Va cumpăra Elon Musk aplicaţia chineză TikTok? Grupul de social media nu pare dispus să vândă
TikTok a infirmat rapoartele potrivit cărora China discută despre vânzarea operaţiunilor sale din SUA către miliardarul din domeniul tehnologiei Elon Musk.
Potrivit Euronews, platforma de socializare a declarat că discuţiile preliminare privind implicarea lui Elon Musk ca posibil cumpărător al operaţiunilor sale din SUA sunt „pure ficţiuni”.
TikTok a respins raportul iniţial al Bloomberg şi a trimis Euronews Business, prin e-mail, la un comentariu făcut anterior pentru BBC.
„Nu ne putem aştepta să comentăm pe baza unor pure ficţiuni”, a declarat un purtător de cuvânt.
TikTok se confruntă cu interdicţie din 19 ianuarie
Toate acestea se întâmplă în timp ce aplicaţia populară, utilizată de 170 de milioane de americani, se confruntă cu o interdicţie în SUA începând de la 19 ianuarie, judecătorii Curţii Supreme urmând să se pronunţe cu privire la o lege prin care compania mamă a TikTok, ByteDance, trebuie fie să îşi vândă operaţiunile din SUA, fie să îşi închidă afacerea în America.
În decembrie, preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a îndemnat Curtea Supremă să amâne decizia privind TikTok până la preluarea mandatului său, la 20 ianuarie, pentru a avea timp să caute o soluţie.
După cum a raportat şi BBC, solicitarea lui Trump a venit la o săptămână după ce s-a întâlnit cu directorul executiv al TikTok, Shou Zi Chew, în Florida.
Cu toate acestea, nu este clar dacă vreunul dintre judecătorii americani va alege această cale.
Ameninţare la adresa securităţii naţionale
Decizia din 19 ianuarie a fost punctul culminant al unei îndelungate polemici la Washington cu privire la TikTok, pe care guvernul îl consideră o ameninţare la adresa securităţii naţionale din cauza legăturilor sale cu China.
Oficialii americani au susţinut că marea cantitate de date ale utilizatorilor pe care TikTok le colectează, inclusiv informaţii sensibile privind obiceiurile de vizionare, ar putea ajunge în mâinile guvernului chinez prin constrângere.
Există, de asemenea, îngrijorări că algoritmul propriu de care determină ce văd utilizatorii în aplicaţie este vulnerabil la manipulări din partea autorităţilor chineze, care ar putea exercita presiuni asupra ByteDance pentru a influenţa conţinutul pe platformă într-un mod dificil de detectat.
Cu toate acestea, TikTok a negat mult timp că ar putea fi folosit ca instrument al guvernului comunist de la Beijing.