Scholz are cale liberă spre un al doilea mandat de cancelar, după ce ministrul Apărării renunţă să candideze
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a renunţat joi la o posibilă candidatură din partea social-democraţilor (SPD) la funcţia de cancelar în alegerile viitoare, deschizând astfel calea actualului cancelarul Olaf Scholz de a candida pentru un al doilea mandat, potrivit Reuters.
Anunţul pune capăt săptămânilor de incertitudine cu privire la cine ar urma să conducă SPD în alegeri, partidul fiind deja pe locul al treilea în sondajele la nivel naţional.
„Tocmai i-am informat pe liderii partidului nostru şi ai grupului parlamentar că nu voi candida la funcţia de cancelar federal. Aceasta este decizia mea suverană şi cu totul personală”, a declarat el într-un videoclip postat pe canalele de socializare ale SPD.
În mod tradiţional, cancelarul în exerciţiu ar fi întotdeauna în pole position pentru a-şi conduce partidul în următoarele alegeri - fostul cancelar Angela Merkel a câştigat patru mandate consecutive pentru conservatori.
Însă diferenţa dramatică de popularitate dintre Scholz, cel mai puţin popular cancelar din istorie, şi Pistorius, cel mai popular politician german de când a păşit pe scena naţională în calitate de ministru al Apărării, în urmă cu doi ani, a ridicat semne de întrebare în cadrul partidului cu privire la cine să candideze.
Pistorius, care până în prezent nu a exclus niciodată în totalitate să candideze la funcţia de cancelar, şi-a oferit joi seara sprijinul total pentru Scholz pentru prima dată.
„În Olaf Scholz, avem un cancelar federal remarcabil. El a condus o coaliţie de trei partide prin poate cea mai mare criză din ultimele deceniil”, a mai spus Pistorius.