢINUT NICIUN CANDIDAT ŞI NU AM ÎNCURAJAT PE NIMENI SĂ VOTEZE PE CINEVA! Nu m-am implicat public şi am făcut toate eforturile (verificaţi postările) pentru a fi imparţial şi a repeta aceeaşi placă de fiecare dată. Ştiam că presa se face din 3 surse, nu din poze...
Nu am ascultat declaraţiile pro-Rusia date de Călin Georgescu, dar dacă există declaraţii pro-Rusia, sau dacă ar putea exista în viitor chiar şi o simplă formulare, o propoziţie sau un cuvânt pro-Rusia, e o aberaţie sinistră, oricât de derizorie sau scurtă ar fi declaraţia care ”justifica” dependenţa în vreun fel sau altul de cel mai mare duşman al românilor din istorie, Rusia.
Cea mai mare nenorocire pentru români în istorie a fost Rusia şi cojocul comunist pe care l-a azvârlit peste noi. Nu vrem!!! Doamne fereşte! Nu mă interesează ce candidat ar face o astfel de declaraţie dar şi Papa Paul a Doilea dacă învie şi zice să mergem spre ruşi, nu mergem. Te ia panica numai când auzi cuvintele Kremlin, Moscova, davai, nietparuski. Da, ţara are o cultură imensă, dar nu e vizitabilă.
Eu vreodată Anti-SUA? O altă aberaţie pe care am citit-o!!! E un nonsens, o tâmpenie. Am locuit 3 luni în SUA în 2016, în California. Sunt legat de această ţară. Compania mea principală se numeşte California Holding, iar cea pe care am înstrăinat-o S.C. Burbank (după regiunea / numele cartierului unde am locuit în California). Toate celelalte companii pe care le-am fondat au denumiri americane, pentru că ştiu că patria businessului este acolo şi mindsetul american este motorul în business. Cum poate cineva să creadă o tâmpenie ca asta că aş prefera Rusia? Se minte total!
Călin Georgescu este un candidat care ieri avea 5,9% în sondaje şi azi 24%. Asta a fost o frustrare majoră: că suntem minţiţi. Minţiţi pe faţă. Nu cred că există un om normal la cap care să nu realizeze că a fost multă, enorm de multă manipulare în România ieri. Niciodată în istoria alegerilor din România nu a fost o astfel de farsă. Cineva a minţit. Nici în ţări precum Congo nu se fac asemenea cratere între sondaje şi realitate. Cu o zi înainte era creditat cu 6%, când în realitate avea 24% (eroare de 6 ori?). Cum ar fi fost dacă erau date sondajele la cifra reală? Nu ştim, dar merită să ne întrebăm. Aşa e corect, a precizat Mandachi printre altele.