Sala palatului: Spectacolul "Dar din dragoste", cu Chilian, Mărgineanu, Naidin şi Iacoban

Cantautorii Florin Chilian şi Mihai Mărgineanu, violoncelistul Adrian Naidin şi actorul Radu Iacoban vor explora un teritoriul subtil al dragostei în spectacolul "Dar din dragoste", care va avea loc la data de 6 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti.
Florin Chilian. (wikipedia.org)
Liviu Şerbănescu
18.01.2013

Cantautorii Florin Chilian şi Mihai Mărgineanu, violoncelistul Adrian Naidin şi actorul Radu Iacoban vor explora un teritoriul subtil al dragostei în spectacolul "Dar din dragoste", care va avea loc la data de 6 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti.

Trecând prin propriile experienţe şi întâlniri muzicale, artiştii vor dialoga şi vor interfera pentru a se regăsi într-o zonă comună de sensibil, iubirea, cu numeroasele sale sensuri, împărtăşite, sincer şi personal, celorlalţi.

Ideea spectacolului a venit aproape din joacă, mărturiseşte Florin Chilian: "Ce-ai spune tu, lume, de un concert aşa, ca-n sufragerie, între prieteni? Cu muzichii între amici, pentru fete, doamne, domnişoare şi gagici".

Violoncelistul Adrian Naidin afirma că experimentul a devenit apoi unul îndrăzneţ, o aventură poetică la graniţa dintre sunet şi cuvânt, dintre folk şi world music, etno-jazz şi clasic, un "spectacol-imn dedicat femeii".

Într-un spectacol imaginat după chipul "celor pe care avem impresia că noi le-am ales", dar care, abia din clipa în care credem că le-am cucerit, încep să ne cucerească înapoi, mişeleşte şi încetul cu încetul, câte o redută în fiecare zi de convieţuire!", găsim folk şi jazz, clasic şi poezie, întâlniri potrivite între sunet şi cuvânt, declară Mihai Mărgineanu.

Despre cei patru artişti

Amestecând tonalităţi, stiluri şi cuvinte, Florin Chilian experimentează, adăugând folk-ului puţin jazz, rock şi muzică clasică şi obţine adevărate poeme, aplaudate apoi în cele mai importante săli şi în toate marile festivaluri.

"Iubi", albumul său de debut lansat în 2001, a deschis drumul către noi abordări în folk-ul românesc, o viziune modernă inteligentă, confirmată ulterior cu piese apreciate deopotrivă de public şi de critică, de la faimosul "Zece" la "Să nu ucizi" şi "Viaţa ca o curvă".

Cu amintiri din folclorul studenţesc, cu cântece vechi de pahar, versuri deocheate şi rime... potrivite, adesea necenzurate, Mihai Mărgineanu şi-a câştigat majoritatea fanilor.

Însă şi-a consolidat locul în inima lor cu o viziune profundă şi cu ironia muşcătoare cu care explorează cele mai intime ascunzişuri ale unui suflet.

Mai nou devenit şi actor într-un serial difuzat la Pro TV, Mihai Mărgineanu a început prin a cânta pentru câţiva prieteni, dar prietenii au devenit mii, atât cât să umple cele mai mari săli de concerte din Bucureşti şi din ţară.

Apoi, acum un an i s-a propus să fie povestitorul muzical al serialului "Las Fierbinţi", difuzat de protv, a citit scenariile primelor şase episoade într-o oră, a râs de i-au dat lacrimile şi s-a simţit ca peştele în apă la gândul că va cânta despre şi pentru o lume care îi este foarte aproape.

Mihai Mărgineanu era, oricum, obişnuit cu platourile de filmare, după rolurile interpretate în "Martor fără voie" şi "Clanul Sprânceană". Acest ultim experiment l-a inspirat, probabil, şi pentru albumul "Zaritza", lansat în aprilie, anul trecut, un material discografic în care, alături de piese ca "Lupanar" şi "Fotografia ta", şi-a găsit locul şi o foarte promiţătoare "Dragoste rurală".

Mihai Mărgineanu şi-a câştigat locul pe piaţa muzicală cu celebrul "Mă iubeşte femeile" şi este îndrăgostit, înainte de toate, de femeia care l-a făcut fericit şi care i-a dat cele mai frumoase daruri "pe care le poate primi un derbedeu, înainte de a deveni bărbat".

Violonistul Adrian Naidin, un muzician complet, inovator şi experimental, testează sunete şi maniere de expresie în colaborări excepţionale. Invitat special al lui Nicu Covaci în anul în care trupa Phoenix a împlinit 50 de ani de existenţă, Adrian Naidin a convins publicul cu vigoarea sa etno-rock, într-un insolit proiect fusion testat deja într-o serie de spectacole organizate în Bucureşti şi în ţară.

Artistul a fost şi colaborator al lui Moby pentru coloana sonoră a filmului "The Necessary Death of Charlie Countryman", un proiect de suflet al americanului Shia LaBeouf.

Radu Iacoban, unul dintre rebelii noului val al cinematografiei româneşti, un actor plin de forţă, experimental, inspirat, inovator, este un sensibil rostitor de versuri şi simte într-o manieră foarte personală muzica şi ritmul cuvintelor, pe care le reinventează apoi în cele mai ingenioase şi impredictibile sensuri.

Pentru cei interesaţi, biletele sunt disponibile online, la www.iabilet.ro şi www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro, la casieria Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti şi la casieria din staţia de Metrou Unirii 1 din Bucureşti.

Preţurile biletelor în funcţie de categorie: VIP - 130 de lei, categoria I - 80 de lei şi categoria II - 55 de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor