România va primi „cel mult jumătate din bani” pe cererea 3 de plată din PNRR – Surse

Statuia zeiţei Europa cu simbolul monetar Euro, în faţa clădirii Parlamentului European din Bruxelles (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Ana Ion
29.08.2024

România va primi „cel mult jumătate din bani” pe cererea 3 de plată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de aproape 2,7 miliarde euro, susţin surse consultate de Economedia.

Această plată este deja întârziată de mai bine de jumătate de an.

În această perioadă ţara noastră urmează o nouă scrisoare cu observaţii de la Comisia Europeană pe cererea de plată cu numărul 3.

Adrian Câciu, ministrul Proiectelor Europene, a confirmat pentru publicaţia citată că va fi o plată parţială pe cererea de plată 3, însă nu a dorit să confirme dacă aceasta va fi jumătate din sumă: „La cuantum, vom vedea, statul membru are dreptul să facă observaţii, pentru că acest cuantum se stabileşte pe baza unei metodologii oficiale aprobate de Comisie potrivit deciziei COM(2023) 99”. Ministrul a mai precizat că „banii suspendaţi nu se pierd”. „Indiferent de cuantumul final, România va avea la dispoziţie încă 6 luni pentru rezolvarea neconformităţilor”, a declarat el.

Cererea de plată numărul 3 a fost depusă de România în decembrie 2023 şi nu a fost aprobată nici până în acest moment, din cauza unor jaloane considerate neîndeplinite de către Comisia Europeană.

Comisia afirmă în continuare că România nu a îndeplinit corect şi conform jaloane privind regimul microintreprinderilor şi reforma companiilor de stat.

Recent, premierul Marcel Ciolacu a detaliat stadiul unora dintre jaloane şi a spus că, din cele 76 de jaloane de îndeplinit, au mai rămas în discuţie cu Comisia 4 jaloane.

Anul trecut, coaliţia PSD-PNL a decis scăderea pragului de încadrare la impozitul pe venitul microintreprinderilor, de la 1 million de euro la 500.000 de euro. Astfel, IMM-urile care au cifra de afaceri între 500.000 de euro şi un milion de euro nu vor mai plăti impozit de 1% din cifra de afaceri, ci 16% din profit.

Comisia Europeană consideră că actualul plafon de 500.000 de euro e în continuare prea ridicat, nu respectă recomandările Băncii Mondiale, şi cere scăderea valorii până la finalul acestui an.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat săptămâna trecută că trebuie să existe o decizie politică pe jalonul care prevede reducerea plafonului pentru încadrarea la microîntreprindere, fie ca plafonul să fie redus acum, fie odată cu reformă fiscală, fie ca România să renunţe la bani din PNRR pentru a nu reduce deloc acest plafon.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor