Ruşii, "alarmaţi" că R. Moldova ar găzdui avioane F-16 destinate Ucrainei / Chişinăul: Moscova promovează falsuri
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Alexandru Chetraru, a fost convocat în după-amiaza zilei de marţi, 13 august, la Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, unde i s-a transmis că există îngrijorări cu privire la informaţiile apărute în presă potrivit cărora avioanele F-16 transferate Kievului vor fi staţionate pe teritoriul Moldovei, a anunţat diplomaţia rusă într-un comunicat.
În acest context, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chişinău constată că diplomaţia rusă, cu regret, se informează din ştirile false din mediul online. Aşadar, Republica Moldova nu găzduieşte şi nu va găzdui arme şi echipament militar, inclusiv avioane destinate Ucrainei.
Republica Moldova este un stat neutru şi instituţiile sale vor respecta în continuare principiul neutralităţii. În acest context, MAE reaminteşte că singura ţară care menţine ilegal trupe şi muniţii pe teritoriul Republicii Moldova, fără acordul autorităţilor, este Federaţia Rusă, precizează diplomaţia moldovenească.
„Republica Moldova este un stat democratic cu mecanism decizional transparent. Astfel, toate deciziile autorităţilor Republicii Moldova sunt reflectate şi anticipate pe resursele sale oficiale, prin urmare recomandăm Ministerului de Externe rus să se informeze despre Moldova din surse oficiale.
MAE îşi exprimă regretul faţă de această dezinformare şi îi solicită Ministerului de Externe de la Moscova să nu promoveze falsuri despre ţara noastră”, se arată în comunicatul de presă al MAE.
Potrivit RIA Novosti, partea moldovenească, reprezentată de Alexandru Chetraru, a fost îndemnată de către Ministerul rus de Externe să menţină cu stricteţe statutul de neutralitate, care stă la baza statalităţii Republicii Moldova, şi să nu întreprindă paşi care ar putea contribui la escaladarea crizei ucrainene, ar putea duce la implicarea Chişinăului în aceasta şi ar avea un impact distructiv asupra situaţiei din jurul Transnistriei.
În declaraţiile sale, Ministerul rus face referire la statutul de neutralitate al Republicii Moldova scris în Constituţie, menţionând că începând cu anul 1994 Chişinăul cooperează activ cu NATO în cadrul Planului Individual de Parteneriat. Mai mult decât atât, odată cu venirea la putere a preşedintei Maia Sandu şi a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Moldova a început să organizeze frecvent exerciţii cu participarea personalului militar din Statele Unite, Regatul Unit, Germania şi România.
În acest context, diplomaţia rusă a atras atenţia însărcinatului cu afaceri al R. Moldova asupra militarizării continue a statului şi a desfăşurării exerciţiilor comune cu ţările NATO. Ministerul rus de Externe consideră că aceste tendinţe contravin statutului constituţional de neutralitate permanentă a Republicii Moldova şi obligaţiilor sale în temeiul documentelor cartei CSI, la care Chişinăul renunţă în număr tot mai mare în ultima perioadă, au un impact negativ asupra procesului de reglementare transnistreană şi subminează securitatea Republicii Moldova însăşi, unde trăiesc mulţi cetăţeni ruşi.
Totodată, Ministerul rus de Externe a calificat drept "nesustenabilă şi neadevărată" declaraţia Ministerului moldovean de Externe din 13 august cu privire la desfăşurarea ilegală a militarilor ruşi în Transnistria.
Făcând referire la publicaţia The Economist, presa rusă scrie că la 31 iulie, Ucraina a primit primele zece din cele 79 avioane de luptă F-16 pe care SUA a promis să i le furnizeze. Publicaţia a subliniat că acest lucru s-a întâmplat la un an după ce administraţia preşedintelui Joe Biden aprobase livrarea acestora către Kiev.
Conform publicaţiei The Wall Street Journal, avioanele de luptă vor fi echipate cu rachete aer-sol AGM-88 HARM, kituri de ghidare a bombelor ghidate cu precizie, rachete aer-aer AMRAAM şi AIM-9X şi bombe de diametru mic. Cu toate acestea, scrie ziarul, americanii au permis Fotelor Armate ale Ucrainei să utilizeze aceste arme pe teritoriul Rusiei doar "ca răspuns la atacurile din această parte a frontierei".
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, livrările de F-16 către Kiev nu vor putea afecta semnificativ dinamica evenimentelor de pe linia frontului, iar avioanele de luptă vor fi doborâte şi distruse.