Rusificarea forţată a zonelor ocupate în Ucraina. Copiii născuţi în regiunea Herson primesc automat cetăţenie rusă

Copii ucraineni stând în adăposturile antiaeriene (rupor.md)
D.B.
16.06.2022

Copiii născuţi în regiunea ucraineană Herson începând cu 24 februarie vor primi automat cetăţenia rusă, potrivit unei declaraţii a unui oficial.

Potrivit The Guardian, citând agenţia de presă rusă RIA Novosti, Kirill Stremousov, adjunctul şefului administraţiei militaro-civile impuse de Rusia în regiunea ocupată Herson a declarat:

"Copiii născuţi după 24 februarie în regiunea Herson vor primi automat cetăţenia Federaţiei Ruse. În plus, orfanii vor fi, de asemenea, înregistraţi ca cetăţeni ai Federaţiei Ruse".

Miercuri, Stremousov a afirmat că mii de cetăţeni din teritoriul ocupat ar fi solicitat cetăţenia rusă.

La rândul său, Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că răpeşte copii de pe teritoriul său şi îi transferă în Rusia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor